Tribuna
Jidvei
18,5 km de asfalt pe drumurile judeţene în două luni
18,5 km de asfalt pe drumurile judeţene în două luni

Conducerea Consiliului Judeţean a prezentat, recent, o informare privind reabilitarea şi modernizarea drumurilor judeţene. În acest an, s-a apelat la o strategie diferită referitoare la drumurile judeţene, în sensul că s-a mers mai mult pe turnarea de covoare asfaltice, în condiţiile în care în anii trecuţi s-a lucrat pe tratamente bituminoase simple şi duble. Covoarele asfaltice oferă o garanţie mai mare de peste 3 ani, în timp ce pe vechea metodă, trebuia intervenit mai des. "Covorele asfaltice pe care le-am turnat în acest an se vor dovedi mult mai utile decât lucrările de tratament, oferind o garanţie mai mare. În acest sens, în 2008, ne-am axat mai mult pe reabilitarea drumurilor judeţene ce traversează zone turistice ale judeţului, cunoscut fiind faptul că turismul în judeţ s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani", ne-a declarat Gheorghe Dicu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, care în urmă cu câteva zile a inspectat calitatea lucrărilor realizată pe tronsoanele de drumuri judeţene.

Unde s-a turnat asfalt
   
În cursul lunilor octombrie şi noiembrie 2008, au fost executate lucrări de turnare covoare asfaltice pe drumurile judeţene DJ 106A Păltiniş (pe Vălar) - 3,6 km de covor asfaltic; DJ 106E Orlat - Halta Sibiel – Sibiel - 2,9 km; DJ 106R Sibiu – Poplaca - 5,2 km; DJ 141B Biertan – Richiş - 1,8 km; DJ 142C Zona Dumbrăveni - 2,7 km şi DJ 106C Cisnădie – Sadu - 2,3 km.
Per total, au fost turnaţi 18,5 km de covoare asfaltice, în valoare de aproximativ 5.500.000 lei. "În ceea ce priveşte lucrarea de consolidare sistem rutier pe DJ 106C Cisnădie –Sadu, au fost realizate lucrări conform proiectului, întocmit de SC Drumex SRL Cluj-Napoca, în valoare de aproximativ 2.000.000 lei. Continuarea acestei lucrări a fost făcută prin turnarea unui covor asfaltic în lungime de aproximativ 2,3 km spre Cisnădie, unde acesta s-a unit cu covorul asfaltic realizat în toamna anului 2007", susţine Gheorghe Dicu.




comentarii
2 comentarii

cam 50 lei/mp. Succes in continuare.
Cat totalizeaza DJ-irile in SB? Se reuseste turnarea diferentei pana ies aste din garantie?
costel
04.12.2008 11:15
STIMATI "Domni" din conducerea judeteana a Sibiului si ai primariei din Nocrich, va rog sa spuneti ce s-a facut pentru satul Fofeldea in ultimii 18 ani?
P. Comsa
04.12.2008 18:00
Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

Comunicat de presa

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia