Amabasadorul Italiei în România , Excelenţa Sa, Diego Brasioli va întreprinde o vizită oficială în Sibiu, fiind însoţit de o importantă delegaţie, care acoperă toate sferele de activitate bilaterale. Este vorba de: Primo Segretario Costantino Tarducci, Dott. Luca Gentile (ICE-Agenzia), Prof. Ezio Peraro (IIC), Dott. Adrian Dimache (CCIpR) , Dott. Tommaso Busini (Confindustria Romania), Dr.ssa Annalisa Ricci (SACE) şi de Corrispondente Consolare a Sibiu - Avv. Italo Selleri. Azi, 12 mai sunt programate întrevederi cu: reprezentantul Guvernului în teritoriu, cu preşedinte Consiliul Judeţean, cu primarul Sibiului şi cu rectorul Universităţii Lucian Blaga. A doua zi Excelenţa Sa va avea o întrevedere cu mediul de afaceri italian. 135 de ani de relaţii diplomatice româno- italine În decursul istorie, între popoarele celor două state sunt consemnate momente importante încă din antichitatea daco-romană. În Evul Mediu ţările române au atras arhitecţi, pictori şi medici italieni, iar cărturari români şi-au desăvârşit studiile în Italia. La Padova a studiat dreptul şi filozofia stolnicul Constantin Cantacuzino, iar Constantin Brâncoveanu l-a trimis la studii în Italia pe Gheorghe Trtapezunt (viitor director al Academie Domeşti din Bucureşti). Secolul al XIX-lea reprezintă punctul de pornire al relaţiilor diplomatice. În 1838 au fost înfiinţate consulatul Sardiniei la Galaţi şi viceconsulatul de la Brăila. Revoluţia de la 1848 a marcat o apropriere între liderii revoluţiie italiene şi revoluţionarii români. Italienii au avut o mare influenţă, în special Mazzini. Acesta era pentru Nicolae Bălcescu, „cel mai mare revoluţionar din Europa”, pentru Dumitru Brătianu, „omul secolului", pentru Ion Eliade Radulescu, „personificarea întregii gândiri italiene". În 1873, se înfiinţează la Roma, prima reprezentaţă diplomatică oficială cu caracter permanent, P.P.Carp fiind titularul acelui post. În contextul crizei orientale din 1875, autorităţile intaline au îndemnat mediul politic românesc să fie prudent. După proclamarea independenţei de stat, Italia recunoaşte independenţa României şi îl numeşte pe contele Giuseppe Tornielli în calitate de ministru al Italiei la Bucureşti. Tot atunci Constantin Esarcu era acreditat în calitate de Însărcinat cu afaceri temporale. Între anii1880-1945 sunt încheiate tratate bilaterale politico-militare, consulare şi comerciale. În data de 2 ianuarie 1880, -prin Decret Regal - Nicolae Kretzulescu este numit "trămis extraordinar şi minitru plenipotenţiar al României la Roma". În cursul anului 1895 Regele Umberto îl numeşte pe marchizul Emanuel de Beccaria în calitate de ministru al Italiei la Bucureşti. Şirul curieratului diplomatic este foarte activ. Un exemplu ne este oferit de consemnarea călătoriei neoficiale întreprinsă în Italia (1910) de Brăteanu şi a convorbirilor referitoare la chestiunea balcanică. O nouă filă se consumă în anul 1911 când Constanin Diamandy este trimis în misiune diplomatică la Roma. La finele războiului Italia sprijină lupta românilor pentru desăvârşirea unităţii statale, prin unirea Transilvaniei cu Regatul României. În perioada interbelică (1921) se deschide Camera de Comerţ româno-italiană de la Milano, se semnează un pact de amiciţie şi colaborar (1925), se inaugurează lucrările de contrucţie ale Institutului Academic Român. Peste nouă ani se semnează un tratat de comerţ şi navigaţie, reînoit în 1934. Graţie lui Iorga este inaugurată Casa Române de la Veneţia.. În fine, din acest periplu mai amintim decretul din anul 1964 privitor la ridicarea Legaţiei României la rang de ambasadă. După instaurarea comunismului în România relaţiile au fost fireşti şi stabile, iar după revenirea României în spaţiul valorilor democratice relaţiile au fost întărite prin noi coordonate bilaterale în interiorul UE..