Sindicaliştii de la Filarmonică, înfrânţi la Curtea de Apel

Filarmonica de Stat Sibiu anunţat că a luat act de Hotărârea 188/2025 a Curții de Apel Alba Iulia în care instanța a respins, miercuri, acțiunea prin care Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu (SAIFS) încerca să obțină concedierea unui muzician din partida de clarinet care nu face parte din acest sindicat. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"Completul de judecată a respins recursul formulat de SAIFS împotriva sentinţei nr. 461/2024 pronunţate de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 1336/85/2023, precum şi recursul incident declarat de salariatul respectiv împotriva aceleiaşi sentinţe. De asemenea, judecătorul obligă sindicatul să achite Filarmonicii suma de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parţial onorariu de avocat, iar angajatului în cauză, suma de 1.800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Decizia definitivă a Curții de Apel vine după ce, din 30 mai 2023 până în 28 octombrie 2024, pe rolul Tribunalului din Sibiu s-a aflat un dosar prin care SAIFS cerea în contencios administrativ anularea examenului prin care a fost angajat instrumentistul.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Soluţia pe scurt a instanţei sibiene a fost "Respinge excepţiile lipsei de interes şi a rămânerii fără obiect a cererii invocate în cauză. Respinge cererea formulată de reclamanta Sindicatul Artistilor InstrumentistI din Filarmonica de Stat Sibiu în contradictoriu cu pârâtul Filarmonica de Stat Sibiu, terţ intervenient fiind G. O. Obligă reclamanta să plătească terţului intervenient G. O. cheltuieli de judecata de 1800 lei reprezentând onorariu avocat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare". (D.C.)

27 martie 2025 la 13:36
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 10 ore
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 10 ore
Mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, canonizată de Biserica Ortodoxă Română
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  Sfântului Sinod al Bisericii...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 11 ore
Eveniment cultural de excepție la Sibiu: “De la Sebeș la Viena”, un omagiu muzical-literar adus pianistului Carl Filtsch
Sala Oglinzilor din Sibiu va găzdui în 8 iulie, începând cu ora 18:00, cel de-al patrulea salon muzical-literar...
Eveniment
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 12 ore
Avizul privind securitatea cibernetică în sănătate, inițiat de președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a fost adoptat în plenul Comitetului European al Regiunilor
Astăzi, 3 iulie ac, în Comitetul European al Regiunilor (CoR) a fost adoptat în sesiunea plenară desfășurată la...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 23 ore
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Canadianul Riley Pikrell (Israel – Premier Tech) câștigă prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2025. El va purta tricoul galben pe Transfăgărășan
Riley Pikrell de la pro-continentala Istael - Premier Tech a trecut primul linia de sosire, joi seara, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Copac prăbușit peste o mașină la Hula Bradului. Intervin pompierii
Pompierii sibieni au intervenit joi cu o autospecială de stingere pentru degajarea unui copac căzut peste un autoturism...
Actualitate
1 min de citit