Tribuna
PNL
Anul Nou 2013, întâmpinat sub semnul credinţei strămoşeşti
Dumitru CHISELIŢĂ
1720 vizualizari
Anul Nou 2013, întâmpinat sub semnul credinţei strămoşeşti

Fiecare este liber să aleagă unde şi cu cine va fi atunci când Anul Vechi este înlocuit de Anul Nou. Într-o staţiune de munte, cabană sau pensiune. La un res­taurant, cu meniu fix şi muzică „specifică” (şi în general, cam tare). Împreună cu prietenii sau familia, „la cineva” acasă sau chiar la tine acasă. În buricul târgului, că suntem europeni şi ne place la nebunie să urlăm „5, 4, 3, 2, 1” ca la New York, un oraş cam ne- european. Totul este ca,  în acel moment dintre 2012-2013, să fii unde te simţi cel mai bine şi alături de cei în prezenţa cărora te simţi cel mai bine. Ceea ce nu s-a prea pomenit pe la ştirile „la zi” din această perioadă este că mulţi sibieni au ales un alt mod de a întâmpina noul an: în biserică. Un „obicei” care, an de an, devine tot mai răspândit şi la care au spus, cumva, „prezent” şi foarte mulţi tineri.
Multe biserici au fost deschise de Anul Nou, deoa­rece, la trecerea în noul an, ierarhii şi preoţii să oficieze slujbe şi să aducă rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru anul care a trecut, rugăciuni pentru ca noul an să fie cu pace şi linişte .Aşa a fost şi la Biserica cu hramurile Sf. Ierarh Nicolae şi Înălţarea Domnului, de pe bd. Mihai Viteazu. Aici, biserica a fost la fel de plină ca într-o zi de sărbătoare, cei prezenţi alegând să fie şi aici, în liniştea oferită de biserică şi protejaţi, parcă, de nebunia petardelor şi pocnitorilor de afară.
S-au rugat, alături de cele câteva sute de persoane prezente, preoţii parohi şi slujitori ai bisericii. Preotul paroh Nicolae Neagu a urat celor prezenţi un an nou fericit şi cu bucurii şi  fericire, dând ca exemplu de iubire dragostea lui Dumnezeu faţă de noi: „Dacă aţi putea iubi ca Dumnezeu, aţi împărăţi toate necazurile şi eveni­mentele vieţii. Aţi fi biruitori ca El. Şi moartea aţi putea-o birui. Aşadar dragii mei, să ne urăm noi, nouă, tuturor, la mulţi şi fericiţi ani”.
A fost un altfel de mod de a întra în 2013. Nu at]t de spectaculos, cât de liniştit şi înălţător.  Iar faptul că tot mai multă lume alege să fie prezentă (sau doar să „dea o fugă”) la cumpăna dintre ani, alături de alţi credincioşi, în biserică, nu poate fi decât un lucru pozitiv şi o dovadă că între pace şi zgomot inutil, mulţi aleg prima variantă.




comentarii
2 comentarii

Un An Nou binecuvantat de Dumnezeu, un An Nou in care linistea si pacea sa-si casească sălaş in sufletele tuturor!
La multi ani cu sanatate si bucurii!
is
03.01.2013 11:28
Un An Nou binecuvantat de Dumnezeu, un An Nou in care linistea si pacea sa-si casească sălaş in sufletele tuturor!
La multi ani cu sanatate si bucurii!
is
03.01.2013 11:28
Din aceeasi categorie
Festivalul Gradinilor Sibiu

Comunicat de presa

Comunicat de presa

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA