Semnal de alarmă la ședința CL Sibiu. Adrian Bibu: „ADI Păltiniș nu are nici măcar un administrator, nu mai vorbim de director”

Acasa >

Articol

Ședința  Consiliului Local Sibiu a avut loc joi și au fost prezenți 19 consilieri locali care au discutat despre viitoarele proiecte și despre problemele administrative cu care se confruntă comunitatea sibiană. Printre altele, consilierul local PNL, Adrian Bibu a ridicat problema lipsei de personal cu privire la ADI Păltiniș, considerând că aceasta reprezintă o problemă prioritară de rezolvat în acest mandat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„În acest mandat ar trebui să ne organizăm, de exemplu Sala Transilvania avea director, administrator, om de comunicare, pază etc., iar ADI Păltiniș nu are nici măcar un administrator, nu mai vorbim de director. E clar că trebuie aduși niște oameni competenți, astfel încât cei din Păltiniș să se poată adresa și nu în online, ci direct unui manager pentru rezolvarea problemelor legate de urși, curent, gunoaie etc. Cred că asta ar trebui să fie o prioritate pentru toți în acest mandat”, a declarat Adrian Bibu.

Problema s-a pus încă din mandatul trecut, fapt pentru care consilierul PNL își dorește ca ADI Păltiniș să fie funcțional, iar oamenii să nu se mai plângă.

Foto: Răzvan NEGRU

   

Autor
28 noiembrie 2024 la 14:41

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 2 minute
Filme europene și filme suedeze din anii 60, prezentate sibienilor la „Gong” și CineGold
Timp de cinci zile, între 28 mai și 1 iunie, Teatrul „Gong” și CineGold le vor oferi sibienilor...
Cultură
3 min de citit
Autor Cosmin Rus
acum 29 minute
Averse torențiale, vânt și grindină. Cod galben de ploi până diseară
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționate cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Sibiu. Potrivit ANM,...
Eveniment
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 36 minute
Alegerile pentru turul întâi al prezidențialelor, fără incidente deosebite în județ. Doar 3 incidente minore
Întreg procesul electoral pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale s-a desfășurat în județul Sibiu fără a fi înregistrate...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 42 minute
Urs în Arpașu de Sus. A fost emis mesaj RO-Alert
Autoritățile au emis luni, un mesaj Ro-Alert pentru locuitorii din Arpașu de Sus, cu privire la prezența unui...
Actualitate
1 min de citit