Astăzi, când comemorăm pe cel care a fost un fiu al satului Fofeldea, August Treboniu Laurian, de la a cărei trecere în eternitate se împlinesc 140 de ani (1881-2021), toţi localnicii îl pomenesc cu multă cinstire şi evlavie, în biserica din sat. Despre viaţa şi evenimentele din acea perioadă istorică, atunci când s-a reuşit unirea Moldovei cu Ţara Românească, formându-se România, cuvântul atât de drag lui, s-a scris mult. Numele lui din copilărie este însă IOAN AUGUST TRIFAN, ulterior devenind August Treboniu Laurian. Şi despre activitatea şi opera lui Laurian s-a scris mult, amintind doare prezentarea făcută de marele istoric Nicolae Iorga – în anul 1903 – cu prilejul dezvelirii bustului, la liceul „Matei Basarab” Bucureşti: „Învinşilor nu li se ridică statui, nici busturi, nu li se cântă laude, ci numai pe mormântul uitat picură din când în când câte o lacrimă pioasă de la un tovarăş de luptă şi de suferinţă. El, August Treboniu Laurian, nu a fost un învins ci un învingător. În acele timpuri când şcoala ardeleană de la Blaj, prin reprezentanţii ei de frunte, erau chemaţi în Moldova şi Ţara Românească – încă neunite – pentru a organiza şcoalele şi a scrie cărţi pentru ele, deoarece slavona, greaca şi cirilica erau folosite pentru scriere şi vorbire iar limba română – cea care era vorbită – nu se afla nicăeri. Despre Transilvania, locul de unde a plecat în Moldova şi apoi în Ţara Românească, din „Fofeldea Transilvaniei” aşa cum scrie pe piatra funerară (din cimitirul Bellu), legătura cu Sibiul şi cu Blajul erau mereu, revoluţia de la 1848, mai apoi Asociaţiunea ASTRA, fiindu-i foarte aproape de sufletul lui de revoluţionar, de cărturar şi de membru fondator al ASTREI:

A fost un adevărat apostol al neamului românesc, a muncit toată viaţa pentru marea idee a românismului: „Totul pentru neam, nimic pentru el”, aşa l-a caracterizat Iuliu Moisil, în 1929.

Prin tot ceeace a făcut el în cele trei ţări româneşti – Transilvania, Ţara Românească şi Moldova – el, Laurian, a fost primul cetăţean al României Unite, purtător de cuvânt al tuturor Daciiilor.

„Amar şi amar. Cu toate acestea să nu ne pierdem curajul. Bun este Dumnezeu şi istoria nu stă pe loc. Numai noi să fim oameni şi să ne facem sacra datorie sub toate împrejurările. Vor veni şi alte timpuri” – aşa îi scria Laurian lui Bariţ, în 1868, la Sibiu.

Laurian spunea „istoria trebuie să servească de învăţătură conaţionalilor noştri, ca să vază întrânsa faptele cele glosioase ale străbunilor săi, spre a-i invita să vadă şi erorile comise şi suferinţa după ele, să înveţe a se feri de ele, spre a-şi prepara un viitor fericit.”

Fiind DOCTOR ÎN FILOZOFIE ŞI MAGISTRU AL ARTELOR LIBERALE, având înscrisuri de sigiliul ordinului filozofilor, titlu luat la Universitatea din Göttingen- 1855, aceasta fiind socotită la cea vreme ca „liderul universităţilor din Europa” – la 1866, August Treboniu Laurian a fost numit de guvernul de atunci al României, profesor de limba română al Măriei Sale, junele Domnitor al României, Carol de Hohenzollern.

Drept răsplată pentru contribuţia lui A.Tl. Laurian la acest lucru şi pentru relaţia personală cu Carol I, acesta a donat familiei Laurian locul de veci din cimitirul Bellu. La ceremonia de înmormântare a lui Laurian, Carol I nu a participat, dar prin adjutantul său, maiorul Magheru, a trimis o cunună de viorele ce a fost aşezată pe pieptul ilustrului defunct.

Să rememorăm câteva gânduri, la stingerea din viaţă a lui August Treboniu Laurian.

Mihai Eminescu: „Lui i se datoreşte introducerea studiului istoriei naţionale în şcoalele noastre şi cel dintâi care a încercat a aduna toate ştirile cari există asupra mult bântuitei istorii a neamului nostru care de la începuturi şi până în zilele noastre, într-un manual ce serveşte şi azi de carte didactică”.

Gazeta Transilvaniei: „a fost unul dintre cei mai ageri şi mai curajoşi luptători pentru drepturile, existenţia şi viaţa naţională a poporului român din aceste ţări. Multe servicii a adus Laurian causei noastre naţionale”.

M. Popescu Spineni (1932): „ca decan la Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti s-a ocupat mult de situaţia studenţilor. A atras mulţi fii de ţărani, lipsiţi de mijloace, se ajunsese la situaţia ca mai toţi studenţii să fie bursieri”.

Petru Poni: „Nu pot să-mi aduc aminte de această şcoală (Academia Mihăileană) fără să fiu cuprins de o adâncă recunoştiinţă faţă de Laurian şi Bărnuţ, apostoli ai românismului”. 

La acest eveniment participă Consiliul Local şi Primăria comunei Nocrich, împreună cu inimosul primar Adrian Muşoaie, cărora le mulţumim pentru implicare. Multţumim Consiliului Parohial şi preotului Horaţiu Barac pentru întreaga colaborare!

Asociaţia A.T. Laurian Fofeldea

Preşedinte, Ioan Gruncă