Dacă, în urmă cu 8 ani, prezența fanilor lui Hermannstadt a fost mai timidă, pe ”Arena Națională”, la finala cu Universitatea Craiova, la mijlocul săptămânii trecute aceștia s-au organizat mult mai bine, făcându-se remarcați și auziți atât în centrul Aradului, cât și pe arena ”Francisc Neuman”. Acolo unde, cum era de așteptat, spectatorii neutri, arădeni în mare parte dar nu numai – pentru că am văzut în jurul arenei, de la ”kilometrul 0” al finalei la câteva străzi distanță, și mașini de Timișoara, Satu Mare, Hunedoara, Alba, Brașov, Baia Mare, Bistrița-Năsăud, Harghita, Covasna, destul de multe și de dincolo de Carpați, cu numere de Gorj, Argeș, Vâlcea, București, Bacău, Iași, chiar și… Constanța – le-au sărit în ajutor sibienilor, mai cu seamă după ce a început ”circul” de la final, cu tragerile de timp repetate și, cum le spunea elegant, la final, Măldărășanu, tot felul de ”tertipuri” pentru a-și păstra avantajul fragil de pe tabelă, după ce Sergiu Buș reușise să reducă din diferență.

Să revenim însă la suporterii lui Hermannstadt, cum zicem, mult mai bine organizați decât în 2018… Organizatorii finalei, adică Federația Română de Fotbal, împreună cu autoritățile locale din Arad, le rezervaseră sibienilor pietonala 1 Decembrie 1918 ca loc de întâlnire pentru a-și încălzi vocile și a-și pregăti arsenalul pentru finală. Acolo unde, la ora stabilită, 3 a amiezii, o mână de fani echipați în negru așteptau ”grosul” galeriei.

Și câteva zeci de minute mai târziu a apărut… ”grosul”. Mai multe autocare și microbuze au venit de la Sibiu înțesate de fani, în marea lor majoritate îmbrăcați în negru, dar și în roșu, câțiva și în alb, culorile celor trei echipamente de joc ale echipei.

Ritmul tobelor a pus repede sonor stăpânire pe pietonală, steagurile mai mic sau mai mari le luat ochii arădenilor care treceau prin zonă la ora aceea, admirându-i cu zâmbetul pe buze pe fanii lui Hermannstadt.

S-a cântat mult, au fost aprinse și câteva fumigene, s-au reîntâlnit prieteni care poate nu se mai văzuseră de multă vreme în Sibiu, s-au legat alte prietenii… Optimism pur, sută la sută, cu toții erau convinși că vor petrece până dimineață în Piața Mare sau pe ”Municipalul” de-acasă după ce favoriții lor vor cuceri trofeul.
De la cel mai mic – nu cred să aibă încă doi anișori și provine dintr-o familie de-a dreptul ”fiartă” pentru fotbalul din Sibiu și Șelimbăr – până la suporteri trecuți bine de vârsta pensionării, care sunt nelipsiți de zeci de ani de la meciuri, de oricare-ar fi ele, cu toții au colorat centrul Aradului în alb, roșu și negru, înainte să ia drumul spre locul marii finale.

Odată ”încălzirea” făcută, cu două ore înainte de startul jocului, fanii lui Hermannstadt s-au îndreptat spre stadion, unde aveau să pună stăpânire pe una dintre peluze și alte zone însemnate din arena de 11 mii și jumătate de locuri.

Unii dintre fani n-au încetat să cânte încă de la întâlnirea din centrul Aradului și vocile sunt deja ușor tocite. Unul dintre ei vine spre noi și se descheie la haină pentru a ne arăta un tricou roșu având scris pe piept ”Cupa României”. Nu trebuie să-l întrebăm, ne lămurește el repede: ”Ăsta-i tricoul norocos, l-a avut fiu-miu la finala din 2018. Ascultați-mă pe mine, luăm Cupa!”.

Zicem un ”Doamne-ajută!” în gând și ne facem cruce cu limba-n cerul gurii, în vreme ce n-avem cum să nu admirăm ”râul” de suporteri sibieni care ”curge” spre stadion. Unii își mai fac ”curaj” cu câte-o bere, la terasele din jur, alții se înarmează cu adrenalină, sorbind cu nesaț din cîte-o ceașcă de cafea – ”va fi noapte lungă, sărbătorim la Sibiu până dimineață”.

Odată ajunși pe stadion, minutele au devenit secunde, timpul s-a scurs incredibil de iute. Cu un sfert de oră înainte de startul jocului, Antonia i-a încălzit și mai mult pe cei din tribune, apoi s-a trecut la treabă. Imnul Național! În fața galeriei sibienilor, la peluză, tronează un banner lung, de vreo 30 de metri: ”Sibiu, mândră cetate, îți aducem trofeul la noapte”.

Coregrafia fanilor sibieni s-a ridicat la înălțimea evenimentului. S-a cântat încontinuu. Cele două goluri ale CFR-ului au scos oftaturi prelungi din piepturile lor. Apoi a venit golul lui Căpușă și au renăscut speranțele. La pauză se făceau pronosticuri, care mai de care mai îndrăznețe. A început repriza secundă și din nou oftaturi prelungi, pentru ca Sergiu Buș cu bijuteria de gol să reaprindă speranțele. Ca într-un roaller coaster!

Ultimele 20-25 de minute, cu prelungirile, au semănat furie, pentru că adversarul refuza lupta. Până la ultimele secunde, în peluza neagră-alb-roșie s-a crezut într-o remontada, dar cu ”ceferiștii” e greu, sunt îmbătrâniți în fotbal…

A fost înfrângere, trofeul n-a luat drumul Sibiului, ci al Clujului, dar jucătorii lui Măldărășanu au fost răsplătiți cu aplauze generoase, iar fanii nu s-au supărat pe ei. Atâta doar că drumul spre casă n-a mai fost atât de gălăgios, iar sărbătoarea din Piața Mare, ori de la ”Municipal” n-a mai avut loc. Cu toate astea, respect pentru toți, de la ”Ianis de Sibiu”, la ceilalți Ianis, Gândilă și Mihart. Mulțumim că ne-ați dat ocazia să visăm că putem pune mâna pe trofeu. N-a fost acum, va fi data viitoare. De-un lucru însă suntem siguri, fotbalul, la Sibiu, nu va mai muri ca altădată, cum s-a-ntâmplat nu cu mulți ani în urmă, pentru că fotbalul din Sibiu are ”inimă”, sunt suporterii.

De ce aceste rânduri, la câteva zile de la finală? Pentru a rămâne peste ani și ani, iar cei care vin din urmă și preiau ștafeta de la actualii suporteri să învețe că au pentru ce să se dedice: Sibiul are fotbal!

Foto: Răzvan NEGRU