Tribuna
Sevis
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului şi chemarea apostolică la înţelepciune
Adrian POPESCU
579 vizualizari
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului şi chemarea apostolică la înţelepciune
Interviu cu ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului

 

În aceste momente grele, ale pandemiei, chemarea apostolică spre înţelepciune este "singura soluţie sustenabilă". Ca atare,  Înaltpreasfinţia Voastră, fiind călăuzitorul "înluminării noastre" -arătând rostul rostirilor adevărate, vă  rugăm a răspunde la câteva întrebări izvorâte din neliniştea cititorilor TRIBUNEI şi nu numai:

Rep: - Înaltpreasfinţia Voastră, pandemia a produs un mare şoc în comunităţi, dar şi în interiorul fiecăruia. Criza declanşată de Covid-19 a avut efecte neaşteptate pe toate palierele societăţii. Chiar şi Biserica a primit  reco­mandări stricte referitoare la săvârşirea slujbelor religioase. În aceste condiţii au reuşit preoţii să ducă lumina Evangheliei enoriaşilor cu acelaşi impact de dinaintea pandemie?

ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului: S-a împlinit un an de când trăim sub umbra acestei pandemii care s-a extins, treptat, asupra lumii întregi. Ştim că încercările îngăduite de Dumnezeu, din pricina păcatelor noastre, vin asupra noastră pentru a ne întoarce faţa spre El şi a-I recunoaşte iubirea Sa milostivă, care ne ajută să trecem peste toate greutăţile vieţii. Această pandemie este un mare examen pentru noi toţi, în cadrul căruia frica de moarte şi rigorile legale ale izolării trebuie să fie depăşite prin încrederea în ajutorul lui Dumnezeu, Stăpânul vieţii şi al morţii, Care nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu. Prin acest examen ne-am dat seama încă o dată cât suntem de fragili şi vulnerabili ca oameni, dar, în acelaşi timp, am realizat că doar dacă rămânem împreună, prin credinţă şi rugăciune, putem merge mai departe. Biserica noastră a primit cu multă responsabilitate şi înţelepciune restricţiile sanitare impuse de autorităţi în contextul pandemic. Perioada aceasta pe care am trăit-o în urmă cu un an, chiar în timpul liturgic dinainte şi după Marele Praznic al Sfintelor Paşti, a fost foarte apăsătoare atât pentru clerici, cât şi pentru întreaga obşte a credincioşilor. A fost foarte dureros, mai ales în noaptea sfântă de Paşti, să transmitem proclamarea şi salutul solemn: "Hristos a înviat!" şi să nu auzim răspunsul plin de bucurie al credincioşilor, că "Adevărat a înviat Hristos!" Bucuria mângâietoare a Praznicului Învierii Domnului a venit şi anul trecut de la Ierusalim, prin Sfânta Lumină de pe mormântul Învierii lui Hristos, care a fost împărţită bisericilor, preoţilor şi credincioşilor noştri, spre a lumina sufletele şi vieţile noastre, împreună cu pâinea binecuvântată numită "Paşti". Slujirea liturgică şi sacramentală a Bisericii, atât de necesară credincioşilor noştri, mai ales când suntem în nevoi, n-a încetat nicio clipă, ci chiar s-a intensificat, acomo­dându-se la noile condiţii impuse. Cu toţii am sporit atât rugăciunea, cât şi slujirea filan­tropică a celor aflaţi în suferinţă şi în nevoi. Deşi fizic eram izolaţi, sufleteşte nu ne-am despărţit de credincioşii noştri. Ei au urmărit slujbele transmise prin mijloacele moderne de comunicare ale Bisericii, în mod special prin Trinitas TV. Cu respectarea rânduielilor impuse, la solicitarea credincioşilor le-au fost administrate acestora Sfintele Taine, în biserici, în spitale sau la casele lor. Au fost spovediţi şi împărtăşiţi toţi doritorii, s-au săvârşit botezuri ale pruncilor şi cununii ale tinerilor, şi conduşi pe ultimul drum cei care au părăsit această lume, după toate regulile sanitare. Preoţii din spitale au fost permanent alături de medici, în linia întâi în lupta cu virusul ucigător. Greutăţile începutului acestei perioade de izolare au fost depăşite de bucuria întâlnirii cu credincioşii noştri, după revenirea restricţionată a lor în biserici şi la păstorii lor. Am observat şi lăudat modul cuminte şi înţelept în care se comportă credincioşii noştri la toate serviciile religioase la care iau parte. La Bobotează, preoţii noştri au răspuns solicitărilor credincioşilor de a le sfinţi casele, cu modalităţile de precauţie sanitară.

- Cum aţi resimţit pandemia şi "izolarea directă" ştiind că pe agenda activităţilor curente  probleme administrative din cadrul Mitropoliei Ardealului trebuie rânduite aidoma celor legate de formarea studenţilor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Sfântul Andrei Şaguna" din Sibiu, aspect la care ţineţi la fel de mult ?

- Cu toţii am fost nevoiţi să ne revizuim agen­dele şi proiectele aflate în curs de desfăşurare, amânându-le pentru alte duminici prielnice săvârşirii lor. Am continuat, prin intermediul internetului să avem întâlniri cu profesorii Facultăţii de Teologie, cu protopopii din Eparhie, dar şi cu preoţii din toate protopo­piatele noastre. Am comunicat foarte bine cu toţi, am analizat şi am luat împreună diferite hotărâri importante şi necesare atât pentru facultate, cât şi pentru viaţa bisericească a comunităţilor parohiale. Administraţia epar­hială a funcţionat permanent, îndeplinindu-se toate nevoile şi solicitările. În sprijinul nostru au ieşit toţi consilierii şi protopopii noştri şi toţi angajaţii noştri, cărora le suntem recunoscători.

- Este cunoscut faptul că dedicaţi timpul liber cercetării academice, dar şi clipelor de reflecţie spirituală/de rugă profundă. Pandemia, dar şi pierderea atâtor suflete cunoscute sau necunoscute au influenţat acest cadru aproape cutumic?

- Cei care se roagă lui Dumnezeu ştiu că întotdeauna rugăciunea este izvor de pace sufletească şi de speranţă, iar faptul acesta se probează mai ales în situaţiile dificile, când ne rugăm mai conştienţi şi mai profund pentru salvarea noastră. S-au mutat din această lume mulţi oameni, mulţi apropiaţi ai noştri, preoţi şi credincioşi, lăsând în urma lor multă suferinţă şi tristeţe. Cu ajutorul lui Dumnezeu am încercat să purtăm împreună durerile acestea mai presus de cuvinte, dar tot în comuniune şi în rugăciune regăsim lumina mângâierii şi a puterii spirituale pentru a trece încercările vieţii şi a merge mai departe.Tot cu gândul la preoţii noştri şi la toţi credincioşii, anul trecut în perioada de izolare, am reuşit să finalizez o lucrare la care ţin foarte mult, volumul "Explicarea Sfintelor Taine ale Botezului şi Mirungerii", un studiu liturgic mai amănunţit pe înţelesul tuturor asupra celor două mari Sfinte Taine ale Bisericii pe care le primim atunci când devenim creştini. Este pregătit pentru tipar şi al doilea studiu cu explicarea rânduielii Sfintei Taine a Cununiei.

- În cursul pandemiei, când teama şi neîncrederea comunităţii au devenit un adevărat test privitor la înţelegerea rostului credinţei, au fost momente în care vă gândeaţi cum să îndrumaţi şi să însoţiţi poporul lui Dumnezeu ca să fie mai aproape de El, pentru a simţi şi protecţia Înalt­preasfinţiei Voastre "păstorul lor spiritual?".

- Experienţa bimilenară a Bisericii ne arată că în vremurile de încercare oamenii şi-au reconsiderat dimensiunea spirituală a vieţii, redescoperind valoarea credinţei ca izvor de întărire sufletească, de nădejde şi de solidaritate. Începutul credinţei stă în a recunoaşte că suntem limitaţi şi neputincioşi şi că avem atâta nevoie de ajutorul lui Dumnezeu în toate. Cu toţii ne-am lăsat absorbiţi de rutina zilnică, de lucruri vremelnice, mai mult sau mai puţin importante. În graba noastră continuă, am uitat să reaprindem şi să păstrăm în viaţa noastră acea forţă spirituală care alimentează, de fapt, susţine şi întăreşte viaţa noastră umană: dragostea pentru Dumnezeu şi dragostea pentru semeni. Încercarea aceasta peste care acum dorim să trecem ne-a făcut să ne oprim din această alergare după lucruri trecătoare şi să cugetăm mai mult la rosturile adânci ale vieţii noastre. Activitatea liturgică şi sacramentală a Bisericii nu s-a întrerupt, ci doar s-a adaptat la noile condiţii. Prin cuvântările din duminici şi sărbători şi prin scrisorile pastorale, cu ocazia marilor praznice, am încercat continuu să transmit credincioşilor noştri încrederea în Dumnezeu, Cel atotmilostiv, Care Îşi împlineşte totdeauna făgăduinţele Sale şi nu ne va lăsa fără de ajutor, înlocuind din inimile noastre frica de moarte şi deznădejdea. Ne-am străduit să menţinem şi să dezvoltăm mai mult activităţile noastre filantropice, să ducem credinţă, mângâiere şi speranţă celor nevoiaşi. Am susţinut trei mari proiecte care s-au derulat şi continuă şi în prezent în Arhiepiscopia noastră, prin care sute de porţii de hrană caldă, alimente neperisabile, precum şi produse de igienă ajung zilnic la cei aflaţi în nevoi. De asemenea, din dorinţa de a veni în întâmpinarea celor aflaţi pe patul de suferinţă în spitale am reuşit cu ajutorul lui Dumnezeu dar şi cu concursul preoţilor din Arhiepiscopia noastră să achiziţionăm un generator de oxigen pentru Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu.

- Credeţi că este timpul şi locul potrivit pentru a stimula creativitatea creştinului, anume de a deschide noi orizonturi, noi ferestre ale transcendenţei către Dum­nezeu... dar şi privitor la înţelepciunea şi profunzimea Scripturii?

- Timp şi loc de deschidere duhovnicească, prin credinţă, către Dumnezeu se cuvine să găsim mereu, pentru a nu irosi nimic din darul primit de sus. Timpul şi locul ca noţiuni ale existenţei noastre pământeşti îşi găsesc împlinirea lor spirituală în Sfânta Biserică, Trupul tainic al Domnului, al cărui Cap este Însuşi Hristos, iar noi suntem membrele acestuia. Această instituţie divin-umană ne primeşte de la naştere şi ne conduce pe fiecare pe drumul mântuirii, până în ultima clipă a vieţii noastre. Prin întruparea Sa, Fiul lui Dumnezeu, Cel mai presus de timp, a intrat în timp şi a sfinţit timpul pentru noi. El ne-a lăsat şi un loc sfinţit şi sfinţitor, locaşul bisericii, în care să ne împărtăşim de darurile Duhului Sfânt, prin Sfintele Taine, pentru dobândirea vieţii veşnice. Datorită acestei necesităţi pentru mântuire fiecare clipă a vieţii, din timpul limitat al existenţei noastre pământeşti, este preţioasă şi trebuie folosită intens. Dumnezeu ne copleşeşte cu nemărginita Sa iubire şi aşteaptă răspunsul nostru liber. Dacă răspundem, îndată între noi şi Dumnezeu se stabileşte comuniunea mântuitoare. Absenţa sau întârzierea răspunsului pe care-l datorăm creează timpul şi spaţiu între noi şi Creatorul nostru de care ne îndepărtăm. Acum, mai cu seamă, când vedem în jurul nostru atât de multe semne mustrătoare, prin boli molipsitoare şi multă suferinţă, toţi trebuie să ne întoarcem de pe calea rătăcită a acestei lumi şi să ne apropiem de Dumnezeu, prin post şi rugăciune. Şi mai ales, să redes­coperim înţelepciunea Cuvântului lui Dum­nezeu din Sfânta Scriptură, care este lumină pentru viaţa noastră. Zilnic primim atâtea ştiri şi informaţii, deseori contradictorii, care ne îngrozesc şi ne înspăimântă. Or, tocmai de aceea, am avea atâta nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu care este putere de Viaţă, înlăturând din inimile noastre frica. Cuvântul lui Dumnezeu rămâne mereu viu şi aducător de speranţă în comparaţie cu toate cele trecătoare. Aduce în lume Duhul lui Dumnezeu Care revarsă în inimi har şi mângâiere.

- Oare "Casa Creştinătăţii" are nevoie şi ea de creativitate apostolică, creativitate care să purifice multe lucruri inutile, dar care hrănesc viciul şi depărtarea de adevăr?

- "Casa Creştinătăţii", adică întreaga obşte a iubitorilor de Dumnezeu se regăseşte şi se formează în cadrul Bisericii Dreptmăritoare. Biserica este păstrătoarea întregii Predanii apostolice, a Luminii Adevărului revelat al Evangheliei, pe care Sfinţii Apostoli au dus-o cu preţul vieţii lor până la marginile lumii. Viaţa Bisericii este viaţa sfântă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos împărtăşită nouă, oamenilor prin lucrarea Sfântului Duh, în Sfintele Taine. Aşadar, Biserica este sfântă şi curată, nouă şi înnoitoare. Noi, oamenii, suntem păcătoşi. Biserica sfinţeşte viaţa credincioşilor, dar niciodată nu constrânge, respectând libertatea fiecăruia. Biserica vindecă viciile, depărtarea de adevăr, înstrăinarea de Dumnezeu şi de noi înşine.

- Consideraţi că suntem pregătiţi pentru vremuri mai rele? Dar pentru vremuri mai bune, astfel încât să evităm a ne înghesui spre "viitorul viitor" ?

- Niciodată nu vom putea spune "suntem pregătiţi". Singura certitudine pe care o avem este încredinţarea noastră purtării de grijă a lui Dumnezeu, Izvorul Vieţii. Avem nădejdea neclintită că El este prezent mereu în viaţa noastră, că toate cele pe care le trăim au un rost mântuitor pentru toţi cei ce trec prin suferinţe şi privaţiuni. Sigur că, uneori, ne slăbeşte credinţa şi suntem cuprinşi de teamă, dar mereu, prin ajutorul lui Dumnezeu, invocat în rugăciune ne renaşte speranţa.

Puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu sunt mai presus de cugetarea noastră: El îndreaptă spre bine tot ceea ce ni se întâmplă, chiar şi lucrurile cele mai apăsătoare. După cele mai grele furtuni, Dumnezeu face mereu în aşa fel încât să răsară iarăşi lumina peste negura vieţilor noastre. Aşadar, Preabunul Dumnezeu să reverse har şi binecuvântare peste întreaga umanitate, să dăruiască sănătate tuturor celor bolnavi şi mângâiere inimilor îndurerate.

- Sunteţi un fin evaluator a tot ce se întâmplă în lume ...aspecte care se răsfrâng şi în "Grădina Maicii Domnului". Cum percepeţi criza opulenţei şi iluzia veşniciei vremel­nicilor…cum ar trebui rânduite/ definite priorităţile pentru a înflori populaţia lumii şi nu pentru veştejirea ei?

- Îndepărtarea tot mai mult de credinţa străbună şi de valorile spirituale şi naţionale duc la înstrăinarea de Dumnezeu şi de tot ceea ce înseamnă firescul uman, creat de El au născut şi vor naşte mereu diverse provocări. Constatăm, din nefericire, în întreaga lume atâtea aspecte legate nu numai de degradarea morală a omului, ci şi degradarea îngrijo­rătoare a lumii, a mediului natural în care vieţuim. Suntem într-o criză sanitară de un an, dar suntem într-o criză ecologică, într-o criză bioetică de mult timp. Indiferenţa, egoismul şi lăcomia distrug natura-creaţia lui Dumnezeu, dar, în acelaşi timp, îl fac pe om să răstoarne legile familiei, să nu mai respecte dreptul la viaţă de la concepere până la sfârşitul ei natural etc. Iată nonsensul acestei vieţi străine de Dumnezeu, nefirescul devine firesc, iar normalul ridiculizat este prezentat ca normal! Sunt convins că doar întoarcerea vieţii noastre cu adevărat la izvoarele ei dumnezeieşti ne va da o şansă în plus nouă şi lumii acesteia în care trăim.

- În finalul interviului ne permitem să adresăm o întrebare tabu sau nu, dar care este în mintea tuturor: Cum trebuie să percepem actualul tratament  pandemic....ca salvatorul lumii sau ca un moment în care ştiinţa caută  soluţii pentru viitor?

- Ştiinţa cu cât cercetează mai mult viaţa şi creaţia lui Dumnezeu şi face noi descoperiri uluitoare, cu atât mai mult constată că mai rămân multe taine necunoscute de ea. Dumnezeu le luminează mintea savanţilor care slujesc viaţa şi binele întregii lumi şi tot El va oferi salvarea din marile încercări prin care trecem. Noi trebuie să ne punem nădejdea în primul rând în Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa, să ne întoarcem prin pocăinţă la El şi El ne va rândui toate cele necesare sănătăţii trupurilor şi sufletelor noastre. Soluţiile medicale toate sunt în mâna lui Dumnezeu şi noi ne rugăm ca prin purtarea lui de grijă El să rânduiască lumii întregi remediul potrivit pentru ieşirea din această suferinţă.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Ghid informativ clienti EFSA

Tursib

Comunicat de presa

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia