Călătorii care se încăpăţânează să prefere maşina ori trenul, n-au aflat poate ce-i poate pielea lui Air Connect, cea mai recentă opinteală prin care autorităţile locale păreau hotărâte să lege Sibiul de Bucureşti. Pe calea aerului prin zboruri săptămânale. Aşa eram anunţaţi cu surle şi trâmbiţe încă de anul trecut: că de anul ăsta din martie facem o oră şi-un pic până la Bucureşti şi cam tot atât la întoarcere. Doar că socoteala călătorului de acasă nu s-a prea potrivit cu cea din aeroport, amânările şi anulările zborurilor fiind aterizând tot mai des. S-a întâmplat şi săptămâna aceasta, miercuri mai exact când la capătul a câteva ore de amânare, zborul a fost anulat. Printre pasagerii înfuriaţi, s-a numărat şi Liliana Coldea, fostul manager al Spitalului Judeţean Sibiu care şi-a descris păţania pe facebook:
"Până acum nu am comentat nici un eveniment sau situație legată de viața cotidiană, dar începând de astăzi o voi face având in vedere situația creată de zborul cu număr KS1105 de la București la Sibiu, care, în final, a fost anulat. Menționez că acest zbor este operat de compania AIR CONNECT. De puțin timp, pe Aeroportul Internațional Sibiu a fost mare ceremonie de lansare a zborului Sibiu – București și retur că doar la festivități și tăieri de panglici suntem nu buni ci foarte buni!! Evenimentele au decurs cronologic cam așa: în data de 25 Aprilie 2023 ora 18.49 sunt informată că ora decolării va fi 8, deci cu 2 ore întârziere!!!! Ulterior după check-in și control securitate primesc un nou mesaj că ora decolării este 10, deci cu 4 ore întârziere …. După 3 ore de la ora programată în mod normal de decolare (ora 6) vin reprezentanții aeroportului cu apă și sandwich și ne informează ca ora decolării este 16.35 zbor cumulat cu Suceava !?!? Este momentul în care decid să renunț la zbor și să folosesc alt mijloc de transport pentru a ajunge la Sibiu. Cred că a fost alegerea cea mai bună, pentru că după nici o oră de la părăsirea Aeroportului International București mesajul primit este ca zborul a fost anulat. În concluzie, haideți să luăm atitudine atunci când un drept de al nostru ne este încălcat !! Speranța mea este că și autoritățile competente se vor apleca mai mult pentru rezolvarea problemelor cetățenilor acestei țări", a scris Liliana Coldea pe facebook.
Compania în cauză nu a izbutit să îşi respecte nici măcar propriul calendar. Anul trecut în august, lansarea primelor zboruri pe ruta Sibiu – Bucureşti era anunţată pentru octombrie 2022, însă spre finalul lunii septembrie aflam că zborurile programate după 17 octombrie, în zilele de luni, miercuri şi vineri, sunt amânate: „din cauza întârzierii livrării celui de-al doilea avion AirConnect cât și a pregătirilor operaționale pentru zbor”, transmiteau atunci reprezentații companiei pe pagina de Facebook.
Problemele au fost tot mai mari atât pentru pasageri, dar mai ales pentru cei din conducerea companiei. Aeronava care nu a mai zburat miercuri avea parbrizul fisurat, potrivit unor informaţii vehiculate în spaţiul public. "Saabul 340 închiriat de la compania aeriană estoniană NyxAir a rămas defect marți după-amiază pe aeroportul din capitala Ungariei. Câteva ore mai târziu, avionul a fost reparat şi fost lăsat să zboare pe ruta Budapesta – Sibiu, apoi spre Bucureşti", anunţa boardingpass.ro joi dimineaţa.
În prezent, Air Connect deţine două aeronave ATR 72 – 600 şi un avion Saab 340 închiriat de la compania estoniană NyxAir pentru o perioadă de câteva săptămâni.
"Compania aeriană românească AirConnect va zbura regulat din 27 martie 2023 din București spre patru orașe din țară și din Budapesta spre București și Cluj Napoca. Timp de circa două săptămâni, o parte dintre zborurile interne și internaționale ale companiei AirConnect vor fi operate cu un avion de tip Saab 340. Avionul în cauză, care este înmatriculat ES-NSL și poate transporta 36 de pasageri, va fi închiriat de la compania estonă NyxAir și va fi operat cu echipajele acestei companii", anunţa boardingpass.ro la finele lunii martie.