Se pot depune dosarele pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie, la Racovița

Începând de luni, 21 octombrie, cetățenii ce locuiesc în Racovița sau Sebeșu de Sus pot depune la Primăria comunei Racovița (Compartimentul Asistență Socială), cererile și actele doveditoare pentru acordarea ajutorului de încălzire pe perioada sezonului rece 2024 – 2025 și a suplimentului pentru energie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pentru a beneficia de ajutorul de încălzire aferent întregii perioade prevăzute în legislația în vigoare, solicitanții trebuie să depună documentele până în data de 15 noiembrie. În situația depunerii dosarului după această dată, ajutorul de încălzire va fi acordat începând cu luna următoare. Suplimentul pentru energie este acordat pe toată perioada anului.

Programul de lucru cu publicul pentru această activitate este de luni până vineri, între orele 8 și 13.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primăria comunei Racovița mai informează că persoanele interesate pot afla care sunt documentele necesare pentru fiecare fel de ajutor, precum și care sunt bunurile care duc la excluderea acordării ajutorului, accesând link- ul: https://racovita-sb.ro/ajutor-incalzire-pe-perioada…/, sau direct la sediul instituției.

D.F.

17 octombrie 2024 la 10:28
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 49 minute
Incendiu la Veștem
Update: Pompierii au stins incendiul care a afectat bucătăria casei. În urma incendiului cauzat de un scurtcircuit electric produs...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 oră
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 ore
Lucrări pe A1 și DN14
Lucrătorii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov continua lucrările de întreținere și pe șoselele sibiene aflate în...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 ore
Nevăzător despre Sibiu: „Este OK, dar că avem unele… puncte de vedere diferite”
„18 tineri din Cluj, Brașov, Iași, Sibiu, Bistrița-Năsăud, Ilfov, Argeș și București iau parte la „Turul Ciclist al...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Brăileanca Ana Maria Mircea a câștigat Trofeul Florile Oltului – 2025
15 soliști de muzică populară (Ioana Balaszi, Alexandra Trăilescu, Ana Maria Mircea, Andrada Cinăzan, Diana Baltag, Daria Drăgoi,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Se închide circulația pe Valea Moașei
Autoritățile locale din Racovița le aduc la cunoștință locuitorilor că în aceste zile circulația autovehiculelor pe Valea Moașei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Damian Drăghici și spectacolul cu drone au încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mii de oameni au aplaudat momentul
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat duminică seară într-un mod...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
Florin Bustan, sibianul care a transformat pasiunea pentru ciuperci într-o expoziție unică: „Le știu după miros, de când eram copil”
Florin Bustan și-a descoperit pasiunea pentru ciuperci de când era copil, în pădurile unde mergea cu tatăl său....
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 18 ore
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Drumeție în Țara Colibelor: zeci de participanți îmbrăcați în ii au avut parte de mișcare și bucate ca la bunica
Zeci de excursioniști îmbrăcați în ii tradiționale au luat la pas în weekend potecile pitorești ale Țării Colibelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 20 ore
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 23 ore
Cum debutează meteorologic luna lui Cuptor, la Sibiu
Luna lui Cuptor debutează la Sibiu cu temperaturi ridicate, uneori caniculare. Intervalul 30 iunie – 6 iulie va...
Actualitate
2 min de citit