„Aurul verde” proprietatea comunei Boiţa va fi administrat de ocolul silvic privat din Avrig

În urma adoptării acestei hotărâri, Consiliul Local al comunei Boiţa a devenit asociat al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic Izvorul Florii R.A., alături de Consiliul Local al orașului Avrig, județul Sibiu și Consiliul Local al comunei Apold, județul Mureş. Hotărârea adoptată de Consiliul Local al oraşului Avrig a fost precedată de o hotărâre a legislativului local al comunei Boiţa (HCL nr. 115/2022), prin care s-a aprobat această asociere.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În conformitate cu prevederile articolului 2 din hotărârea Consiliului Local al oraşului Avrig, în urma acestei noi asocieri se aprobă şi actul constitutiv actualizat al structurii silvice private din Avrig.

Regia Publică Locală Ocolul Silvic Izvorul Florii R.A. administrează în regim silvic, conform legislaţiei specifice în vigoare, suprafaţa de fond forestier proprietatea oraşului Avrig şi comunelor Boiţa şi Apold, conform documentelor de proprietate. Regia acţionează pentru apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a fondului forestier, precum şi pentru gospodărirea fondului de vânătoare şi pescuit, conform legii, valorifică prin acte şi fapte de comerţ produsele specifice fondului forestier, precum şi alte produse, în condiţii de eficienţă economică, conform prevederilor legale în vigoare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe lângă fondul forestier proprietatea oraşului Avrig şi comunelor Apold şi Boiţa, ocolul silvic privat din Avrig mai administrează, în baza unui contract de prestări silvice, fondul forestier al comunei Turnu Roşu şi, în baza unui contract de administrare, fondul forestier al comunei Laslea.

Suprafaţa totală de fond forestier administrată de Regia Publică Locală Ocolul Silvic Izvorul Florii R. A. este de aproximativ 24.000 hectare.

D.F.

13 ianuarie 2023 la 14:17
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 1 oră
Sibianca Ghizela Vonica a câștigat „masters”-ul de alergare montană de a Stâna de Vale
Sâmbătă, 5 iulie, a fost o zi cu adevărat bună pentru Ghizela Vonica. Prezentă la Campionatul Național de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Românii par a nu mai dori intermediari pentru vacanţe. Aproape jumătate îşi rezervă direct transportul și cazarea
Un studiu realizat de către Reveal Marketing Research pentru evidenţierea principalelor comportamente și criterii de decizie ale românilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Motociclistă accidentată pe Şoseaua Alba Iulia
IPJ Sibiu informează că polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia. Polițiștii au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 6 ore
Ghidul Michelin: Muzeul Astra – Locul I în topul muzeelor din România. Brukenthal ocupă locul IV
Noua ediție a Ghidului Verde Michelin dedicată muzeelor și turismului cultural din România plasează Muzeul Astra din Sibiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 7 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
acum 9 ore
Accident lângă Avrig: O autoutilitară a lovit un pieton
Sîmbătă, polițiștii rutieri au intervenit, în urma unui apel la 112, la un accident produs pe DN 1,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
“Litoralul Sibiului” de la Lacul lui Binder. De succes local dar prea sărac în oferte pentru a se vorbi de turism
Sibiul are şi el mini-litoralul său, în afară de "standardul" Ocna Sibiului, care este altceva şi care mai...
Actualitate
10 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Bărbat şi femeie, daţi dispăruţi. Au plecat în Cehia şi nu au mai dat niciun semn
Poliţiştii sibieni caută un bărbat și o femeie în vârstă de 56 de ani, care au plecat de...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 08.07.2025 NEMSA, strada PRINCIPALA partial 08:00...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit