Se împlinesc 640 de ani de la prima atestare documentară a satului Sebeşu de Sus

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Anul acesta se împlinesc 640 de ani de la prima atestare documentară a satului Sebeşu de Sus.

 

Pentru a sărbători cum se cuvine această frumoasă aniversare, duminică, 25 iunie, Primăria şi Consiliul Local al comunei Racoviţa organizează manifestarea "Sebeşu de Sus – File de istorie", ce are în program activităţi religioase, militare şi cultural – artistice.

Locuitorii satului, cei ale căror origini sunt aici, precum şi invitaţii la sărbătoare sunt aşteptaţi dimineaţa, începând cu ora 10, la Biserica cu Hramul "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", pentru a asista la slujba religioasă. Începând cu ora 11.45, la Monumentul Eroilor Satului, se va desfăşura un ceremonial militar special, organizat cu sprijinul Detaşamentului de Onoare al Garnizoanei Sibiu. Manifestările vor continua la Căminul Cultural Sebeşu de Sus, unde se va desfăşura un spectacol aniversar realizat cu sprijinul elevilor de la Şcoala Primară Sebeşu de Sus (ce vor prezenta o piesă de teatru), Grupului Vocal Folcloric "Flori Racoviţene", Ansamblului de dansuri din Racoviţa şi Sebeşu de Sus, Grupului de fluieraşi din Racoviţa, Ansamblului Folcloric "Doruleţ" Racoviţa şi a invitatului special, binecunoscutul solist de muzică populară Robert Târnăveanu.

Manifestarea "Sebeşu de Sus – File de istorie", dedicată aniversării celor 640 de ani de atestare documentară a satului Sebeşu de Sus, este organizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, fiind inclusă pe Agenda Culturală 2023.

Autor
15 iunie 2023 la 17:25

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Accident langă Rășinari. Un șofer a alunecat într-un pârâu
Un accident a avut loc de 1 Mai, în afara localității Rășinari, pe un drum forestier. Șoferul a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
1 Mai în Dumbrava: probabil cel mai liniştit loc din Sibiu (şi împrejurimi)
Până nu demult, Dumbrava era locul obligatoriu şi tradiţional pentru toate distracţiile "câmpeneşti" ale sibienilor. Am scris de...
Actualitate
9 min de citit