Se reabilitează străzile din Tălmăcel

Cele mai importante străzi ale satului Tălmăcel, Râu şi Râuşor, împreună cu ramificaţiile ce se desprind din acestea precum şi cu podurile şi podeţele amplasate pe traseul lor, vor intra în perioada imediat următoare, într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare.
Zilele trecute a fost semnat contractul de execuţie pentru lucrările prevăzute în proiectul "Reabilitare străzi şi podeţe sat Tălmăcel, străzile Râu şi Râuşor, oraş Tălmaciu". În urma parcurgerii etapelor de atribuire electronică, execuţia proiectului a fost câştigată de compania Total NSA.
"Sunt mândru să vă anunţ semnarea contractului de execuţie "Reabilitare străzi şi podeţe sat Tălmăcel",  proiect câştigat de oraşul Tălmaciu prin programul de finanţare Anghel Saligny. Este un proiect cu care am venit în campania electorală şi care astăzi a prins contur. Proiectul prevede consolidarea zidurilor de sprijin, reabilitarea  podeţelor, realizarea de rigole pentru scurgerea apelor pluviale şi covor asfaltic, pe  tronsoanele cuprinse pe străzile Râu şi Râuşor. Contractul a fost căştigat de către compania Total NSA căreia îi doresc succes în acest proiect important pentru comunitatea Tălmăcel!", a informat, zilele trecute, printr-o postare pe pagina de socializare, primarul oraşului Tălmaciu, Ioan Oancea.
Conform documentaţiei de atribuire a execuţiei proiectului, disponibilă pe pagina de internet e-licitatie.ro, străzile Râu şi Râuşor împreună cu ramificaţiile ce se desprind din acestea precum şi podeţele dalate amplasate pe traseul acestora, sunt situate în intravilanul localităţii Tălmăcel din oraşul Tălmaciu, judeţul Sibiu. Acestea se regăsesc în inventarul domeniului public al oraşului Tălmaciu, având destintaţia de căi de comunicaţii rutiere şi pietonale. Prin acest proiect vor fi realizate lucrări de reabilitare şi modernizare asupra părţii carosabile cu lăţimea de 3 -6 metri şi structură rutieră suplă cu două straturi asfaltice, acostamente din piatră spartă sau beton cu lăţimea de 0.50 metri sau borduri din beton, trotuare, dispozitive de colectare şi evacuare a apelor pluviale de tipul şanţurilor pereate cu beton, rigole prefabricate, canalizare pluvială, realizarea scurgerii apelor şi evacuarea către emisari siguri prin intermediul podeţelor tubulare. De asemenea, vor fi realizate ziduri de sprijin noi sau consolidate zidurile de sprijin existente.
În total, vor fi executate diverse lucrări pe o suprafaţă de 23.000 metri pătraţi, suprafaţa totală a părţii carosabile afectate fiind de 14.537 metri pătraţi. Lungimea totală în străzilor ce vor fi reabilitate este de 2.654 metri, iar lăţimea acestora variază între 3 şi 6 metri + platforme/supralărgiri. Trotuarele ce vor fi executate vor avea lăţimea minimă de 0.75 metri, iar lungimea totală a zidurilor de sprijin existente consolidate este de 327 metri. Vor fi proiectate şi executate noi ziduri de sprijin cu o lungime de 197 metri.
Termenul de execuţie a proiectului este de 24 de luni. D.F.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
03 august 2023 la 19:54
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 44 minute
Românii par a nu mai dori intermediari pentru vacanţe. Aproape jumătate îşi rezervă direct transportul și cazarea
Un studiu realizat de către Reveal Marketing Research pentru evidenţierea principalelor comportamente și criterii de decizie ale românilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Motociclistă accidentată pe Şoseaua Alba Iulia
IPJ Sibiu informează că polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia. Polițiștii au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 ore
Ghidul Michelin: Muzeul Astra – Locul I în topul muzeelor din România. Brukenthal ocupă locul IV
Noua ediție a Ghidului Verde Michelin dedicată muzeelor și turismului cultural din România plasează Muzeul Astra din Sibiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 3 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 ore
Accident lângă Avrig: O autoutilitară a lovit un pieton
Sîmbătă, polițiștii rutieri au intervenit, în urma unui apel la 112, la un accident produs pe DN 1,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 22 ore
“Litoralul Sibiului” de la Lacul lui Binder. De succes local dar prea sărac în oferte pentru a se vorbi de turism
Sibiul are şi el mini-litoralul său, în afară de "standardul" Ocna Sibiului, care este altceva şi care mai...
Actualitate
10 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 23 ore
Bărbat şi femeie, daţi dispăruţi. Au plecat în Cehia şi nu au mai dat niciun semn
Poliţiştii sibieni caută un bărbat și o femeie în vârstă de 56 de ani, care au plecat de...
Actualitate
1 min de citit
acum 23 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 08.07.2025 NEMSA, strada PRINCIPALA partial 08:00...
Actualitate
1 min de citit
acum 23 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
„Vacanțele în România au ajuns să coste mai mult decât în Europa”. Despre turismul sibian, la aniversarea de 4 ani a „Poveștii Calendarului” din Porumbacu de Sus
Cea de-a doua întâlnire a operatorilor de turism și a influencerilor din domeniu organizată la „Povestea Calendarului”, în...
Actualitate
3 min de citit