Sibiul, gazda Conferinței europene privind Acceleratorii în Cercetare și Tehnologie Aplicată (ECAART14). 14th European Conference on Accelerators in Applied Research and Technology

Acasa >

Articol

Sibiul va găzdui în perioada  17-23 iulie 2022 cea de-a 14-a Conferință Europeană privind Acceleratorii în Cercetare și Tehnologie Aplicată (ECAART14), care va avea loc la Hotel Ramada din Sibiu. Conferința este organizată de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH) în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal.
Alexandru Constantin Chituță, șeful secției Marketing, de la Muzeul Național Brukenthal a declarat: ,,ECAART este principala conferință pentru profesioniștii care lucrează cu cercetarea bazată pe accelerator. Conferința are loc o dată la 3 ani și discută despre cele mai recente cercetări, precum și despre perspectivele viitoare de cercetare cu acceleratori în domenii precum știința materialelor, arta, arheologia, știința vieții și mediu.
Scopul principal al Conferinței este de a reuni peste 100 de oameni de știință de top, cercetători și savanți din peste 40 de țări din întreaga lume implicați în dezvoltarea cercetării și aplicațiilor bazate pe accelerator pentru a face schimb și împărtăși experiența lor și cele mai recente rezultate în domeniu.
Conferința Europeană privind Acceleratorii în Cercetare și Tehnologie Aplicată (ECAART14) este organizată în strânsă colaborare de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH), membrii infrastructurii de cercetare Extreme Light Infrastructure (ELI-NP) și Muzeul Național Brukenthal (Sibiu). Deschiderea oficială a Conferinței Europene va avea loc luni, 18 iulie 2022, la ora 8:30 în Sala Atlas a Hotelului Ramada din Sibiu”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pentru informații complete puteți accesa pagina oficială a conferinței:
https://ecaart14.nipne.ro/index.php

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH)

IFIN-HH se află în prima linie a științei românești, atât din punct de vedere al infrastructurilor de cercetare, cât și a personalului, oferind astfel mai mult de 10% din producția științifică la nivel național. Urmând tradiția inițiată de către fondatorul institutului, profesorul Horia Hulubei, se accesează astfel unui spectru larg de activități în domenii de cercetare fundamentală și aplicată, inclusiv fizică nucleară și astrofizică, fizica particulelor, fizica vieții și a mediului, fizica teoretică, tehnici nucleare, cât și sisteme de comunicații avansate.
Institutul are un personal de aproximativ 850 de angajați, dintre care peste 500 activează în domeniul cercetării, alături de 70 de studenți doctoranzi. Un număr de peste 650 de lucrări sunt publicate. Acest lucru face ca IFIN-HH să fie pe deplin conform cu cerințele științifice și manageriale existente în orice institut din spațiul european. Pentru a-și menține acestă poziție și activitatea stiințifică în cele mai bune condiții, institutul își concentrează resursele în special în două direcții: de a dezvolta în mod constant propriile resurse și capacități pentru a ajunge și a se menține în prima linie a științei si tehnologiei nucleare și de a participa în mod substanțial la eforturile de colaborare în consorții europene axate pe infrastructuri de laborator de scară mondială, cum ar fi GSI-Darmstadt (Germania), GANIL-Caen (Franța), CERN (Geneva) și IUCN (Dubna).
IFIN-HH va continua să-și dezvolte infrastructura reunind la frontierele științei tinerii cercetători cu entuziasmul lor împreună cu experiența și tenacitatea cercetătorilor consacrați, asigurând astfel sustenabilitatea pe termen lung a activităților în cadrul institutului. 

15 iulie 2022 la 12:24

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 secunde
Admitere 2025: Jandarmeria Sibiu recrutează viitori ofițeri
Jandarmia Sibiu anunță începerea unei noi activități de recrutare a candidaților care doresc să participe la concursurile de...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Muzeele Sibiului, „călcate” de peste 900 de elevi
În luna aprilie, Primăria Sibiu, Muzeul Național Brukenthal și Complexul Național Muzeal ASTRA au derulat primele activități în...
Cultură
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
Viața și opera lui George Enescu, într-un film la Biblioteca ASTRA
Biblioteca ASTRA comemorează miercuri, 70 de ani de la moartea marelui compozitor și violonist român George Enescu, prin...
Actualitate
1 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 19 ore
Șoc în cultura sibiană: Brukenthal schimbă garda! Interimatul lui Chituță, de 969 de zile, încheiat brusc după un ordin de ministru!
O conducere prelungită dincolo de „limitele legii” După 969 de zile în care a condus interimar Muzeul Național Brukenthal...
Actualitate
3 min de citit