Nicolae Munteanu (n. 1927, Zăbala, Covasna), ofiţer în retragere, cred că este cel mai "vechi" membru al Cenaclului umoriştilor sibieni "Nicolaus Olahus", în 31 iulie curent împlinind 95 de ani. Recent, i-a apă­rut un nou volum, "Desaga cu umor", pe care a avut ama­bilitatea să mi-l ofere. Ovidiu Repede scrie în Pre­faţă: "(…) Căpitan de cursă lungă, înzestrat cu meti­culozitatea unui ceasornicar şi curajul celor care colindă cerul, ştie că cel mai important parametru al biruinţei în zborul peste clipe este să nu opreşti niciodată motorul gândurilor frumoase… De aceea, de-a lungul întregii sale existenţe, seniorul Nicolae Munteanu s-a "căsătorit", înainte de toate, cu umorul".

Această a 11-a carte este structurată în două părţi: Catrene simple şi epigramatice, respectiv Madrigaluri şi versuri umoristice. Întrucât volumul nu poa­te fi… povestit, vă ofer câteva mostre ale umorului din desaga autorului: "De un ceas recită juna/Şi v-o spun în mod discret:/Dacă mai citeşte una/Nu mai scap de diabet (Unei poete); În lumea asta ticăloasă/Constată chiar specialiştii/Că tagma cea mai serioasă/O reprezintă umoriştii (Constatare); Unii reuşesc/Chiar şi fără unchi/Fiindcă folosesc/Coate şi genunchi (Reuşita în viaţă); Un buchet de flori mai rare/Şi alese pe sprânceană/I-am adus, că-i suflet mare/Merita chiar o coroană (De ziua unui şef); Gândul mi se limpezeşte/Dacă judec bine treaba/Soaţa mea pe bani vorbeşte/Numai eu vorbesc degeaba (Soţul avocatei); Sunt bătrân şi înţelept/Într-atât cât spune cartea:/Azi nimic nu mai aştept/… Nici chiar moartea (Resemnare)".

Închei cu o… autobiografie în versuri a autorului: "Sunt un om ca orişicare/Cu virtuţi şi cu păcate/Fără de însemnătate/Însă nu din nepăsare/Poate-a fost predestinare/Să nu fiu celebritate/Ci să fiu un oarecare/Cu virtuţi şi cu păcate/Dar se naşte o-ntrebare:/Ce rost au în lume toate/Dacă altfel nu se poate/Şi viaţa-i trecătoare/Iar eu, om ca orişicare?

Îţi dorim sănătate şi inspiraţie, Maestre!