Tribuna
Atenție, și ursul frecventeză Zona Turistică Valea Avrigului!
Atenție, și ursul frecventeză Zona Turistică Valea Avrigului!

Vineri seara, un urs a stricat liniștea turiștilor și a celor ce au locuința permanentă în Zona Turistică Valea Avrigului.

În jurul orei 21.45, prezența animalului sălbatic a fost anunțată prin numărul unic de urgență 112, iar în urma acestui anunț, autoritățile au transmis un mesaj de tip RO – Alert: alertă extremă, prin care oamenii au fost sfătuiți să evite zona, să rămână în locuințe, să păstreze distanța față de animal, să nu încerce fotografierea sau hrănirea acestuia și să-și protejeze animalele din gospodărie, fără expunerea la pericol. De asemenea, la fața locului s-au deplasat echipe de intervenție, care au luat măsurile necesare în urma cărora animalul sălbatic a părăsit zona, deplasându-se spre habitatul său natural.

În urma acestei incursiuni, nu au fost semnalate sau înregistrate victime ori pagube materiale.

Din păcate, prezența ursului în Zona Turistică Valea Avrigului, una dintre cele mai populare locuri de petrecere a timpului liber și agrement din județ, nu mai reprezintă în ultimii ani un fapt inedit, asemenea vizite fiind semnalate tot mai des. Explicațiile pentru acest fenomen sunt multiple, iar creșterea efectivului de animale în zonă (cauzată de interzicerea vânătorii pentru această specie), reducerea arealului natural și sălbatic ocupat de acestea (prin extinderea exploatărilor agricole, zonelor cu locuințe și amenajărilor turistice), exploatările forestiere și oportunitățile multiple și facile pentru procurarea hranei fiind doar câteva dintre acestea. În situațiile în care un animal din această specie este zărit sau întâlnit într-o zonă turistică sau rezidențială, oamenii trebuie să fie atenți, precauți și să ia în serios toate recomandările transmise de autorități.

D.F.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Filarmonica de Stat Sibiu

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
TURSIB