Silviu Balaure, în ”Echipa etapei” a XXIII-a după a treia ”dublă” în Superligă. Mijlocașul e noul golgeter al lui FC Hermannstadt, cu 7 reușite

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mijlocașul sibian a fost cel mai bun om al meciului dintre FC Hermannstadt și FC Botoșani, de duminică, de pe ”Municipal”. Balaure a înscris ambele goluri în victoria cu 2-0, câte unul în fiecare repriză, fiind inclus în urma evoluției sale de către Liga Profesionistă de Fotbal în ”Echipa etapei” a XXVIII-a a Superligii.

Mai întâi, în minutul 10, Balaure a reluat plasat, în plasa porții lui Ducan, de la 8-9 metri, lateral dreapta, la colțul lung, o minge primită de la Daniel Paraschiv, la o fază pe care tot el o inițiase. Apoi, la 5 minute de la reluare, mijlocașul lui Marius Măldărășanu a urmărit mingea respinsă în lateral de Ducan, la șutul de pe 16 metri al lui Paraschiv, și a reluat în plasă din marginea careului mic.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aceasta este a treia ”dublă” a lui Balaure în actualul sezon, după cele din partidele cu Politehnica Iași, din deplasare, câștigat cu 3-1, și cu Dinamo, de pe ”Municipal”, de asemenea câștigat de ”alb-roșii” (4-0). Balaure a înscris și în poarta FCSB-ului, în remiza de pe arena din Parcul Sub Arini (2-2). Cu șapte goluri, Silviu Balaure este noul golgeter al lui FC Hermannstadt, luându-i fața lui Daniel Paraschiv, care a înscris de șase ori în actuala stagiule a Superligii.

În plus, Balaure are și cinci pase decisive, astfel că el a contribuit la 12 goluri ale lui Hermannstadt în această ediție.

FCSB are trei jucători în echipa etapei după victoria din derbiul cu Universitatea Craiova (3-0), pe ”Ion Oblemenco”, iar Elias Charalambous a fost desemnat ”Antrenorul etapei”.

Echipa etapei a XXIII-a a Superligii și caracterizările făcute de Liga Profesionistă de Fotbal jucătorilor și antrenorului Elias Charalambous, în cele ce urmează:

Portar

LUKAS ZIMA (Petrolul Ploiești) – Portarul prahovenilor a fost imbatabil, având şapte intervenţii în duelul prahovenilor cu Oţelul. A bifat al zecelea meci fără gol încasat.

Fundași

CRISTIAN MANEA (CFR Cluj) – A dominat întreg flancul drept. Indiscutabil, este unul dintre cei mai buni pe postul său din campionat.

RACHID BOUHENNA (Politehnica Iaşi) – Căpitan în premieră, a făcut un joc perfect în defensivă. Experienţa lui este un câştig pentru gruparea moldavă.

SIYABONGA NGEZANA (FCSB) – Debutant în fotbalul european în acest sezon, a devenit rapid titular incontestabil în cea mai bună defensivă din campionat. Prinde pentru a patra oară echipa etapei.

DIOGO RODRIGUES (UTA Arad) – Utilizat în stânga, a înscris în permieră pe prima scenă din România, golul său dovedindu-se a fi decisiv.

Mijlocași

SILVIU BALAURE (FC Hermannstadt) – O nouă prestaţie formidabilă! A înscris de două ori şi a ajuns la şapte goluri în campionatul curent, în care mai are şi cinci assist-uri.

ADRIAN ȘUT (FCSB) – A acoperit excelent centrul terenului, unde roş-albaştrii au blocat majoritatea acţiunilor ofensive iniţiate de adversari.

RONALDO DEACONU (Farul Constanța) – Transferat în această iarnă la Farul, a marcat primul gol în tricoul dobrogenilor, răsplătind încrederea primită din partea antrenorului.

Atacanți

CIPRIAN DEAC (CFR Cluj) – O nouă lecţie predată de cel care s-a remarcat întreaga carieră prin seriozitatea cu care a tratat fotbalul. A oferit trei pase decisivie, ajungând la 90 de assist-uri în 17 sezoane de Superligă.

BORISAN BURMAZ (Rapid București) – Pentru al doilea meci la rând, vârful sârb s-a dovedit a fi arma secretă care a adus toate punctele giuleştenilor.

FLORINEL COMAN (FCSB) – Un nou meci în care a arătat că este demn să poarte pe tricou legendarul număr 7. A fost principalul pericol pentru apărarea adversă.

Antrenorul etapei

ELIAS CHARALAMBOUS (FCSB) – Tehnicianul ”roş-albaştrilor” a pregătit perfect meciul de pe „Ion Oblemenco", unde bucureştenii s-au impus clar în faţa unui contracandidat în lupta pentru locurile fruntaşe.

 

 

Autor
30 ianuarie 2024 la 11:43
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Remiză cu goluri în primul amical al lui Hermannstadt, în Turcia, cu o echipă de UEFA Europa League
În primul meci de verificare din cantonamentul centralizat de la Bolu, echipa sibiană a terminat la egalitate, scor...
Sport
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 zile
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 zile
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 5 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 5 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit