Activități în cadrul proiectului „Recunoștință și dăruire eroilor neamului”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În urmă cu doar câteva zile (12 – 13 iunie), Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu și Parohia Ortodoxă Hipodrom VI Sibiu au organizat, în cadrul proiectul comunitar și interșcolar „Recunoştință şi dăruire eroilor neamului”, diverse activități menite să cultive respectul elevilor pentru sacrificiul suprem al înaintașilor noștri. 

Astfel, cu prilejul sărbătorii Înălțarea Domnului și comemorării Zilei Eroilor, grupuri de elevi din mai multe clase ale școlii s-au deplasat la Monumentul Eroilor edificat în curtea Bisericii Sf. Mina, unde au participat la o ceremonie specială. Copiii și cadrele didactice au participat la Parastasul de pomenire oficiat de preotul Nicolae Neagu, apoi cei din clasele a V-a D și a VI-a A, însoțiți de profesorii diriginți și prof. Mihaela Brătean, Adrian Osman și Simona Manea, au susținut un scurt moment artistic, de cântece și poezii patriotice, alături de o prezentare referitoare la semnificația zilei.

În continuare, preotul paroh Nicolae Neagu a vorbit celor prezenți despre importanța acestor activități pentru educația copiilor și pentru istoria patriei noastre.

La finalul ceremoniei, copiii au depus, la baza monumentului, flori, coroane de flori și au aprins o flacără întru cinstirea memoriei eroilor români. De asemenea, au fost depuse candele personalizate pentru Ziua Eroilor.

O activitate nouă acestui proiect a fost realizarea unei broșuri ce cuprinde povești de pe front cu eroii din familiile elevilor. Elevii care au avut în familie bunici sau străbunici care au luptat pe front, au adunat informații de la părinții sau bunicii lor și le-au cuprins într-o poveste de istorie.

În acest an, proiectul coordonat de Școala Gimnazială „Nicolae Ioarga”” Sibiu s-a realizat și cu implicarea școlilor gimnaziale din Alțîna, Vurpăr, Racovița și Școala Gimnazială nr. 13 Sibiu, unde s-au desfășurat activități de cinstire și prețuire a eroilor, având ca scop sensibilizarea elevilor și cultivarea  recunoştinţei lor pentru sacrificiul şi jertfa eroilor patriei.

D.F.

15 iunie 2024 la 20:46

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 5 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 9 ore
Robert Francis Prevost este noul Papă! Care este numele papal ales
Joi seară, cei 133 de cardinali electori au ajuns la un consens privind alegerea noului Suveran Pontif. Alegerea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 12 ore
Să stai pe locul boşorogului, apoi să-l faci boşorog
Înţeleg acum că, de dragul alegerilor, s-a dat liber la orice discriminare şi chiar la rasisme, pentru că...
Actualitate
2 min de citit