Sibiul, etapă a unui pelerinaj fără alimente, de 1000 km! Record mondial, neomologat

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De Sf. Constantin şi Elena, Sibiul a fost loc de popas al unui pelerinaj unic. În 7 mai a.c., un grup de pelerini  – condus de scriitorul şi editorul ieşean Cezar Elisei (40 de ani), preşedintele Asociaţiei Postul Terapeutic – a plecat pe traseul Iaşi, Vatra Dornei, Bistriţa, Cluj, Alba Iulia, Sibiu; până în prezent, au mers pe jos 570 de km, fără alimente, bând numai apă! Parcurgând circa 40 km pe zi (o medie de 50.000 de paşi, zilnic), grupul de cinci persoane face un popas la fiecare 7 km, singurul consum alimentar fiind apa (cca 3-4 litri pe zi). Eroii pelerinajului sunt Cezar Elisei – conducător grup, Florina Kristo (pensionară, fostă contabilă – Braşov, 69 ani), Vasile Bârzu (pensionar – maistru mecanic din Galaţi, 67 ani), Iulian Crăciun (fost ofiţer, Giurgiu, 47 ani), Ion Gabriel Joiţa (lucrător în turism, Vâlcea, 47 ani). Asistenţa medicală este asigurată de Ştefan Petrea (maseur) şi Gabriel Calistru (secretarul asociaţiei), într-o autorulotă închiriată.  

Invitat de o familie de prieteni, am cunoscut grupul vineri seara la pensiunea din Cristian, unde s-au odihnit; sâmbătă dimineaţă au reluat mersul pe DN1, ajungând în Sibiu. Au vizitat Catedrala Mitropolitană (pentru rugăciune şi popas de odihnă şi apă) şi trecând prin parcul Astra şi Bulevard, au continuat drumul pe jos, spre Vâlcea. În zilele următoare, traseul este: Curtea de Argeş – Câmpulung Muscel – pasul Bran – Braşov – Sinaia – Bucureşti, destinaţia fiind Patriarhia Ortodoxă Română (29 mai). Membrii expediţiei pentru sănătate au acceptat provocarea de bunăvoie, aşteptându-se să slăbească cca 20 kg (1 kg/zi), pierderea calorică zilnică fiind foarte mare. Toţi s-au înscris în pelerinaj, convinşi că mişcarea şi alimentaţia cu apă fortifică organismul şi sistemul imunitar. Am discutat puţin cu membrii grupului – oboseala spunându-şi cuvântul -, într-un program strict ordonat. Am încercat să-mi imaginez mersul pe jos, pe marginea autostrăzii, „înfruntând” lateral fluxul de maşini. Aşa, am realizat importanţa trotuarelor şi argumentele unui edil, care mi-a explicat că dacă reuşeşte să finalizeze investiţia în pista de bicicletă – după 5 ani -, pista poate fi transformată în cale de acces pietonală.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mărturisesc că nu am cunoscut terapia cu apă, fiind familiarizat cu terapia prin artă, inclusiv prin muzică, joc, dans, etc. Un pelerinaj cunoscut de sibieni – bine mediatizat în mass-media naţională – a fost, în 2017! Un primar a înţeles să apeleze la „pelerinajul administrativ” (mergând la Bucureşti), pentru soluţionarea infrastructurii de apă şi apă uzată, în oraşul păstorit. Nu ştiu dacă şi-a îndeplinit scopul, dar presa vremii relata argumentele: „… Unii dansează, alţii aleargă pentru balene albastre. Chiar nu contează dacă se întâmplă ceva, dar, pentru mine personal, dacă am mers şi am ajuns, va fi o mare reuşită!”. Mi-am propus să studiez site-ul: www.asociatiapostului.ro şi cele două lucrări primite de la preşedintele Cezar Elisei: „Calea mea. Dietă creştină şi alimentaţie naturală” şi „Jurnalul unui post terapeutic de 40 de zile cu apă” (ambele apărute în 2020). Am înţeles că demersul lor este fundamentat, având la bază experienţe şi mărturii istorice, dar şi contemporane. Cititorii sunt invitaţi să se informeze temeinic cu privire la această „nouă” practică, scopul pelerinajului fiind clar definit: promovarea postului cu apă (în estul Europei „civilizate”), a face lobby asupra importanţei unei clinici de tratare cu apă (există o clinică de postit, în Siberia) şi a milita pentru pacea şi bunăstarea generală, respectiv pentru prezenţa „Duhului Sfânt în existenţa noastră”. Fiecare cititor poate să se informeze despre taberele organizate la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului de la Dorna Arini – Suceava, despre alimentaţia sănătoasă şi cum se poate reduce riscul de cancer în actuala societate de consum. Este cunoscut faptul că însuşi părintele medicinei – Hippocrate – a susţinut că „alimentele voastre să vă fie medicamente  … , cea mai bună hrană fiind roadele pământului tău, din care te-ai hrănit de la naştere şi în care ai crescut”. Reamintim cititorilor „VIRTUTEA ÎNFRÂNĂRII: nu dorinţa de plăcere, ci nevoia trupului să fie măsura purtării voastre cumpătate” (Sf. Grigorie de Nyssa).

În mileniul III, traiul zilnic este orientat spre viaţa sedentară, tendinţa de a mânca în exces fiind permanentă. În 2019, Sibiul a fost regiune gastronomică europeană, lipsind manifestările dedicate exclusiv nutriţiei terapeutice (există mii de diete), care să cultive POSTUL, ca o alternativă la evoluţia bucătăriei contemporane. Noua bucătărie – „Nouvelle cuisine” cunoaşte o dezbatere permanentă, sub presiunea mondializării metodelor de gătit şi a integrării unor noi produse, pentru a se demonstra modul cum fizica şi chimia pot fi integrate în prepararea hranei. Tinerii mai ştiu ce este POSTUL CREŞTIN (ascetic sau total) care acţionează benefic pe patru planuri: fizic, mental, emoţional şi spiritual? Dar ce este APA şi care este rolul apei în natură, peste 71% din suprafaţa pământului fiind acoperită de ea? Specialiştii susţin că apa este purificatoare, organismul uman fiind constituit din «70% apă şi 90% informaţie». Au existat campanii publice privind consumul de min. 2 litri de apă/ zi, fiind recomandată apa plată de izvor, apa alcalină cu un PH între 8 şi 9. Să nu uităm că Mărginimea Sibiului a edificat în timp, o adevărată CIVILIZAŢIE a APEI, comuna Cristian promovând-o pe fiecare stradă!

Într-o lume ameninţată de crize – cea alimentară fiind anunţată, de mult timp – terapia cu apă poate fi o practică pe care românii ar trebui să o cunoască şi să o înţeleagă. În timp, au mai existat acest tip de pelerinaje (numai cu apă) la nivel european: în 1963 – în Suedia (11 zile, pe 540 km); în 2008, în Franţa (14 zile). Prezentul pelerinaj este cel mai lung şi cu durata cea mai mare! Consultând o listă de recorduri mondiale, am descoperit că România se regăseşte la două categorii: 1.Cea mai înaltă cruce din lume – Crucea Comemorativă a Eroilor Români din Primul Război Mondial de pe Caraiman, cu 39,5 m; 2.Cea mai lungă călătorie din lume efectuată de o femeie – globetrotter Mariea Crâşmaru (n.1951, Vetrişoaia – Vaslui, cu 300.000 km parcurşi, în 120 de ţări). Cei cinci pelerini nu sunt interesaţi de Guinness World Records, neîmpărtăşind dorinţa gloriei efemere! Urmărind să aducă o jertfă de timp şi de voinţă pentru a demonstra că fiecare om are o capacitate mare de efort, ei sunt ferm hotărâţi să facă minim un milion de paşi pentru Dumnezeu!”, numai cu apă! Doamne, ajută!

Autor
23 mai 2022 la 17:26
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Paul NEAGU
acum 46 minute
Cod portocaliu de caniculă în județul Sibiu: temperaturi de până la 40 de grade și disconfort termic accentuat
Județul Sibiu se află sub avertizare cod portocaliu de caniculă, emisă de Administrația Națională de Meteorologie pentru perioada...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 oră
Deoarece au rămas fără medic de familie în comună, cârțenii cu nevoi medicale sunt sfătuiți să meargă la doctor în Arpașu de Jos
Demersuri laborioase și eforturi deosebite au fost făcute de conducerea administrativă a comunei Cârța pentru a convinge un...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Bilanțul primei zile de transport metropolitan: câți călători au circulat pe cel mai solicitat traseu
Marți, 1 iulie a fost prima zi în care autobuzele Tursib au operat pe primele 5 trasee ale...
Actualitate
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 ore
FOTO-VIDEO / Poate vă era dor de Fanfara din Turnișor!
Cunoscută și sub numele de „Fanfara sașilor”, Neppendorfer Blaskapelle și-a reluat deja tradițional recital de vară în Parcul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Activități educative și distractive, la Filiala Bibliotecii ASTRA din Vasile Aaron. Ce au pregătit bibliotecarii pentru cei mici
Pentru că sunt în vacanță și au mult timp la dispoziție, Biblioteca ASTRA, filiala din Vasile Aaron le-a...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 ore
Activități sportive în programul Zilelor Culturale ale Orașului Tălmaciu
La fel cum s-a întâmplat și la edițiile precedente, Zilele Culturale ale Orașului Tălmaciu – 2025 vor avea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Turul Ciclist al Sibiului închide străzi și parcări în oraș. Pe unde nu putem circula în aceste zile
Începând de astăzi și până duminică, în Sibiu și împrejurimi se va desfășura Turul Ciclist al Sibiului, eveniment...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
(VIDEO) Apelul la solidaritate al ASTREI! ”Când nu e subminată sistematic chiar de cei care o conduc, cultura produce oameni!
Într-o perioadă în care, între hotarele țării, se vorbește numai de creșteri de taxe, de TVA mărit, de...
Actualitate
4 min de citit
acum 15 ore
Drama de a avea propriul „Rembrandt” la bloc: „Am mutat mobila ca să pot scoate tabloul din casă”
Mircea Codrea e un personaj de poveste pe care l-am descoperit în postarea săptămânală de pe pagina de...
Actualitate
4 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 15 ore
Reforme fiscale în două etape guvernul promite stabilitate și evitarea crizei. Cheltui cu 30% mai mult?
Guvernul României va introduce începând cu 1 august 2025 un pachet extins de măsuri fiscale care vizează creșterea...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 19 ore
Centrul Militar Județean, renovare energetică de aproape 6.000.000 lei
Centrul Militar Judeţean Sibiu va beneficia de lucrări de renovare energetică în valoare totală de 5.922.781,13 lei, transmite...
Actualitate
3 min de citit
acum 19 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 04.07.2025 RASINARI, Localitate...
Actualitate
1 min de citit