Tribuna
În judeţul Sibiu
65 la sută dintre agenţii economici au semnătură digitală
Laura BUCIU
1398 vizualizari

Cei mai mulţi dintre agenţii economici din judeţul Sibiu au obţinut semnătura digitală şi pot depune online Decla­raţia Unică 112. Potrivit direc­torului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu, 6.500 din cei aproape 10.000 de contribuabili au semnătură digitală, cifra fiind peste media pe ţară şi, de asemenea, în continuă creş­tere. „Îmbucurător  este că la nivelul judeţului Sibiu până acum câteva zile erau aproa­pe 6.500 de agenţi econo­mici care obţinuseră semnă­tura digitală. Numărul este în continuă creştere. E firesc, sunt momente, ca de exem­plu luna anterioară, numai 30 la sută au folosit acest sistem. Există încă neîncre­dere, se gândesc că mai bine vin cu modelul care e pe hârtie, să pună ştampilă. Dar cu certitudine, de la 1 august se vor depune online toate declaraţiile celor 10 mii de contribuabili”, a spus direc­torul DGFP Sibiu, Grigore Popescu.

Acces 24 de ore din 24

La Sibiu, Declaraţia unică 112 a avut succes, spun reprezentanţii DGFP Sibiu. Au fost zile când la nivelul jude­ţului au depus docu­mentaţia 1.500 de persoane. La nivelul sediului  din muni­cipiul Sibiu, cel mai mult au venit 1.150 de persoane într-o singură zi, iar Fiscul a reuşit să facă faţă. „Nu au existat cozi, nu au existat probleme. E adevărat, am şi deschis 50 de puncte de preluare, iar încet-încet această decla­raţie îşi produce efectul, în sensul că din ce în ce mai mulţi angajatori, din cei aproa­­pe 10.000 de anga­jatori apelează la acest ser­viciu de depunere online. Care este avantajul pentru contribuabil? Are acces 24 de ore din 24, nu se mai de­plasează, face economie de timp, de consumabile, de arhi­vare. Sunt multe ele­mente favorabile”, a mai spus directorul Grigore Po­pescu.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
SEVIS

koenigfrankstahl

Compa

WISAG

A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
VISA MEDICA
Eurotrip
Valea Viilor Comunicat 2
Licitatie publica

accentmedia