Șelimbărul a pierdut și al treilea amical. Yameogo a marcat primul gol al sibienilor în această iarnă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Șelimbărul  mai are de așteptat până să obțină primul succes în amicalele din această iarnă, chiar dacă sâmbătă a jucat pe terenul unei echipe din Liga 3. După eșecurile de la Craiova și Sf. Gheorghe, 0-3 cu FC ”U” 1948 și 0-4 cu Sepsi OSK, ”cavalerii roșii” au cedat și pe terenul celor de la CSM Deva. Sâmbătă, CSC Șelimbăr a pierdut cu 3-1 jocul disputat în compania unei formații pregătite de Ștefan Nanu.
Gazdele au deschis scorul încă din minutul 12, când Kayondo a profitat de o eroare a portarului Șelimbărului, Rareș Gal, în marginea careului mic și a trimis în plasă, din apropiere. Douăzeci de minute mai târziu, același Gal a respins până la Kayondo, mingea centrată de Bloj, iar vârful de atac ugandez a făcut ”dubla”.
Yameogo a redus din diferențâă, stabilind scorul pauze, în minutul 36, la capătul unei acțiuni prelungire de atac.

Custom Image

La reluare, șelimbărenii puteau egala, dar s-a opus bara porții apărate de Bădescula reluarea lui Toni Suciu. În replică, Kayondo a fost cât pe ce să înscrie și al treilea gol, însă a trimis peste transversală,din apropiere.
Bloj a refăcut diferența de două goluri în minutul 69, cu un șut dintr-o lovitură liberă de la circa 25 de metri, lateral stânga.     
Avramovici a trecut în două rânduri pe lângă golul patru al Devei. Nu e mai puțin adevărat că și Radu Crișan putea reduce a minim diferența, însă Vasilescu a respins de pe linia porții la lovitura cu capulul a lui Radu Crișan.
Ștefan Nanu, antrenorul CSM-ului, a folosit o formulă de echipă în care s-au regăsit și trei dintre jucătorii nou-veniț în iarnă, Dumbrăvean, Cuibari și Avramovic, conform sportulhunedorean.ro. Sulea și Kelemen au lipsit, în schimb, nerefăcuți după accidentări. Nanu a jucat cu Jianu (Bădescu 46) – Vasilescu, Plută (Iordache 63), Dumbrăvean, Doboș – Bloj (Marinca 70), Stelea (Dobre 63), Cuibari (Săulescu 46; Cuibari 54), Avramovici, Kayondo. Intrat la pauză, Săulescu a fost schimbat după numai câteva minute, din cauza unei accidentări. Cu probleme medicale a părăsit terenul și Plută.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Custom Image

De cealaltă parte, Eugen Beza a început partida cu ”unsprezecele” Rareș Gal – George Monea, Ciprian Natea, Radu Crișan, DanielTătar – Alexandru Curtean, Ion Cărăruș, Blaise Yameogo – Costiniuc (în probe), Alexandru Ciocâlteu, Bogdan Rotar. Au mai jucat Alexandru Vodă, Toni Suciu, Ruben Vecerdea, Alexandru Luca, Adrian Cârstean, Radu Criștiu, Nicolas Antone, Hulpușiu și Lucian Buzan. Au  lipsit Bogdan Vișa (accidentat), și Ousmane Viera.

Autor
23 ianuarie 2022 la 14:09
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 22 minute
„Mediaș XCE & XCO” 2025, în acest sfârșit de săptămână
Sâmbătă și duminică (5 – 6 iulie 2025), la Mediaș se va desfășura o nouă ediție a „Mediaș...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 9 ore
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 13 ore
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
Un olandez pe banca lui CSU Sibiu. A jucat în NBA pentru Orlando Magic și Golden State Warriors. Fost coleg de echipă cu Shaq O’Neal!
Gruparea studențească sibiană va fi condusă de pe margine, din sezonul viitor, de Geert Hammink, anunță CSU. Acesta...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
În premieră pentru România, Triada MTB a avut în program și o etapă a Cupei Europene XCO
Faima de care se bucură competiția Triada MTB în rândul iubitorilor ciclismului montan crește de la o ediție...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Sibienii se luptă cu Dinamo pentru un semifinalist de la EURO U19. Evoluează pe un post deficitar la FC Hermannstadt
Un internațional de juniori, care a participat cu naționala tricoloră la turneul final al Campionatului European U19 din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
După ce a promovat în Primera Division cu Oviedo, Daniel Paraschiv se întoarce… ”Experiența de aici e de neprețuit!”
Fostul golgeter al lui FC Hermannstadt are șanse minime să mai continue la echipa revenită în LaLiga după...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Tiago nu mai e singurul portughez din lotul lui FC Hermannstadt! Diogo Batista a semnat pe două sezoane
Mijlocașul așteptat de Marius Măldărășanu la FC Hermannstadt a semnat pe doi ani cu gruparea sibiană. În vârstă...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 2 zile
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Daniel Niculae lămurește lucrurile în privința venirii lui Săpunaru la FC Hermannstadt
Președintele executiv Daniel Niculae a vorbit, imediat după stabilirea țintarului noului sezon al Superligii, despre vehiculata venire a...
Sport
2 min de citit