7.000 de sibieni sau locuitori ai comunelor din jurul municipiului au actele de identitate expirate, cu mai puţin de o lună înaintea alegerilor locale din 5 iunie 2016.
Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Sibiu reaminteşte că fiecare cetăţean are obligaţia legală de a se prezenta la ghişeele serviciului pentru a obţine un act de identitate valabil, în următoarele cazuri: primul act de identitate la vârsta de 14 ani, la expirarea precedentului act de identitate, la schimbarea domiciliului sau stării civile, în cazul pierderii, furtului, deteriorării buletinului sau cărţii de identitate, precum şi pentru a solicita înscrierea vizei de reşedinţă (flotant) persoanelor care locuiesc temporar la altă adresă decât cea de domiciliu.
De la începutul anului şi până în prezent, funcţionarii acestui serviciu public au emis peste 6.000 de cărţi de identitate, aproape 300 de cărţi provizorii de identitate şi au aplicat 1.700 de vize de reşedinţă.
Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Sibiu face apel la toate aceste persoane, invitându-le să se prezinte de urgenţă la ghişeele din sediul Primăriei Sibiu pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3 şi să facă demersurile necesare pentru a intra în legalitate. Această invitaţie este cu atât mai importantă cu cât, în mai puţin de o lună, vor avea loc alegeri locale şi nu vor avea posibilitatea să îşi exprime votul dacă nu deţin o carte de identitate valabilă.
Buletinul trebuie înlocuit până la sfârşitul anului
Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Sibiu atrage atenţia persoanelor care deţin încă buletin de identitate de tip vechi că au obligaţia ca până la sfârşitul acestui an să îl înlocuiască cu o carte de identitate. Această obligaţie este specificată în articolul XI al OUG 82/2012.
Actele necesare pentru obţinerea unei cărţi de identitate se pot consulta atât la avizierele de la sediul Serviciului, cât şi pe afişele amplasate în pasajele subterane din Piaţa Unirii. Acest acte sunt disponibile şi pe site-ul instituţiei, pe următorul link: http://www.sibiu.ro/index.php/primaria/acte_necesare
Programul de funcţionare a Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Sibiu:
Luni: primire acte 8:30 - 13:00, eliberare acte 14:00 - 16:30
Marţi: primire acte 8:30 - 13:00, eliberare acte 14:00 - 16:30
Miercuri: primire acte 10:00 - 13:00, 14:00-17:30, eliberare acte 8:30 - 10:00,17:30 - 18:30
Joi: primire acte 8:30 - 13:00, 14:00 - 15:30, eliberare acte
15:30 - 16:30
Vineri: primire acte 8:30 - 12:00, eliberare acte 12:00 - 13:00.