Recent, Consiliul Local Tălmaciu a adoptat Hotărârea nr. 72/2012, prin care a avizat forma finală a noului Plan Urbanistic General al oraşului.
Documentaţia, ce stabileşte intravilanul oraşului, dar şi multe alte detalii legate de organizarea teritoriului, va avea valabilitate până în anul 2022.
În conformitate cu Procesul- verbal nr. 12/2012, întocmit de Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului Tălmaciu, ce a însoţit documentul la iniţierea proiectului de hotărâre, pe timpul executării PUG Tălmaciu au existat numeroase observaţii, atât din partea Primăriei oraşului Tălmaciu, cât şi a unităţilor avizatoare sau a cetăţenilor care au participat la procedura de consultare. Aceste observaţii au fost introduse în forma finală a documentului.
În acelaşi timp cu PUG-ul, a fost avizat şi Regulamentul local de urbanism.
Noul Plan Urbanistic General al oraşului Tălmaciu a fost transmis Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sibiu, Consiliului Judeţean Sibiu şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar după ce va fi avizat de aceste instituţii, va fi supus aprobării Consiliului Local Tălmaciu şi va fi pus în aplicare.
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
08.12.2023
SIBIU, strada Teliuc, strada Teilor,...

Într-o lume dominată de tehnologie și inovație, Revolut se remarcă puternic în peisajul financiar. În acest ghid, vom explora cum...
Într-o lume dominată de tehnologie și inovație, Revolut se remarcă puternic în peisajul financiar. În acest ghid, vom explora cum...
Dacă ai achiziționat noul model iPhone 15, atunci cu siguranță vrei să îi oferi cea mai bună îngrijire și protecție,...
Dacă ai achiziționat noul model iPhone 15, atunci cu siguranță vrei să îi oferi cea mai bună îngrijire și protecție,...
Duminică, 3 decembrie, vârstnicii care locuiesc la Unitatea Medico-Socială Săliște au avut bucuria de a primi vizita unor elevi de...
Duminică, 3 decembrie, vârstnicii care locuiesc la Unitatea Medico-Socială Săliște au avut bucuria de a primi vizita unor elevi de...
În primele decenii ale secolului trecut, o serie de publicații ale vremii, atrăgeau atenția forurilor decizionale asupra importanței bazinelor hidrografice...
În primele decenii ale secolului trecut, o serie de publicații ale vremii, atrăgeau atenția forurilor decizionale asupra importanței bazinelor hidrografice...
Moș Nicolae a transformat seara de 5 decembrie într-un moment emoționant pentru pacienții și personalul medical din Spitalul Orășenesc Cisnădie....
Moș Nicolae a transformat seara de 5 decembrie într-un moment emoționant pentru pacienții și personalul medical din Spitalul Orășenesc Cisnădie....