Tribuna
20 ianuarie, ziua eşecului REZIST, sau cum şi de ce s-a fâsâit „Marea Răscoală”
Dumitru CHISELIŢĂ
2846 vizualizari
Anunţată nu cu surle şi trâmbiţe, ci cu filarmonici întregi şi coruri reunite, apeluri patetico-optimisto-disperate la o mobilizare „de massă” (vorba tovarăşilor din vechime) cum nu a mai văzut România de la răscoala lui Tudor din Vladimiri, (de mai lipsea „care are arme, cu arme, care nu, cu furci şi to¬poare”) pe toate reţelele po¬sibile şi imposibile, mişca¬rea de stradă din Capitală, sau, generic spus, „Răscoala de la Bucureşti”, care anunţa, fără drept de apel, „Sfârşitul PSD” şi/sau scoaterea aces¬tui partid „în afara legii” a fost, de fapt, un mare eşec. Sau un mare fâs. Chiar dacă a adunat pe străzi câteva zeci de mii de oameni, care sună cumva impresionant la ştiri şi autoconsolator pentru fanii mişcării, „marea răscoală” a fost doar un protest „stan¬dard” şi cam atât. Nu a spus mai nimic nou, nu a schim¬bat nimic, nu a întors lumea cu josu-n sus şi nici nu ne-a scăpat de hoţi, corupţi, ciu¬meroşii, guverne ALDE şi PeSeDe- aceeaşi mizerie. Deci, deşi departamentul Agitprop al lui Rezist anunţa că „20 ianuarie 2018 – Scriem Istorie” a ieşit doar de o statistică, o consolare on¬line şi o shareuială fericită.

De ce a fost un eşec

În primul rând pentru că prezenţa la Bucureşti a fost disproporţionat de mică faţă de amploarea mobilizării şi faţă de reclama ce i s-a făcut peste tot ca fiind un eveni­ment „nation-wide”. Adică chemi toată ţara la Bucureşti. Faci lobby prin toate mijloa­cele posibile, de la apeluri la multiplicarea de manifes­te, mânuţe şi pancarte, la oferte de transport gratuit „de la – până la”, dai exemple mobilizatoare, sau, na, moti­vaţionale, cum a fost depla­sarea pe jos a clujenilor pâ­nă la Capitală, răspândirea de apeluri de felul „Hai afară la răscoală”, solicitări dispe­rate ca şi scepticii să lase scepticismul la o parte şi să vină pe uliţă, tabele ale fruntaşilor cu cine şi de unde se solidarizează, de la Iaşi până-Sahara şi...?

30.000 de oameni după Mediafax şi News.ro; 10.000 după Associated Press; „estimated 50.000” după The Guardian; 70.000 după pro­testatari, că ei mai pun întot­deauna de la ei ca să sune cumva; destul de subţirel şi pentru un oraş mai mic de­cât Bucureştiul. Bucureş­tiul are aproximativ 2.000.000 de locuitori şi, să zicem, a avut 50.000 de protestatari. Deci, 2,5% din populaţie venită din toată ţara să manifeste pe străzi, raportată la populaţia Bucureştiului. Adică, infim. Doar Sibiul, pe plan local şi fără nicio pre­gătire sau „încălzire” preala­bilă, a adunat cel puţin ace­laşi procent (2,9%) la protes­tele din aceeaşi duminică.  Raportat la populaţie CU DREPT DE VOT din Bucale, de 1.805.296, avem ceva mai mult, 2,7%, ceea ce e mai mult dar oricum deza­mă­gitor, mai ales când scan­dezi că „Anticipate-Anticipate”. Hai măi, concertele lui Andre Rieu din 2015, de la Bucureşti, au adunat în total mai multă lume (cam 85.000) - care, culmea, a plătit şi bilete - decât Marea Răscoală din 20 ianuarie 2018...

A mai fost un eşec pentru că protestul acesta nu a fost mai diferit de celelalte de până acum. Playlistul cunos­cut. Lozinci, strigături, căţei, copii, bannere, mânuţe, plimbări şi cam atât. Adică doar un alt episod. Plus că nu a adus nimic nou, ca să nu mai vorbim de vreun rezul­tat concret, să zicem, o demisie, o măsură luată „la presiunea străzii”, un pas înapoi, sau măcar scuze. Nimic, nula, niente. Deci, re­pet, eşec pe toată linia, mai ales dacă adăugăm că po­vestea asta cu proteste şi „rezist” durează de un an fără rezultate notabile, cu excep­ţia unor măsuri de nişă sub ex-premierul Grindeanu şi a unor poze reuşite făcute de profesionişti.

 

Câteva din cauzele eşecului de stradă REZIST

Dincolo de atitudinea ge­nerală a fanilor acestor pro­teste, mitingurile, marşurile sau alte manifestări REZIST s-au dovedit a fi, până acum, un mare eşec, culminat cu aşa-zisa „răscoală” din 20 ia­nuarie. Oricât de mult ar func­ţiona maşina de autocon­so­lare şi determinare din spa­ţiul public, realitatea e vizibilă pentru oricine vede dincolo de propagandă: nu a ieşit nimic. Să vedem de ce

 

Tematica protestelor

Este una cam abstractă: nişte modificări de domeniu juridic, cam prea de specia­litate pentru a mobiliza pe oricine altcineva din afara „sistemului protestatar”. Ce­lelalte „lucruri rele” ale gu­ver­­nării actuale sunt igno­rate, voit sau nu, şi nu sunt subiect de proteste, deşi ar putea fi un motor puternic pen­tru a aduce mai multă lume în stradă. Dar nu se doreşte asta.

 

Lipsa unui lider al mişcării

 

REZIST-ul nu are un lider recunoscut, aşa cum ar tre­bui să existe la orice mişcare de protest sau măcar civică (vezi Golaniada, de exem­plu). Nici unul individual, nici unul colectiv. Deci nimeni nu e responsabil de ceea ce se petrece în stradă, nimeni nu coordonează aceste mişcări ca să fie mai mult decât o mulţime de oameni ce se deplasează dezordonat şi strigă la fel de  dezordonat. Da, sunt mai multe ONG-uri care organizează protestele, sunt partidele de opoziţie USR, România 100 şi PNL, care contribuie cu material uman şi la maşina de propa­gandă, dar nu se poate vorbi de o conducere centralizată şi de lideri cu calităţi de lider. Da, există o pleiadă de vorbi­tori, de editorialişti care strigă deontologic sau nu, scriitori, poeţi, actori, cântăreţi, artişti plastici, dar care nu reuşesc să convingă decât despre faptul că sunt şi ei pe acolo făcând baie de mulţime şi marketing personal. E un capital de imagine dar care uneori dă în narcisism comu­nitar şi cam atât. Dar niciunul nu se poate ridica la rangul de Lider, de VOCE. Aşa, cei din stradă nu sunt capabili nici măcar să strige acelaşi lucru simultan sau să circule ordonat pe străzi.

O percepţie eronată a realităţii

 

În general, motorul protes­telor este spaţiul virtual. Cercul de prieteni, paginile, grupurile, live-ul, share-ul. Chestiile astea îţi dau impre­sia că, dacă cei din „zona” ta sunt mulţi, la fel de mulţi vor fi şi în spaţiul real al străzii, că toată Ţara şi neamul sunt cu tine. Nu este aşa. Majo­rităţii românilor nu le pasă de politică dintr-un motiv sim­plu: le e silă. Atât de Putere cât şi de Opoziţie. Cade coaliţia PSD-ALDE ca să ajungă la putere coaliţia USR-ONG-PNL? Şi ei ce vor face? Au ceva de oferit concret pentru omul de rând în afară de faptul că ei vor să ia locul celorlalţi? Nu.

 

Aroganţa elitistă şi hiperbolizarea activităţii de stradă

Nu ştiu din ce motive, ma­jo­ritatea celor care ies în stradă se consideră un fel de „aleşi”. Ei sunt cei buni, restul sunt sau ignoranţi, sau idioţi, sau proşti. Ei sunt super-eroii care stau în frig, ninsoare, ploaie, cu căţei şi copii, ei sunt urmaşii celor din 1989 şi 1990, ei au un fel de man­dat autoasumat pentru a protesta şi pentru ceilalţi, deşi nu li s-a cerut asta. Ei spun că fac ceva nemai­pomenit dacă, de exemplu, stau şi se uită la ferestrele sediilor PSD. Da, e ceva mai aparte ca spectacol stradal, dar „în teren” se văd doar nişte oameni care privesc undeva şi cam atât. Rezul­tatul palpabil sunt doar nişte ştiri şi fotografii, repet, reuşi­te. Ca spectacol teatral e OK, dar ca eficienţă? Şi-a dat cineva demisia? S-a renun­ţat la ceva din partea puterii? Nu? Punct. 

 

Comoditatea şi nereprezentativitatea

Golaniada din 1990 a fost un protest non-stop, zi şi noap­te, unde vedeai de la universitari la simpli munci­tori. REZIST este doar un pro­test de seară sau de weekend, ocazional şi co­mod. „Ţinta” protestelor- po­liti­cienii, „hoţii”, corupţii - este pe acasă sau prin weekend, deci efectiv, pe româneşte i se rupe de cei din stradă, pentru că nu e incomodată nicicum de aceştia.

Sentimentul de „jertfă pen­tru comunitate” este slăbuţ rău atunci când protestele sunt doar o plimbare de sea­ră cu multă lume şi mult zgomot pentru nimeni, de fapt. Oricât şi-ar da silinţa, cei ce formează nucleul protes­telor sunt, majoritatea, din grupurile de activişti ONG, membri de partid, oameni de „office”, studenţi, elevi sau cu ocupaţii liberale. „Marea ma­să” de salariaţi „normali” este slab reprezentată din motive umane. Nu au timp de asta. 

 

Intoleranţa şi lipsa deschiderii la dialog

Aceasta este boala cea mai grea a celor de la RE­ZIST. Cu puţini dintre ei se poate dialoga dincolo de şabloane politice, de lozinci şi de insulte sterile la adresa PSD-ALDE. Aceleaşi şabloa­ne de gândire şi comunicare contribuie şi la ne-atragerea de alte persoane  diferite ideologic de ei. Atitudinea ge­nerală este comunista zică­toare „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”, de unde şi acuzele că ai fi cu PSD atunci când nu eşti de acord public cu vreo literă din ce spun ei. Dacă îi deteşti pe apolitici pentru că prin ne-prezenţa la vot au adus PSD la putere, dacă îi faci „expi­raţi” pe pensionari, dacă îţi baţi joc la modul ghiolbănesc de cei religioşi, dacă faci crize de isterie când cineva atinge şi cu un fulg idolii pro­testelor, atunci nu te mira că pe stradă sunt şi vor fi unii şi aceiaşi, fără vreo îmbună­tă­ţire şi că un an întreg de pro­teste a rezolvat cam nimic. 

Mai e sentimentul că pro­testele sunt doar o metodă a Opoziţiei de a ajunge la pu­tere. Aici nu comentăm nimic în plus, doar vedem zecile de apeluri la protest lansate mai ales de cei de la USR. Cul­mea, neinfirmat de nimeni care să zică „ba nu, protestul e civic 100%”.

Mai adăugăm aici şi di­versiunile sau instigările la adresa forţelor de ordine, indiferent dacă e sau nu cazul, comportamentele cel puţin ciudate dacă nu direct violente ale multor activişti (vezi cazul Sandy vs bătrân, mai recentul „protestatar în copaci” sau picioarele în ma­şina din Piaţa Huet), apeluri la metode nedemocratice ca interzicerea unor canale media sau raportarea de pagini care nu ne convin, apeluri la încălcarea legii (mai ales când e vorba de autorizarea protestelor), cam­pania de insulte la adre­sa oricui nu e cu „noi” şi avem toate cauzele pentru care mişcarea REZIST ar fi putut fi altceva, dacă nu ar fi suferit de nişte limite asumate şi chiar cultivate. Aşa, repet, am avut un mare fâs cu câteva zeci de mii de persoane în duminica lui 20 ianuarie, şi o viitoare conti­nuare a protestelor de stradă cu acelaşi „meniul zilei” şi aceeaşi (in)eficienţă.





comentarii
6 comentarii

Perfect articol pentru groapa de gunoi a presei romanesti: antena 3 și rtv! Felicitari!
Dle ziarist, de ce nu alegeți și subiecte legate de incompetenta unui partid aflat la putere care tocmai si-a schimbat singur 2 guverne - ce parere aveti, buna, nu?
Dar despre schimbările la legile justiției, vi se par normale, nu?
Dar despre buget, cu investiții 0 și creștere economica bazata pe consum și creșteri de salarii la buget, e ok, este?
Dar despre datoria externa a României care a crescut cu 1,3 mld euro de când cei pe care îi slujiti cu atâta patos sunt la guvernare, este normal, nu?
De ce nu prezentați și așa ceva?
Penibil, jenant!
Alesb
23.01.2018 12:27
Vai,cum puteti sa-l suparati si sa nu fiti de acord cu domnul ziarist?Mai ales ca a pus atata patos si ironie in articol!Manifestarile din strada,pe care le combate si blameaza tot timpul,erau mari succese daca se lasau cu batai crancene ale manifestantilor,arestari si amenzi mari!Sa se invete minte ticalosii astia din strada!Ce daca s-au scumpit toate?Ce daca nu le mai ajung banii?Reforme?Le aratam noi!Vor vedea ei unde se vor mai aduna!Nici la strand nu le vom mai permite mai mult de cateva persoane!(Este un scenariu posibil dorit de domnul ziarist!)
@Alesb
23.01.2018 14:50
Domnilor, sunt acri strugurii, nu-i asa? Dl. ziarist nu stie ce scrie... Asa credeti, dar are mare dreptate. Ce vrea aceasta miscare Rezist? Concret si punctual? Ce anume? care lege, care ordonanta, care corupt? Sa nu mai fie coruptie, jos ciuma rosie, anticipate... dar daca li se implineste dorinta si se fac anticipate si castiga tot pesedeul? Atunci...??? Miscarea aceasta nu are cap si coada... unde sunt dnii Apostol si Vancu? N-au fost la Bucuresti?
gigi contra
23.01.2018 15:14
Ceva mai abject decat forma asta de viata care se crede jurnalist nu exista. Bai lepra comunista, mori de ciuda pentru ca exista tineret si tu esti mancat in 10 ani de viermi. Nu mai cititi Tribuna! Unfollow FB!
ptr tovarasu ziarist
24.01.2018 07:42
Ce să zică si domnul ziarist,trebuie să mănânce si gura lui o pâine....am o întrebare pentru domnul ziarist :domnu ziarist ,va simtiti mândru ca român? As vrea si câteva argumente ....
Cip
24.01.2018 13:10
nu ati depasit nici dupa treizeci de ani linia rosie? Se invarte Slavici in groapa pentru cat pangariti aceasta gazeta transilvana.... Rameti grupati in banda FSN-ului, cuvantul rosu.... Cineva comenta intr-o postare foarte acid aceasta compunere de partid: poate ca era mult prea bland in cele ce scria, dar gazeta voastra este cuvantul scris al Judetenei de Partid (acum, PSD). Va mai aduceti aminte de intalnirile de taina de la casa fostului Morar de pe Vlahuta? Unde se puneau la cale suspendarile lui Basescu.... Ati ramas indivizi cu legitimatie rosie de partid...
binder h.
26.01.2018 16:44
Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia