Atelierul lui Moș Crăciun există! La Grădinița cu program normal Avrig…

Chiar dacă e finalizată din vara acestui an și încă nu funcționează pentru scopul ce a stat la baza edificării, Grădinița cu program normal Avrig este zilele acestea deosebit de animată, voluntari, angajați ai unor societăți comerciale din zonă, reprezentanți ai instituțiilor publice, cadre didactice și copii din localitate, de vârstă școlară sau preșcolară, participând aici la diverse activități creative în cadrul Atelierului lui Moș Crăciun, parte a proiectului „Zâmbete pentru bunicii singuri", derulat de Asociația Timp și suflet Avrig.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cei prezenți la activitățile de la noua grădinița din Avrig confecționează tot soiul de ornamente frumoase pentru sărbătorile de iarnă, pe care, mai apoi, reprezentanții asociației avrigene le „comercializează” pentru ca sumele încasate să fie folosite în scopul achiziționării unor cadouri de sărbători ce vor fi oferite persoanelor vârstnice rezidente în cămine din Tălmaciu, Merghindeal și Agnita.

„Toate ornamentele create de voluntarii participanți la atelierele de creație vor fi expuse la standul special pus la dispoziție de Leroy Merlin, în cadrul magazinului din Sibiu. Noi nu vinde efectiv produsele, le expunem și lăsăm la alegerea fiecărui doritor să facă o donație pentru a sprijini cauza noastră, în schimbul acestei donații putând alege un ornament pentru sărbătorile de iarnă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La atelierele desfășurate în cadrul grădiniței din Avrig participă, pe bază de programare, orice doritor, dar avem și voluntari permanenți care creează sau coordonează echipele prezente.

În afara produselor create la Avrig, vineri sâmbătă și duminică, între orele 15 și 18, la intrarea în magazinul de bricolaj din Sibiu funcționează, de asemenea, un loc special unde orice copil se poate înscrie pentru a crea, din materiale reciclabile, adevărate capodopere pentru decorat casele în perioada sărbătorilor de iarnă.

Ne dorim ca din sumele strânse în urma acestei campanii să achiziționăm diverse obiecte vestimentare, băuturi răcoritoare și alte cadouri dulci, pe care, în zilele premergătoare Crăciunului, le vom oferi celor 101 de persoane vârstnice de la cămine din Merghindeal, Tălmaciu și Agnita.

În afara acestor donații, bunicii de la cele trei cămine vor primi ornamente pentru camere realizate de elevi în cadrul diverselor activități desfășurate în instituțiile de învățământ.

Dacă ești gata să te arunci în vârtejul creativității, vino să ne lași pe noi, echipa Asociației Timp și Suflet, să-ți îndrumăm pașii. Îți promitem să nu fie doar distractiv, ci și mai captivant decât o cursă de sănii pe părtie!

Dar asta nu e tot! Poți fi eroul Crăciunului cumpărând una dintre minunatele creații realizate de voluntarii noștri. Banii strânși vor face ca Moș Crăciun să ajungă în viteza luminii la bunici singuri din azilurile de bătrâni.

Haideți să facem din acest Crăciun o poveste memorabilă, mai palpitantă decât așteptarea cadourilor de sub brad! Alătură-te nouă pentru a recicla, crea și, cel mai important, a dărui bucurie!”, ne-a informat Cătălina Tămășel, președinta Asociației Timp și Suflet din Avrig.

Cei ce doresc să sprijine campania „Zâmbete pentru bunicii singuri”, dar și alte proiecte ale asociației din Avrig, pot face donații în lei în contul RO47BTRLRONCRT0585652801.

Autor
29 noiembrie 2023 la 08:42
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 1 oră
Sibianca Ghizela Vonica a câștigat „masters”-ul de alergare montană de a Stâna de Vale
Sâmbătă, 5 iulie, a fost o zi cu adevărat bună pentru Ghizela Vonica. Prezentă la Campionatul Național de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Românii par a nu mai dori intermediari pentru vacanţe. Aproape jumătate îşi rezervă direct transportul și cazarea
Un studiu realizat de către Reveal Marketing Research pentru evidenţierea principalelor comportamente și criterii de decizie ale românilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Motociclistă accidentată pe Şoseaua Alba Iulia
IPJ Sibiu informează că polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia. Polițiștii au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 7 ore
Ghidul Michelin: Muzeul Astra – Locul I în topul muzeelor din România. Brukenthal ocupă locul IV
Noua ediție a Ghidului Verde Michelin dedicată muzeelor și turismului cultural din România plasează Muzeul Astra din Sibiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 8 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
acum 9 ore
Accident lângă Avrig: O autoutilitară a lovit un pieton
Sîmbătă, polițiștii rutieri au intervenit, în urma unui apel la 112, la un accident produs pe DN 1,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
“Litoralul Sibiului” de la Lacul lui Binder. De succes local dar prea sărac în oferte pentru a se vorbi de turism
Sibiul are şi el mini-litoralul său, în afară de "standardul" Ocna Sibiului, care este altceva şi care mai...
Actualitate
10 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Bărbat şi femeie, daţi dispăruţi. Au plecat în Cehia şi nu au mai dat niciun semn
Poliţiştii sibieni caută un bărbat și o femeie în vârstă de 56 de ani, care au plecat de...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 08.07.2025 NEMSA, strada PRINCIPALA partial 08:00...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit