Tribuna
Au început lucrările la noua grădiniţă din Avrig
Dan FRÂNCU
2252 vizualizari
Au început lucrările la noua grădiniţă din Avrig
La jumătatea lunii decembrie a anului trecut, a fost predat amplasamentul pentru realizarea obiectivului de investiţii "Grădiniţă cu program normal Avrig, judeţ Sibiu", cuprins în cadrul proiectului "Construcţii grădiniţe - Regiunea Centru'. Practic, în acel moment a început procesul de împlinire a unuia dintre dezideratele mai vechi ale administraţiei locale avrigene, obiectiv ce este mai mult decât necesar pentru ca în acest oraş să poată fi îndeplinite toate condiţiile de educaţie pentru viitoarele generaţii. Recent, s-a mai făcut un pas în ceea ce priveşte implementarea obiectivului de investiţii, fiind demarate lucrările de construire a acestuia.

 

Ca urmare, peste mai puţin de un an, Avrigul ar trebui să se numere printre unităţile administrativ-teritoriale din judeţul nostru ce au o grădiniţă modernă, construită şi dotată la standardele cele mai ridicate. Grădiniţa se construieşte în zona Sticla a Avrigului şi va constitui noul corp de clădire al actualei Grădiniţe nr. 3 Avrig (strada Samuel Brukenthal, nr. 151).

Investiţia "Grădiniţă cu program normal Avrig, judeţ Sibiu" este finanţată din fonduri europene (Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 10 - Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale, proiectul  ”Construcţii grădiniţe Regiunea Centru, cod MySMIS 125151”), datorită parteneriatului încheiat între Primăria oraşului Avrig şi Ministerul Educaţiei, iar valoarea contractului este de 1.990.963 lei. Din valoarea totală a contractului, 1.658.113,21 lei reprezintă valoarea cheltuielilor aferente Ministerului Educației Naționale, şi 332.849,69 lei este valoarea cheltuielilor aferente oraşului Avrig.

Practic, la Grădiniţa nr. 3 din Avrig (zona Sticla), lângă actuala clădire va fi construit un nou corp, cu trei săli de grupă, capacitatea fiecărei săli fiind de 20 de copii/grupă. Grădiniţa va avea program normal, respectiv 5 ore/zi.

Accesul copiilor în grădiniţă este prevăzut cu rampă. Accesul în sălile de grupă se va face printr-un spaţiu multifuncţional. Sălile de grupă vor fi dotate cu grup sanitar propriu. Iluminarea sălilor de grupă se va realiza prin ferestre mari, având parapetul de 90 de cm. Spaţiul multifuncţional va permite şi accesul spre curtea cu spaţii pentru joc, recreaţie şi sport.

Pentru educatoare/educatori se prevede o cancelarie cu grup sanitar, ambele cu acces din sala multifuncţională. Clădirea este prevăzută cu depozit pentru material didactic şi boxă curăţenie.

Încăperea destinată centralei termice este poziţionată la distanţă faţă de sălile de grupă şi are acces direct din exterior.

Terenul aferent noului corp de clădire al grădiniţei va ocupa o suprafaţă totală de 4.759,91 mp. Clădirea va fi construită pe un singur nivel şi va avea o suprafaţă construită de 399,40 mp.

Din fonduri locale, vor fi finanţate lucrări executate în incinta grădiniţei pentru a crea condiţii optime de recreere a copiilor preşcolari, conform standardelor europene şi în condiţii de siguranţă. Astfel, vor fi executate următoarele lucrări: sistematizare verticală,  vor fi amenajate spaţii verzi, drumuri, alei, platforme, teren în incintă - loc de joacă, groapă cu nisip,  împrejmuiri şi punct gospodăresc, branşamente - apă, canalizare, electricitate, gaz, utilaje şi echipamente de contorizare, dotări PSI.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Cartuse toner, unitati cilindru

Tursib S.A

A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Sibiu Blues Nights 1st Edition
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA