Tribuna
Au început lucrările pentru construirea primei creşe din Avrig
Dan FRÂNCU
332 vizualizari
Au început lucrările pentru construirea primei creşe din Avrig
De puţin timp, la Avrig au început lucrările de execuţie la un nou şi important obiectiv de investiţii: o creşă pentru 70 de copii. Unitatea de îngrijire, protecţie socială şi educaţie antepreşcolară va fi o noutate absolută pentru oraş, acest obiectiv fiind aşteptat de foarte mulţi ani de către locuitori.

 

Obiectivul de investiţii "Construire creşă în oraşul Avrig, împrejmuire imobil şi drum de acces" are dublă finanţare, de la bugetul local al unităţii administrativ - teritoriale şi din fonduri eruopene (prin intermediul MDRAP, în calitate de Autoritate de management), valoarea totală a acestuia ridicându-se la suma de 7.954.712,50 lei (TVA inclus). Creşa din Avrig se construieşte în vecinătatea fostului teren de sport al Şcolii Gimnaziale Avrig.

Noul obiectiv va asigura accesul la educaţie şi asistenţă de specialitate pentru 70 de copii, împărţiţi în cinci grupe. Aici vor exista toate dotările şi facilităţile necesare astfel încât să fie asigurate funcţiunile impuse de normele actuale în domeniu, vor fi realizate alei interioare şi amenajări exterioare, va fi construit un drum de acces în incinta proprietăţii şi împrejmuirea obiectivului.

Implementarea proiectului va oferi oportunităţi de îngrijire, dezvoltare şi învăţare, în egală măsură, tuturor copiilor de la 0 la 3 ani, indiferent de sex, rasă, religie, mediu cultural de provenienţă sau statut socio - economic, asigurându-se premisele pentru reîntoarcerea în piaţa muncii a persoanelor active (părinţii copiilor). De asemenea, se urmăreşte dezvoltarea infrastructurii educaţionale, un aspect de o importanţă deosebită, esenţial pentru educaţie, dezvoltarea timpurie a copiilor, formarea de abilităţi sociale şi pentru dezvoltarea capacităţii de integrare socială..

"Axa 10, pe care noi am aplicat pentru a realiza acest proiect, nu este o axă care să ne fie favorabilă, deoarece cota de cofinanţare aferentă oraşului Avrig este de peste 65%. Finanţarea eligibilă conform ghidului de finanţare este de numai 7.700 euro/beneficiar, iar o construcţie care să respecte toate standardele şi care să fie dotată cu tot ce este nevoie, nu poate fi realizată cu această sumă. Lucrările au început în urmă cu câteva săptămâni iar termenul de finalizare a acestora  este luna iulie a anului 2023", a explicat primarul Adrian David.

În prezent, Avrigul nu are o creşă unde să poată fi îngrijiţi şi educaţi cei mai tineri locuitori ai oraşului, astfel încât părinţii acestora să aibă posibilitatea de a reintra, cât mai rapid, în rândul forţei de muncă active.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Astra

SEVIS

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Comunicat Carmangeria Imperial final
Licitatie publica

accentmedia