Tribuna
Atribuțiile preoților, discutate la cercul pastoral-misionar din Sibiu
Atribuțiile preoților, discutate la cercul pastoral-misionar din Sibiu

La Protopopiatul Sibiu a avut loc luni, 31 mai, un cerc pastoral-misionar al preoţilor de caritate din Sibiu şi din alte localităţi din Arhiepiscopia Sibiului. Întâlnirea a fost organizată de sectorul de misiune al Arhiepiscopiei Sibiului şi de Protopopiatul Sibiu, iar lucrările au fost conduse de consilierul eparhial pentru misiune, pr. Liviu Iulian Tarcău şi de protopopul de Sibiu, părintele Ioan Coşa.
Potrivit reprezentanţilor Mitropoliei Ardealului, la cercul pastoral-misionar au participat preoţi de la unităţile medicale, sociale, militare şi de la alte comunităţi misionare din protopopiatele Sibiu, Mediaş, Făgăraş, Avrig şi Sălişte.
În prima parte a lucrărilor cercului pastoral-misionar, părintele Liviu Iulian Tarcău a prezentat preoţilor participanţi un referat intitulat „Pastoraţia preotului misionar în unităţile sanitare ca o prelungire a pastoraţiei din parohie în sprijinul celor bolnavi”, după care au urmat discuţii pe marginea celor prezentate.
„Atribuţiile preotului coordonator al preoţilor misionari sunt multiple şi acoperă o paletă amplă de activităţi precum a coordona şi controla întreaga activitate a preoţilor misionari din spitale, centre de îngrijire şi asistenţă socială şi centre de plasament din cuprinsul Arhiepiscopiei Sibiului, a efectua inspecţii la unităţile de cult din cadrul instituţiilor sanitare şi de caritate privind remedierea neajunsurilor constatate, de a colabora cu reprezentanţii instituţiilor medicale în care activează preoţi misionari, dar şi cu reprezentanţii protopopiatelor. De asemenea, coordonatorul preoţilor misionari aplică şi pune la dispoziţia preoţilor misionari măsuri şi strategii în plan administrativ şi misionar, dar şi pastoral pentru intensificarea activităţilor preoţilor misionari şi organizează cercuri pastoral-misionare, seminarii şi întâlniri pe teme alese. În acest context, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu, am organizat cercul pastoral-misionar de astăzi”, explică pr. Liviu-Iulian Tarcău.
Pentru Protopopiatul Sibiu, cercul pastoral-misionar este o bună oportunitate de colaborare între preoţii misionari şi cei din parohii.
„Ne bucurăm de această iniţiativă care îi mobilizează pe toţi preoţii misionari, mai ales că până anul acesta activitatea aceasta a fost oarecum prea puţin exploatată, iar de un an şi jumătate de când trăim această perioadă de pandemie rolul preoţilor misionari şi mai ales al preoţilor din instituţiile medicale a fost unul major. Ne bucurăm că în cadrul Protopopiatului Sibiu se desfăşoară acest cerc pastoral-misionar şi putem să vedem cum ne putem implica într-o colaborare a preoţilor misionari cu preoţii parohi”, spune pr. Ioan Coşa.
În cadrul cercului pastoral-misionar s-au discutat şi numeroase alte provocări ale misiunii preoţeşti în unităţile medicale, militare sau sociale.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA