Tribuna
40 de filme şi un loc nou de proiecţie, la TIFF Sibiu 2015
Alexandra CHEŞCU
1556 vizualizari
40 de filme şi un loc nou de proiecţie,  la TIFF Sibiu 2015

Peste 40 de filme şi opt locuri de proiecţie sunt elementele principale cu care Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu. Cea de-a noua ediţie a evenimentului se va desfăşura în perioada 24 – 28 iunie, Piaţa Mare urmând să fie, aşa cum ne-am obişnuit deja, punctul central al festivalului. Aici cinefilii vor putea urmări câteva dintre cele mai aşteptate filme ale anului. "Kurt Cobain: Montage of Heck", primul documentar despre legendarul solist al trupei Nirvana realizat cu cooperarea familiei sale, va deschide seria proiecţiilor din Piaţa Mare miercuri, 24 iunie, de la 22.

"Comoara" lui Porumboiu

Câştigătorul premiului Zilelor Filmului Românesc din cadrul TIFF 2015, filmul "Comoara", regizat de Corneliu Porumboiu, va rula pe ecranul gigant din piaţă în a doua zi de festival, iar vineri, 26 iunie, spectatorii vor putea urmări "Trash", cel mai nou film al regizorului Stephen Daldry, nominalizat la Oscar pentru filme ca "Billy Elliot", "The Hours", "The Reader". Unul dintre cele mai populare filme româneşti ale ultimului an, "De ce eu?", va rula sâmbătă seară. La pro­iecţie vor fi prezenţi regizorul Tudor Giurgiu şi o importantă parte a echipei, actorii Emilian Oprea şi Mihai Constantin şi producătorul filmului, Oana Giurgiu. Programul proiecţiilor din Piaţa Mare se va încheia duminică, 28 iunie cu spumoasa comedie neagră "Poveşti Trăsnite / Relatos Salvajes", film difuzat în premieră în Sibiu. Toate proiecţiile din Piaţa Mare încep la ora 22, iar intrarea este liberă.

Reţetă veche, ingrediente noi

TIFF Sibiu păstrează şi în 2015 reţeta care l-a consacrat: proiecţii speciale, în fiecare seară, în locuri neconvenţionale. Un prim eveniment de acest fel va avea loc joi, 25 iunie, de la ora 22, pe pajiştea de la intrarea în Parcul Sub Arini, când împătimiţii sportului rege vor avea ocazia să vadă un documentar despre cel mai bun jucător de fotbal al planetei, Messi. Viaţa argentinianului Lionel Messi este surprinsă de regizorul Alex de la Iglesia într-un documentar de 93 de minute în care apar mulţi fotbalişti importanţi în istoria clubului FC Barcelona.
Tot neconvenţional se va dovedi a fi şi noul spaţiu de proiecţie, care va fi inaugurat la poalele munţilor Cindrel, în apropierea barajului de la Gura Râului. Vineri, 26 iunie, în cea de-a treia zi de festival, la Gura Râului va rula, de la ora 21.45 comedia ce a deschis festivalul de la Cluj, "Poveşti trăsnite". Toto­dată, începând cu ora 18.00, producători locali din Mărginimea Sibiului vor veni cu bunătăţi culinare specifice zonei pentru un picnic potrivit unei seri de vineri. Tot pe 26 iunie, de la ora 22, scena de pe lacul Mu­zeului în Aer Liber Astra va fi gazda unei proiecţii cu tematică acvatică. "Marea Neagră / Black Sea", regizat de Kevin Macdonald, spune povestea unui fost căpitan de sub­marin, întruchipat de Jude Law, angrenat în căutarea unei comori aflate pe fundul Mării Negre. Filmul va fi proiectat în premieră în România.
Ziua de sâmbătă va aduce, de la ora 21.30, în Cetatea Cisnădioara, DJ-ul francez Radio­mentale va acompania live capodopera "Aurora / Sunrise" (1927), în regia lui F.W. Murnau.

Muzică, film, muzică

TIFF Sibiu le propune spectatorilor alte trei spaţii de proiecţie permanente, pe lângă Piaţa Mare: Teatrul Gong, Librăria Habitus şi Faust Cafe und Disco. La Teatrul Gong vor rula filme precum "Despre oameni şi oi", câştigătorul Premiului Special al Juriului şi Premiului Publicului la TIFF 2015 sau Car­men, regizat de Doru Niţescu, în timp ce pe ecranul Librăriei Habitus vor fi proiectate, printre altele, "Beatles", despre beatlemania anilor ’60, filmul "Wild", difuzat în premieră la Sibiu în prima zi de festival sau "Youtube Bazaar", un documentar de Dan Chişu des­pre unul dintre primii vloggeri autohtoni, Bahoi. Tot la Teatrul Gong, sibienii vor putea vedea filmul "Live" şi vor putea discuta împreună cu regizorul Vlad Păunescu, actorii Rodica Lazăr şi Tudor Chirilă, pe marginea acestei pelicule. Faust Cafe und Disko, din Piaţa Mică, va fi locul în care tinerii împătimiţi de muzică vor putea viziona producţii despre nume legendare care au influenţat istoria muzicii.
TIFF Sibiu 2015 este un eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc – APFR, cu sprijinul Ministerului Culturii şi cofinanţat de Consiliul Local Sibiu, prin Primăria Municipiului Sibiu.

 





comentarii
1 comentarii

Cautam colaboratori seriosi! Ofert? speciala pentru cei care vor s? faca bani in timpul liber sau full-time. Vei lucra intr-o echipa cu experient?, iar rezultatele sunt deja dovedite. Te vei convinge imediat ca ai facut cea mai buna alegere! Pentru mai multe detalii, cauta-ma acum la adresa de email: rodica98827@yahoo.com
rodica
18.06.2015 18:09
Din aceeasi categorie
Abonamente

Filarmonica de Stat Sibiu

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
TURSIB