Start pentru Festivalul "Lucreția Ciobanu”. Pentru că s-au epuizat toate biletele, spectacolul este transmis live şi pe internet

15 tineri, provenind din diverse zone etnofolclorice ale României, vor urca pe scena Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc "Lucreţia Ciobanu" de la Sibiu, încercând să dovedească juriului de specialitate și publicului că au calitățile artistice necesare pentru a deveni interpreți de muzică populară. Joi seara, emoțiile tinerilor vor atinge cote maxime la gala în cadrul căreia vor fi premiați laureații festivalului.
 
Ca de fiecare dată, concursul cu public și Gala Laureaților vor fi urmate de spectacole pline de culoare, ce aduc în prim-plan ansamblurile "Cindrelul-Junii Sibiului", "Ceata Junilor” și "Veteranii Junii Sibiului", alături de interpreți de renume ai cântecului românesc, mulți dintre ei laureați ai edițiilor anterioare ale festivalului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Două zile de de folclor la Centrul "Ion Besoiu" 

Asffel, miercuri vor urca pe scena Centrului Cultural "Ion Besoiu", Roberta Selagea, Andra Matei, Bogdan Firu, Simona Alexandru, Gabriel Treteag, Paula Medrea, Ionela Sterp, Luminița Dejan, Daria Gâdea, Ionuț Cocoș, Lucreția Goagea, Cosmin Bîrlan, Ilie Caraș, Adriana Anghel, Denisa Bărbat, Geanina Gavrilă, Ina Chiriac, Marcel Părău, Camelia Cosma Stoiță, Oana Tomoiagă, Gabriel Dumitru, Paul Ananie, Andreea Haisan, Alexandru Brădățan, alături de ansamblurile folclorice "Ceata Junilor” și "Veteranii Junii Sibiului". 

Joi, pe aceeaşi scenă, va avea loc Gala Laureaţilor şi spectacolul folcloric oferit de soliştii
Ioana Ștefan, Robert Târnăveanu, Carmen Popovici Dumbravă, Dumitru Teleagă, Viorica Macovei, Sînziana Ștefan, Iulia Mihai, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, Oana Bozga Pintea, Tudor Furdui Iancu, Vasilica Tătaru, Ilie Medrea, Mirela Mănescu, Alina Bîcă, Adrian Neamțu, Alina Pinca, Răzvan Năstăsescu, Sebastian Stan, Traian Stoiță, Ovidiu Homorodean, Aurora și Săndel Mihai, Mariana Deac, Mariana Anghel, Ionuț Fulea
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul- Junii Sibiului”. Coregrafia: Theodor Vasilescu și Silvia Macrea; asistent coregraf: Alesea Sas.

Festivalul este prezentat de către Traian Stoiță, iar acompaniamentul orchestral este asigurat de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, dirijori: Gabriel Popescu și Cristian Obrejan. Directorul festivalului este Silvia Macrea. Spectacolele au loc la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu. 

Având în vedere că toate biletele puse în vânzare, în format fizic sau online, au fost epuizate, festivalul va fi transmis live, în 26 și 27 aprilie, de la ora 18, pe paginile de Facebook: "Centrul Creaţiei Junii Sibiu", "Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul-Junii Sibiului", "Livestream România", pe canalul de youtube Ansamblul Cindrelul Junii Sibiului şi pe www.livestreamromania.ro. 

A VI-a ediție a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreţia Ciobanu” este organizată de Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul – Junii" Sibiu; partener: Cricova.

26 aprilie 2023 la 16:09

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Adrian POPESCU
acum 2 ore
Radu Carp: „Realitatea augmentată din mentalul uman are nevoie azi de lumina înțelepciunii”
Asistența prezentă, în sala Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA, la dezbaterea focusată pe logica stategiilor doctrinale paradoxale din...
Eveniment
5 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 2 ore
Viceamiralul Jan De Beurme a avut întrevederi cu membrii Comandamentului NATO de la Sibiu
În contextul derulării exercițiului Dacian Spring 2025, Inspectorul General al Inspectoratului General al Apărării din Belgia, viceamiralul Jan...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 3 ore
Inaintări în grad la Comandamentul NATO Sibiu
Militari din HQ MNC-SE au fost înaintați în grad pentru contribuțiile lor. Printre aceștia, generalul de brigadă Constantin...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 ore
FUMATUL INTERZIS ÎN PARCURI ȘI STAȚII BUS, LA CLUJ
Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca a adoptat cu 22 voturi pentru și trei abțineri hotărârea prin care...
Eveniment
1 min de citit