SONDAJ: Sibienii, „la cald” despre anularea prezidențialelor: „Sunt într-o derută totală”

Acasa >

Articol

CCR a decis vineri anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, prin urmare turul doi de duminică nu va mai avea loc. Decizia a fost îndelung comentată în media și pe rețelele de socializare. Am vrut să aflăm părerea sibienilor „la cald” față de această decizie istorică.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Majoritatea celor intervievați spun că își vor exprima în continuare dreptul constituțional, însă principala problemă este că nu știu ce să aleagă, unii nu au apucat să se informeze suficient, iar alții nu sunt interesați.

Florin este imparțial: „Nu am nici o părere, asta e situația. Cu siguranță voi merge la vot”.

Iulia va merge din nou la vot, dar momentan este în derută și crede că s-au irosit mult timp și energie degeaba: „Sunt într-o derută totală. Nu mai înțeleg nimic și aștept să văd ce se întâmplă, ca să știu cu cine votez. Cred că e o decizie bună pentru noi. Cu siguranță voi merge la vot. Momentan suntem în aer, știu că am fost degeaba la vot, ne-am stresat degeaba și a fost o perioadă care ne-a bulversat total, ca să o luăm de la capăt”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Adrian crede că americanii sunt responsabili pentru această situație: „Este rău că s-au băgat americanii și au stricat totul în țară. O să merg la vot, dar la anu’!”.

Beatrice crede că decizia este una înțeleaptă: „Au făcut foarte bine. Dacă s-a comis o ilegalitate mi se pare normal să se anuleze totul. Voi merge iar la vot fără probleme. Avem nevoie de siguranță pentru că dacă nu o avem, de ce mai trăim?!”.

Claudia nu a apucat să se informeze: „Nu sunt în temă, am auzit ceva. Cred că toți au ceva cu Georgescu. Voi merge din nou la vot”.

Încrezător, Bogdan va merge fără probleme din nou la vot: „Sunt de acord cu tot ce s-a propus și cu siguranță voi merge iar la vot”.

Andrei și Maria sunt de părere că nu s-a luat cea mai bună decizie: „Nu e o decizie bună pentru că încalcă regulile”, spune Andrei.

„Nu suntem de acord, dar nu avem ce face. Am văzut că se va vota din nou și sperăm că o să candideze aceiași. Nu cred că s-a luat decizia bună”, spune Maria.

Foto: Răzvan NEGRU

   

Autor
06 decembrie 2024 la 18:27

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 16 ore
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit
acum 18 ore
Aventurile Cenaclului Flacăra la Sibiu, când bunicii de astăzi umpleau stadioanele
Trei și numai trei erau evenimentele care umpleau stadioanele României înainte de 1989: adunările populare comuniste, evenimentele sportive...
Actualitate
8 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit