Tribuna
2024 – Anul omagial Avram Iancu (III)
Dr. Lucian Giura
917 vizualizari
2024 – Anul omagial Avram Iancu (III)

Din mulțimea  informațiilor referitoare la Avram Iancu, publicate de „Tribuna” la cumpăna dintre secolele XIX–XX, am selectat pentru cititorii gazetei sibiene doar câteva aspecte mai semnificative.

Astfel,  „focul evenimentelor” care se precipitau în Transilvania la finalul secolului al XIX-lea, obligă pe însuși monarhul dublei dinastii să recunoască: „Primesc cu bucurie asigurarea credinței și alipirea curajoasei națiuni române și cu recunoștință constat sacrificiile grele (subl. ns.- L.G.), pe care ea le-a adus pentru tronul meu și monarhia întreagă împotriva unui partid nelegiuit care a stârnit războiul civil și care prin încăpățânarea sa îl mai continuă. Petițiunea credincioasei națiuni române o voi încredința spre cumpănire conștiențioasă, și o voi rezolva în cel mai scurt tip spre liniștea ei” (Vezi  traducerea lui Eugen Brote, Die rumänische Frage in Siebenbürgen und Ungarn, Berlin, 1895, p. 37).

            Prezența tagmei clericale în tabăra eroului român de la 1848/49 este, fără îndoială, una evidentă. Unitatea bisericii, a reprezentanților acesteia, părtași activi la „opera crăișorului”  este subliniată de condeierii „Tribunei”: ce s-ar fi făcut la 1848 „dacă alăturea cu Avram Iancu nu era popa Balint și alți mulți preoți și protopopi români?” („Tribuna”, anul XII, 1895, nr.135, p. 539).

            Miezul unui articol intitulat Ungurii și Iancu, publicat de ziarul sibian,  este sugerat de o inserare editorială preluată din „Deutsches Volksblatt” în care se menționau următoarele: „Cine cunoaște numai în parte  din istoria contemporană figura impozantă a neînfricatului tribun al poporului român Avram Iancu, trebuie să i se urce sângele în obraji, văzând cum se  păcătuiește în contra celui mai mare bărbat al unui popor întreg. Avram Iancu, care în anul 1848-1849, a luptat bărbătește în fruntea poporului român contra rebelilor maghiari, care sub conducerea lui Kossuth detronaseră dinastia legitimă și pustiiseră țara, chiar după moarte este tratat în chip infam de îngâmfații maghiari. Aceasta este mulțumita factorilor înalți pentru serviciile aduse patriei cu atâta abnegație și fidelitate? Nu roșesc de rușine cercurile dătătoare de ton, că în puternica noastră patrie sunt posibile astfel de banalități?”

            O informație apărută în paginile „Tribunei” sub titlul Carte despre Iancu,  cu o evidentă satisfacție, aducea la cunoștința cititorilor faptul că profesorul sucevean (din Bucovina !) Simion Florea Marian „a avut frumoasa idee să adune toate poeziile populare despre Avram Iancu, scoțându-le într-o broșură separată” („Tribuna Sibiului”, anul XII, 1895, nr. 189, nr. 155, p. 621).  Același număr al publicației consemnează și Apelul literar adresat de către Florea Marian locuitorilor români din Transilvania și Ungaria de a  i  se pune la dispoziție și alte poezii de  care nu are cunoștință,  stăpânit  de ideea augmentării acestei antologii („Tribuna Sibiului”, anul XII, 1895, nr. 155, p. 621).

            Românii ardeleni, și nu numai, cu gândul mereu la eroul național Avram Iancu, au luat inițiativa  ridicării prin subscrieri personale a  unui monument dedicat acestuia la Țebea . Încă din 3/15 mai 1894 se lansează din Abrud un apel, semnat de dr.Vasile Fodor – președinte, Grigore Sima–secretar și Aurelian Danciu–casier, definit drept Comitetul pentru ridicarea unui monument lui Avram Iancu în Munții Apuseni. Ideea a cuprins rapid mase largi din sânul patrioților transilvăneni. Replica autorităților maghiare a fost promptă și extrem de dură. În acest sens, sub titlul Avram Iancu, ziarul sibian informa cu privire la măsura luată de ministrul de interne maghiar Perczel Dezsö care „… a surprins lumea cultă cu o ordonanță” prin care oprise colectarea banilor pentru monumentul lui Iancu. Nu era suficientă această măsură, aceasta era secondată de amenințare directă a celui care se încumeta  a colecta bani, cu temniță de 15 zile și o usturătoare amendă. Potrivit uneia din cele mai cunoscute expresii românești: „colac peste pupăză”, este pornită o adevărată campanie de denigrare  a lui Avram Iancu, cel care și după moarte, le provoca autorităților adevărate  insomnii. Numele  lui Avram Iancu este terfelit în tot felul, ordonanța redactată și publicată precum și  măsurile instaurate ilustrează ura nemaiîntâlnită la adresa aceluia față de care „se închina fiecare suflet românesc”. Űrmössy Lajos, un maghiar autentic, în „Budapesti Hirlap”  dă răspuns ministrului Perczel: „Fiind vorba de Iancu, țin să amintesc că este o greșeală mare a afirma că Iancu a fost bandit asasin. El a apucat arma din convingere simțită și nu pentru ca să jefuiască… Principiile și întregul mod de gândire al lui trebuie să îl condamnăm, dar nu ne este permis să-l numim bandit și ucigaș, căci n-a fost!” („Tribuna”, anul XII, 1895, nr. 160, p. 640). Este o motivare dată ministrului din partea unui conațional al său despre care nimeni nu poate afirma că ar avea parti-pris-uri cu românii, care „nu păstrează nici măcar o umbră de simpatie, necum că ne este prieten”.

            Chiar și în momentele tensionate, de teroare, românii nu sunt descurajați. Măsurile represive erau la ordinea zilei. În articolul denumit Bani pentru monumentul lui Avram Iancu, cititorii sunt informați  cu privire la arestarea a doi ziariști români: Tit Liviu Albini, proprietarul „Tribunei”  și al „Foii Poporului” și Ioan Moța care au fost condamnați la temniță și la confiscarea banilor adunați pentru monumentul sperat. („Tribuna”, anul XII, 1895, nr. 162, p. 648). Un articol publicat în august 1896 în „Tribuna” cu titlul Unde-i fondul lui Iancu?  citează pe Slavici ca răspuns la această întrebare: „Guvernul a oprit „colecta” și a dispus sechestrarea banilor. Când era să se facă sechestrarea, banii se aflau în mâinile altei persoane, de la care guvernul maghiar nu poate să sechestreze nimic.” („Tribuna”, anul XIII, 1896, nr. 189, p. 753). La o lună distanță, în septembrie același an, în urma recursului înaintat de români, contrar obișnuitelor rezoluții ale justiției maghiare, procesul a fost rezolvat în  favoarea românilor. Sentința dată la Sibiu a fost reziliată și acuzații scoși de sub orice fel de urmăriri. Singur Ioan Moța primește o amendă consistentă de 100 florini pentru folosirea unor „cuvinte vătămătoare”  la adresa autorităților.

            În anul 1897, prin grija  lui Iosif Sterca Șuluțiu (1827-1911) jurist, deputat, președinte al Băncii „Albina”,  președinte al ASTREI, colaboratorul lui Cornel Diaconovich, redactorul principal al Enciclopediei române, apare sub semnătura sa  o „broșură de 44 pagini”, o primă încercare monografică destinată lui Avram Iancu („Tribuna”, anul XIV, 1897, nr. 155, p. 621). Șuluțiu aprecia că „Iancu a fost un meteorit, care s-a ivit, a strălucit scurt timp, apoi s-a stins” . A scris această micromonografie motivat de dorința de a oferi  compatrioților o imagine cât mai veridică a personajului tratat. Sunt prezentate fapte necunoscute din viața acestuia, subsumate dorinței de a limita  „învinuirile aruncate asupra lui Iancu în scrierile mai recente ungurești” („Tribuna”, anul XIV, 1897, nr. 170, p. 689).

            Fără îndoială, figura lui Iancu este una din cele mai extraordinare ale istorie noastre naționale. Este traseul vieții unui fiu de țăran, cu o anumită stare materială, din Munții Apuseni, care a reușit  „prin singura ascendență a personalității sale” să conducă mișcarea revoluționară din Ardeal, de la jumătatea secolului al XIX –lea („Tribuna”, anul XIV, 1897, nr.223, p. 890). Biografia întocmită de Șuluțiu a fost tipărită și dăruită într-un tiraj de 800 exemplare Asociațiunii  pentru ca din suma rezultată prin vânzarea acesteia , să se constituie un fond destinat  memoriei lui Avram Iancu, celui care și-a donat întreaga sa avere Astrei sibiene.

            Un număr al „Tribunei” de la sfârșitul anului 1897, aduce „lumină” în problema fondului colectat de ardeleni pentru monumentul lui Iancu,  neidentificat de autoritățile maghiare. Declarația- în cauza fondului Iancu  tipărită în „Tribuna”, urmare a demersului întreprins de Slavici este confirmat de conducerea Băncii Naționale din București prin semnăturile lui I.G.Bibicescu,  director al acestei instituții financiare și a senatorului I.Pr.Dimitrescu – senator, din care cităm: „Am păstrat până acum tăcerea asupra acestui fapt” și „declarăm că noi suntem deținătorii sumei de 3781 fl.65 cr. valută austriacă și 330 lei 50 bani și luăm întreaga răspundere pentru dânsa” (vezi anul XIV, 1897, nr. 288, p. 1152). Întreaga sumă va fi livrată ulterior către ASTRA.

            Nimicnicia autorităților continuă. De această dată este luată în colimator broșură monografică scrisă de Șuluțiu. În articolul Mai nou. Biografia lui Iancu confiscată sunt precizate următoarele: „Inocenta broșură a d-lui Iosif Sterca Șuluțiu Biografia lui Avram Iancu a fost din nou confiscată chiar în țara eroului de la 1848. Se știe că ea a mai fost o dată obiect de prigoană la băile din Vâlcele, în vara trecută. Dacă s-ar cuprinde ceva penibil în ea, de atunci ar fi fost timp destul ca să se facă un proces de presă. Nimic însă nu s-a făcut. Și acum comedia de la Vâlcele se reeditează în Munții Apuseni”  („Tribuna”, anul XV, 1898, nr. 36, p. 143).

            Nedumerirea redacției este exprimată deschis: „Românii n-au voie să perpetueze, prin monumente, memoria eroilor din trecut. Dovadă interzicerea ridicării unei statui lui Avram Iancu. Aceasta, când statuia generalului  Hentzi ( de fapt generalul austriac Julius Heinz 1839-1909) este distrusă, iar Kossuth Ludovic, detronatorul Monarhului este proclamat cetățean de onoare al Budapestei, reședința împăratului-rege” („Tribuna”, anul XV, 1898, nr. 70, p. 277-278).

            La o jumătate de secol de la revoluție, românii se organizează pentru  aniversarea marii adunări de la Blaj,  desfășurată în 3/15 mai 1848. Cu titlul Pentru 3/15 mai. Pregătiri în România, se face cunoscut apelul Comitetului Ligii culturale, „o călduroasă chemare adresată ploieștenilor, în vederea organizării unui mare miting în localitate” („Tribuna”, anul XV, 1898, nr. 93, p. 374).

            Tinerimea română studioasă din Budapesta organizează  a 50-a aniversare a acelei zile mărețe care „… pe Câmpia Libertății  a întrunit tot ce neamul românesc avea mai bun, mai plin de dragostea națiunii”. Evenimentul avea loc sub atenta urmărire și a controlului „păcătos” al autorităților. După slujba religioasă ținută în limba română, studenții mărșăluiesc pe străzile capitalei maghiare cântând „Deșteaptă-te române!”. În cuvântul său V. Moisil rezuma istoricul evenimentelor de la 3/15 mai 1848  „până la aniversarea celor 50 de ani de la înălțătorul moment de la Blaj” (vezi articolul Tinerimea din Budapesta, în: „Tribuna” anul XV, 1898, nr.101, p. 406). În paginile aceluiași număr al publicației se făcea și o trecere în revistă a presei epocii concluzionând că sărbătoarea națională a fost pe larg onorată în paginile „Gazetei Transilvaniei” din Brașov, a ziarului „Unirea” din Blaj dar și a unui număr unic din „Câmpul Libertății” tipărit tot la Blaj prilejuit de menționata sărbătoare. Sunt prezentate pe larg acțiunile dedicate acestui eveniment pe întregul areal românesc ca și acele din afara granițelor (exemplu: 3/15 mai în Graz

din Austria).

            La 5 octombrie 1897 apărea la București revista enciclopedică săptămânală „Albina”, condusă de un comitet director format din: P. Gârboviceanu, C. Rădulescu-Motru, I. Otescu, Gh. Adamescu ș.a. În paginile acesteia este tipărit și articolul intitulat Avram Iancu scris de Gh.Adamescu, o dovadă a interesului românilor dela sud de Munții Carpați față de  „crăișor” (vezi: „Tribuna”, anul XV, 1898, nr. 165, p. 663).

            La începutul anilor 1900 asistăm în Transilvania la un nou val de procese intentate unor români. Un șovinism orb al autorităților care se tem și de preamărirea morților (cazul lui Avram Iancu !) este prezent în coloanele „Tribunei”. Articolul Pentru Iancu informa cititorii cu privire  la faptul că studentul romîn de la Universitatea din Graz, George Novacovici este acuzat de Tribunalul din Deva în problema Iancu subliniind că: „Actul /de acuzare-n.n./ a sosit prin autoritățile din Austria și e în ton revoltător de șovinistic.” Novacovici  a publicat în paginile cotidianului sibian articolul Apel la tinerime! Cităm din articol: „Când figura cea mai măreață a românilor subjugați,  craiul munților este numit cap de bandit, atunci noi tinerii români, fiii poporului românesc, să tăcem?...În numele dreptății, tineri români, uniți-vă glasurile voastre, protestați în fața lumii contra noului atac. Nu stați nepăsători!” Preamărind pe Iancu, studentul este acuzat de „agitație” („Tribuna”, anul XVIII, 1901, nr. 20, p. 86 și nr. 98, p. 390). Un alt caz de șicanare: la două săptămâni închisoare de stat pentru lesmajestate a fost condamnat de Tribunalul din Cluj și Petru Moisin, crâșmarul din Hunedoara. Motivul invocat ar fi fost „vătămarea regelui când la 17 august 1899, cu ocazia zilei de naștere a Măriei Sale, crâșmarul și-ar fi împodobit ferestrele iluminate cu chipurile lui Horea și Avram Iancu” („Tribuna”, anul XVIII, 1901, nr. 37, p. 147). Un alt proces de presă este intentat lui A. Balteș, redactor responsabil al „Tribunei” tot pentru „agitație” comisă în două rânduri în coloanele „Tribunei” prin intermediul a două articole: Spiritul marelui Avram Iancu  și   Răsunet din Oradea-Mare.

            Nedumerirea ziariștilor de la  „Tribuna” este transmisă cititoriolor prin intermediul articolului  Procese peste procese din care desprindem următoarele: „Gânditu-s-a cândva fericitul Avram Iancu, entuziastul erou al națiunii române, el, care pentru libertate a lupta cu focul  tinereților și a dragostei sale de neam, că pentru apărarea numelui lui cinstit și glorios, pușcăriile să li se deschidă tinerilor români? S-a gândit  vreodată că loialitatea lui și respectul cavaleresc ce el l-a avut față de adversarii săi, ca adevărat militar, astfel să fie răsplătit?” („Tribuna”, anul XVIII, 1901, nr. 170, p. 677).

            „Tribuna” nu scapă prilejul de a anunța cititorii cu privire la apariția cărții lui Silvestru Moldovan, În Panteon. Mormintele marilor noștrii bărbați de la 1848/1849  care cuprinde 21 de schițe biografice ale unor mari fii ai poporului nostru: Simion Balint, George Barițiu, Simion Bărnuțiu, Ioan Buteanu, Nicolae Corcheș, Vasile Moldovan, Andrei Mureșanu, Aron Pumnul, Avram Iancu ș.a. („Tribuna”, anul XVIII, 1901, nr.62, p. 247).

            În „Foița Tribunei” este publicată o recenzie a volumului de Poezii populare culese de Simion Florea Marian din care reținem câteva versuri dedicate lui Avram Iancu:

                                    „Astăzi cu bucurie,

                                    Românilor veniți,

                                    Pe Iancu în câmpie

                                    Cu toții-l însoțiți

                                    Spălați armele voastre

                                    Cu grabă sˈalergăm

                                    Din cîmpurile noastre

                                    Pe dușman sˈalungăm”

O variantă a acestei poezii este atribuită la 1838 lui Constantin Negruzzi, cea publicată în  „Tribuna” ar fi suferit transformări de poporalizare. În acest caz, ar trebui să se pronunțe cercetătorii de istorie literară.

            Traian Mureșianu, fratele mai mic al proprietarului „Gazetei Transilvaniei” a fost și sculptor, decedat de tânăr, la doar 36 de ani, de o boală incurabilă la acea vreme, TBC. Ca sculptor a realizat lucrări remarcabile, între ele, un foarte mare succes ar fi avut un bust în relief al lui Avram Iancu, după o fotografie din anul 1850. Demn de menționat sunt și busturile lui Andrei și Iacob Mureșianu.  (va urma)

                                                                                                                           

                                                                                    Lucian Giura

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA