Tribuna
A murit primarul Mediaşului
Vasile ANTIPA
1586 vizualizari
Daniel Thellmann s-a stins ieri dimineaţă din viaţă într-un spital din Germania, la doar 49 de ani. Edilul şef al Mediaşului suferea de cancer la sistemul limfatic. Vestea morţii primarului din Mediaş a şocat un întreg oraş. Corpul neînsufleţit al lui Daniel Thellmann va fi adus în ţară miercuri. Colegii de partid, dar şi oamenii politici din Mediaş şi-au exprimat regretul pentru decesul primarului oraşului. Daniel Thellmann a fost ales pentru prima dată primar al Mediaşului în 2004, anul trecut recâştigând din primul tur alegerile locale.
Veste şoc la Mediaş luni dimineaţa. Primarul oraşului, Daniel Thellmann a încetat din viaţă în noaptea de duminică spre luni, după o lungă şi grea suferinţă. Daniel Thellmann se afla într-un spital din Germania, la tratament. Edilul şef al Mediaşului suferea de cancer şi de-a lungul acestui an a avut foarte puţine apariţii în public. Thellmann avea 49 de ani şi se afla la al doilea mandat de primar al oraşului de pe Târnava Mare. Vestea a şocat întregul oraş şi angajaţii municipalităţii medieşene. Viceprimarul oraşului, Teodor Neamţu a convocat de urgenţă o şedinţă internă, toţi lucrătorii primăriei fiind anunţaţi despre decesul lui Daniel Thellmann. Extrem de afectat de decesul primarului, Teodor Neamţu a spus că pierde în primul rând un bun prieten şi un caracter deosebit. „În această noapte, după o grea suferinţă, s-a stins din viaţă cel care a fost primarul Mediaşului, Daniel Thellmann. Este o pierdere foarte grea pentru oraşul nostru, iar eu personal am pierdut un prieten. Dumnezeu să-l ierte”, a declarat extrem de emoţionat, viceprimarul Medaşului, Teodor Neamţu. Cel mai probabil, Daniel Thellmann va fi adus în cursul zilei de miercuri din Germania. Corpul neînsufleţit va fi depus la sediul primăriei, unde toţi cei care vor să îşi ia rămas-bun o pot face în cursul după-amiezii şi serii de miercuri. Daniel Thellmann va fi înmormântat cel mai probabil în cursul zilei de joi.
Cetăţean de Onoare Post Mortem
Şedinţă tristă a Consiliului Local Mediaş, ieri după-amiază. Aleşii locali medieşeni au fost foarte afectaţi de aflarea veştii decesului primarului Daniel Thellmann. După ce viceprimarul oraşului a spus câteva cuvinte despre cel care a fost Daniel Thellmann, consilierii locali, alături de persoanele care asistau la şedinţă au păstrat un moment de reculegere în memoria celui care a condus destinele Mediaşului în ultimii 5 ani. Imediat după acest moment, viceprimarul Teodor Neamţu a propus acordarea post-mortem a titlului de Cetăţean de Onoare primarului Daniel Thellmann. Şedinţa va avea loc în această după-amiază de la ora 16 în sala mare de şedinţe a municipalităţii medieşene.
Reacţii locale
Preşedintele filialei locale a Partidului Democrat Liberal, Florin Muntean a spus că în aceste momente extrem de grele, toţi cunoscuţii trebuie să fie alături de familia celui care a fost Daniel Thellmann. „Este o grea pierdere pentru întreaga comunitate medieşeană şi probabil şi pentru judeţul Sibiu. Daniel Thellmann a fost un om deosebit, un caracter deosebit. În aceste clipe doresc să transmit sincere condoleanţe familiei. Aş vrea să vorbim mai puţin şi să facem mai mult pentru familia şi cei apropiaţi lui. Dumnezeu să-l odihnească”, a spus Muntean.
Colegul de partid al lui Daniel Thellmann, deputatul Gheorghe Roman a spus că ştia de suferinţa primarului, însă a sperat tot timpul că acesta va reuşi să treacă peste boala de care suferea. „Am aflat şi eu în drum spre Bucureşti de decesul domnului primar. Ştiam de suferinţa domniei sale, dar am sperat mereu să se facă sănătos, să-l văd din nou alături de noi. Nici acum nu îmi vine să cred că vorbesc de Daniel Thellmann la trecut. Am pierdut un bun coleg, un prieten, un om iubit de tot oraşul. Sincere condoleanţe familiei şi Dumnezeu să-l odihnească”, a spus la rândul său, Roman.
Extrem de afectat de decesul primarului Mediaşului a fost şi senatorul social-democrat Viorel Arcaş. Acesta îl ştia de mulţi ani pe Daniel Thellmann şi a rememorat vremurile când erau colegi în cadrul Consiliului Judeţean Sibiu. „Am primit vestea cu mare tristeţe. Nu pot să spun decât că îmi pare rău şi să transmit sincere condoleanţe familiei. Ne cunoaştem încă de când eram colegi la Consiliul Judeţean Sibiu şi vreau să spun că indiferent ce facem, indiferent ce poziţii ocupăm, în faţa bolii şi mai ales a morţii nu mai suntem nimic. Vreau să transmit sincere condoleanţe familiei”, a spus senatorul medieşean.
Daniel Thellmann a fost ales primar al Mediaşului în 2004, şi reales la 6 iunie 2008. Născut la 1 martie 1960, Thellmann a absolvit Facultatea de Inginerie - Braşov şi Facultatea de Drept “Simion Barnuţiu” Sibiu-secţia Ştiinţe Politice. Era căsătorit şi avea 2 copii. A intrat în politică în 2000, când a fost ales consilier judeţean FDGR. Tot din postura de membru FDGR a câştigat şi primul mandat de primar. În 2008 a candidat din partea PD-L şi a recâştigat funcţia de primar al Mediaşului din primul tur.
Dumnezeu să-l ierte!




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA