Am pus Sărbătoarea Femeilor în chenarul Luminilor și Florilor

Mai întâi de toate țin să fac precizarea că acest număr al ziarului TRIBUNA a fost tipărit pe hârtie în noaptea spre dimineața Zilei Internaționale a Femeii. A opta la număr a ”Mărțișorului”. Zi primăvăratică, melancolică şi visătoare. Numai bună pentru ca bărbaţii să fie predispuşi la poezie, adresând complimente sincere și inspirate de chipul frumos şi luminos al FEMEII. De unde și următoarea lor mărturisire, adresată atât mamelor, bunicilor, soţiilor și fiicelor, cât și iubitelor, prietenelor și colegelor de muncă şi de învăţătură: ”Voi sunteți cele care suportați durerile nașterilor, făcând Oameni din Oameni. Cele care aduceți copii pe lume, le dați viaţă, le dați nume, devenind mame de prunci doriți a fi și sănătoşi și deştepţi şi cuminţi”. O astfel de femeie, cunoscută de mine, avea o duzină de copii, fiind mamă bună de doisprezece ori. Și o iubeau atât de mult încât cu toții o ţineau alături de ale lor frumoase amintiri și vise. Plăcută la chip şi bună la suflet, copiii săi spuneau că atunci când a făcut-o pe mama lor, Dumnezeu a fost tare bine-dispus. Iar așa cum era ea, îi stătea tare bine cu fulgii de nea întârziați în părul ei cărunt și cârlionțat, nutrind faţă de tatăl copiilor săi o dragoste neîmpuţinată. Oferindu-i un bucheţel de gingaşi ghiocei, soțul i-a vorbit în şoaptă, spunându-i: ”Îmi este dor de tine în fiecare zi, pentru că tu porți, în această lume, un melodios nume: acela de MAMĂ ȘI SOȚIE”. Apoi au răsfoit împreună filele albumului lor cu vechi și dragi amintiri. Din acea tradițională poză a cununiei, făcută cu 75 de ani în urmă, se arătară privirilor noastre fețele zâmbitoare ale unei încântătoare domnișoare și ale unui chipeș fecior. Două personaje care, cu timpul, aveau să devină nu numai părinții grijulii ai acelor doisprezece copii ai lor, dar și bunicii și stră-străbunicii a 45 de fete și băieți!

-//-

Dumnezeu nu poate fi peste tot în lume și în același timp, de aceea a creat soțiile de bărbați și mamele de copii. Nu știu nici cine este și nici din care meleag transilvan vine purtătoarea numelui de Liliana. Știu, însă, că mi-a pus în cutia poștală a casei mele din Sibiu un plic cu o minunăție de poezie, închinată memoriei mamei sale. Citind-o și recitind-o, sunt sigur că nu veți rezista să nu lăcrimați: ”Basmaua mamei ședea-n cui,/O strâng la piept, că mama nu-i…/S-a dus să răsădească flori/Într-o grădină după nori,/Și-o tot aștept să vină iar/Dar în zadar…/S-a dus cu cât avea pe ea,/Nici o liscaie nu avea./Doar zâmbetu-mpietrit pe față,/În palme…faptele de-o viață/Și-n poala sufletului său…/Bocetul meu…/Mereu o caut din priviri,/Prin drum, prin casă, prin vecini/Și uneori, mi-se pare/Că o zăresc în depărtare/Și dau să ies în calea sa/Dar nu e ea…/Unii mi-au spus că nu se poate/Să o zăresc în tot și-n toate,/Că mama s-a tocmit la sfinți,/Degeaba stau să-mi săr din minți,/S-o uit că altfel e prăpăd…/Dar eu o văd…/Ba pune busuioc la grindă,/Ba scutură un țol din tindă,/ Ba-i cu găleata la fântână,/Și mă reped să-i iau din mână,/Dar până să ajung la ea…/Nu mai era”.

-//-

Despre femei și feminitatea lor, numai de bine! Să fie oare adevărat că fetele şi femeile căsătorite sau divorțate, în general, sunt mult mai sârguincioase decât bărbații în toate cele ale vieții pământene a omului? Inclusiv la învăţătura şcolară şi cea universitară din anii tinereții lor! Oricum, femeile conduc lumea! Bărbaţii, urmașii moderni ai biblicilor Adam, Cain şi Abel, n-au decât să-şi vadă mai departe de fotbal, de table, de șah, de poker, de pescuit, de vânătoare, de băutură și de inhalatul nicotinei tutunului, prin mucul de țigară aprinsă. Iar voi, nevestele și fetele scumpe ale României mele, dacă nu izbutiți să-i convingeți a înțelege ce-i bine și ce-i rău în viață, lăsaţi-i să trăiască și să moară cum vor ei! Așa au făcut și ai mei cu mine! Și-am intrat citav în al 89-lea an de viață! De nu mă credeți pe cuvânt, priviți la poza mijlocului vieții mele!

Ioan Vulcan-Agnițeanul