Micii agricultori care au culturi în spaţii protejate şi au suferit pierderi ca urmare a fenomenelor meteorologice nefavorabile din perioada aprilie-mai 2014 vor primi un ajutor de minimis pentru compensarea pagubelor. Cuantumul sprijinului financiar a fost stabilit la 27 lei/ metru pătrat pentru geam sere şi la 3 lei/metru pătrat de folie de plastic solarii afectate din cauza grindinei, viiturilor, indundaţiilor, vântului puternic sau infiltraţiilor de apă. Pentru a fi eligibili la acordarea acestor subvenţii, legumicultorii trebuie să solicite ajutorul de minimis la DAJ Sibiu, să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol de la Primăria în a cărei rază se află suprafaţa cultuvată cu legume sau flori şi să deţină procesul verbal de constatare a pagubelor, întocmit de Comsia locală pentru situaţii de urgenţă.
Banii reprezentând ajutorul de minimis se vor plăti într-o singură tranşă, începând cu data de 15 august 2014. Resursele financiare necesare aplicării acestei scheme de sprijin se asigură de la bugetul de stat. Menţionăm că valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unui producător agricol nu poate depăşi suma de 15.000 de euro pe durata a trei exerciţii financiare.
Din fericire, până în prezent, în judeţul nostru pagubele au fost în procente mult sub 30 la sută din suprafaţa cultivată cu legume.
"Cei cinci legumicultori înregistraţi cu solarii acoperite (din Şeica Mare, Bungard, Sibiu) nu au fost afectaţi de fenomenele extreme ale naturii. Nici legumicultorii care au culturi în câmp deschis nu au suferit pagube. Ca urmare, până ieri, la DAJ Sibiu nu s-a înregistrat nicio cerere pentru acordarea acestui ajutor de minimis", ne-a declarat Felicia Toth, şef Serviciu în cadrul DAJ Sibiu.
Știai că prin hidroizolație îți poți crește valoarea actuală a locuinței? Acoperișul verde, cea mai inovativă formă de impermeabilizare a...
Știai că prin hidroizolație îți poți crește valoarea actuală a locuinței? Acoperișul verde, cea mai inovativă formă de impermeabilizare a...
Este evident că importanta campanie naţională de vaccinare anti Covid – 19 nu se derulează aşa cum se preconiza la...
Este evident că importanta campanie naţională de vaccinare anti Covid – 19 nu se derulează aşa cum se preconiza la...
Zilele de 13-15 ianuarie 2021 au fost pentru sibieni trei zile triste! Două personalităţi ale Sibiului s-au stins în aceeaşi...
Zilele de 13-15 ianuarie 2021 au fost pentru sibieni trei zile triste! Două personalităţi ale Sibiului s-au stins în aceeaşi...
Unul dintre cele mai vechi mistere ale omenirii este cel legat de întâmplările favorabile din viața de zi cu zi,...
Unul dintre cele mai vechi mistere ale omenirii este cel legat de întâmplările favorabile din viața de zi cu zi,...
Conducerea Primăriei comunei Racoviţa acordă o deosebită
importanţă campaniei naţionale de vaccinare anti Covid – 19 şi a
iniţiat o...
Conducerea Primăriei comunei Racoviţa acordă o deosebită
importanţă campaniei naţionale de vaccinare anti Covid – 19 şi a
iniţiat o...
Traficul şi-a revenit la (a)normalul cotidian şi, mai ales din zona Hipodrom IV-cartierul rutier Arhitecţilor (chiar sunt curios dacă e...
Traficul şi-a revenit la (a)normalul cotidian şi, mai ales din zona Hipodrom IV-cartierul rutier Arhitecţilor (chiar sunt curios dacă e...