Sibienii sunt așteptați miercuri, 21 mai, ora 17:00, la Compartimentul de Arte situat în Corpul B, etajul 2 al Bibliotecii Județene ASTRA la o nouă întâlnire din cadrul ciclului „Arta bijuteriilor și pietrele prețioase”. Tema acestei ediții este „Smaraldul și malachitul -pietrele lunii mai, calități și efecte”, iar accesul este gratuit.
Potrivit unei postări de pe pagina de socializare a bibliotecii, participanții vor avea ocazia să afle informații valoroase și interesante despre calitățile și proprietățile smaraldului și ale malachitului, precum și despre efectele acestora pe diverse planuri: spiritual, emoțional, mental și chiar asupra sănătății. Prezentarea va fi completată de o expoziție de bijuterii inedite, încrustate cu aceste două pietre semiprețioase, realizată de colega bibliotecii, Delia Berar.
Toți cei pasionați de arta bijuteriilor, cristaloterapie sau pur și simplu curioși să descopere frumusețea și simbolismul acestor pietre sunt așteptați să ia parte la expoziție.
Foto: Facebook/Biblioteca ASTRA