Sibiu: „Gușterland”, votat în Consiliul Local. Primarul Astrid Fodor: „Am ajuns să implementăm proiecte care diversifică modul în care sibienii pot să își petreacă timpul liber”

Acasa >

Articol

Consiliul Local Sibiu a aprobat miercuri proiectul de amenajarea a Dealului Gușteriței ca zonă pentru ecoturism și agrement, iar primarul Sibiului, Astrid Fodor, a vorbit despre faptul că începând de acum administrația va implementa mai multe proiecte de acest gen, în condițiile în care marile lucrări de infrastructură sunt finalizate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe Dealul Gușteriței vor fi amenajate un traseu pentru biciclete pe dealuri, spații de joacă, zonă de popas turistic, terasă panoramică, un pavilion multifuncțional cu spații de alimentație publică.

„Acest proiect face parte dintr-o serie de proiecte care au în vedere crearea unor noi zone de agrement, sport și de petrecere a timpului liber. După ce ne-am apropiat de finalizarea marilor lucrări de infrastructură – și aici mă refer la reabilitarea a sute de străzi de pământ, a cartierelor de blocuri, pentru că practic se încheie reabilitarea tuturor cartierelor de blocuri ridicate până la Revoluție – am ajuns să implementăm proiecte care diversifică modul în care sibienii pot să își petreacă timpul liber. Am început cu proiectul Skate park, a urmat proiectul Lacul lui Binder, în primăvară, după ce se înverzește, vom da în folosință Parcul Tilișca, iar acum urmează acest proiect cu amenajarea Dealului Gușteriței pentru agrement și ecoturism. Ceea ce vreau să subliniez este că toate aceste proiecte se desfășoară în zone diferite ale orașului. Până acum, întreaga presiune privind petrecerea timpului liber în natură de către sibieni, se desfășura în zona de sud a orașului, către Parcul Sub Arini, Zoo, Muzeul ASTRA. Prin faptul că facem toate aceste investiții și că urmează pistele de biciclete pe malul Cibinului și extinderea acestora, va fi o ofertă mult mai mare, mai diversificată pentru cetățenii noștri să își petreacă timpul liber”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Sibienii au votat denumirea de „Gușterland” pentru proiectul de amenajare a Dealului Gușterița.

Proiectul va fi finanțat din fonduri europene, iar primarul Sibiului spune că administrația locală va grăbi începerea acestui proiect, care va fi depus pentru finanțare din fonduri europene.

Custom Image

24 noiembrie 2022 la 14:13

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 11 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit