Continental
Tribuna
ANPC: aproape 300 de abateri de la lege, în transportul feroviar
Dumitru CHISELIŢĂ
357 vizualizari
ANPC: aproape 300 de abateri de la lege, în transportul feroviar
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor- ANPC a desfăşurat, la începutul lunii februarie, la nivel naţional, o serie de acţiuni de control care au vizat condiţiile de transport pe căile ferate şi în plus, serviciile de alimentaţie oferite consumatorilor.

 

Astfel, au fost verificaţi 398 operatori economici care prestează servicii în domeniul transportului feroviar de călători şi operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în incinta sau în apropierea gărilor. S-au constatat 295 ( ~74 %) de abateri de la prevederile legale în vigoare, privind protecţia consumatorilor.

Din cauza deficienţelor constatate, s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a 549 kg produse alimentare (în valoare de 3959 lei) şi de produse nealimentare (în valoare de 841 lei) până la intrarea în legalitate, oprirea definitivă şi scoaterea de la comercializare a 284 kg produse alimentare în valoare de 4211 lei şi de produse nealimentare în valoare de 875 lei, produse posibil periculoase pentru consumatori.

S-au aplicat 372 sancţiuni contravenţionale, respectiv 167 avertismente şi 205 amenzi, însumând 1.213.500 lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.   S-au mai dispus 10 măsuri de oprire temporară a prestării serviciului.

 

Dezastru în gări şi în trenuri

 

Controalele ANPC în gări au depistat o serie de abateri ca: găuri în paviment, lipsă de bucăţi de piatră/gresie, canale/guri de canal neconforme. În compartimente, condiţiile igienico-sanitare erau „necorespunzatoare", iar fotoliile ori aveau tapiţeria pătată sau ruptă, ori aveau cotiere rupte, murdare, pătate.

În gări, peronul nu era înălţat şi se afla la o distanţă destul de mare de tren, fiind îngreunat accesul şi punându-se în pericol securitatea călătorilor; rampele pentru persoanele cu dizabilităţi nu erau curăţate de zăpadă, băncile pentru staţionarea călătorilor nu erau curăţate. La fel, pereţii şi tavanul din interiorul staţiilor erau insalubre, cu pete de mucegai şi infiltraţii, ferestrele sălilor de aşteptare erau sparte şi neigienizate.

Lista cu abateri este foarte lungă, dar mai menţionăm aici existenţa gunoaielor, lipsa scaunelor sau scaune insuficiente în sălile de aşteptare, toalete neigienizate, peroane neiluminate, săli de aşteptare neîncălzite, Info chioşcuri defecte sau scări deteriorate.

 

Serviciile alimentare, şi ele cam în neregulă

 

ANPC a controlat şi operatorii economici din incinta sau din apropierea gărilor, unde s-a constatat că produsele preambalate erau neetichetate sau cu altă dată limită de consum (48 ore, faţă de 24), sau lipsa anumitor elemente de informare ale produselor. La comercializarea salatelor vrac, s-au constatat modificări evidente de calitate, ca "oxidare la suprafaţă, aglomerări şi miros nespecific acidifiant", în plus neexistând afişate ingredientele alergene (ouă, peşte, muştar). Printre alte nereguli constatate au fost existenţa în unitatea de producţie de materii prime cu data durabilităţii minimale depăşită (drojdie, chocolatier white waffle), în spaţiul frigorific din dotare nu erau respectate condiţiile de vecinătate impuse de legislaţia sanitară, lipsa substanţelor pentru dezinfecţia ouălor în coajă, utilaje şi mese de lucru murdare, cântare electronice neverificate metrologic, pâine păstrată în saci menajeri, şi, în general murdărie.

”Respectul pentru consumatori, pentru drepturile acestora, trebuie să fie prioritar. Lipsa apei potabile, condiţiile de transport improprii, a mizeriei din vagoane, a lipsei căldurii, lipsa scaunelor în zonele de aşteptare a trenurilor nu trebuie să mai existe în România. Astfel de controale vor continua, astfel încât consumatorilor să le fie respectate drepturile. ANPC împreună cu colegii din Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor vor avea o permanentă colaborare pentru ca astfel de cazuri să fie din ce în ce mai izolate şi să putem beneficia de condiţii de transport  civilizate, europene”, spune Eduardt Cozminschi, preşedintele ANPC.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Luna arborilor

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia