Se „călăresc” scriitorii unul pe altul

În sfârșit, vreme frumoasă și aici în Australia. Am ieșit din starea de latență gazetărească, căci timpul urât de afară mă deprima. M-am săturat și de ploi și de vremea capricioasă.
În România cât am stat, a dat Dumnezeu să am parte de soare, de căldura nu numai a astrului zilei, ci și de cea pe care mi-au arătat-o prietenii cu care m-am întâlnit. Tristețea m-a cuprins doar atunci când episoade pasagere s-au perindat prin fața ochilor mei, în clipe ce chiar nu prevesteau nimic rău.
Timp de o lună de zile am colindat Sibiul ba pe jos, ba cu taxiul, că nu m-am hazardat să conduc eu, deși am avut la-ndemână obiectul muncii, volanul. În sfârșit, într-una din zile trebuia să ajung musai ca de bună voie la BCR unde fusesem programat pentru lămurirea unor probleme tehnice. Cu 10 minute înainte de a ieși din casă m-a prins un pârdalnic de cârcel la unul din picioare. O durere inimaginabilă și-a făcut simțită prezența, așa că am apelat la serviciul de taximetrie 942, deși distanța până la sediul băncii era mică. Un taximetrist ciufut pe propria-i existență și probabil și pe-a altora, s-a ivit ca o boare pe zăpușeala de afară. N-a venit la scara de bloc indicată, ci mai depărtișor s-a oprit. N-am zis nimic. N-a răspuns la salutul meu de întâmpinare. N-am zis nimic. I-am dat politicos adresa (BCR-ul de pe Mihai Viteazu) și omul meu a început să bombăne: „Până acolo? Auzi mă.” Chiar nu cred că intră-n obligația pasagerului să dea socoteală taximetristului de ce l-a solicitat. Și-a luat-o înainte ca rușii, în loc să întoarcă pentru a scurta distanța și reduce timpul de mers. Acum n-am mai tăcut și l-am întrebat: „De ce n-ați întors și mă ocoliți pe alte rute?” N-a avut un răspuns pentru mine însă de bodogănit a bodogănit destul de tare ca să-l aud și eu, „Auzi mă, până la BCR” și-a condus țopârlanul cu viteza melcului. „N-am înțeles ce nu vă convine, întrucât vă plătesc cursa” i-am spus eu. „Să-mi dai 10,50” mi-a șuierat împăroșatul printre dinți când am ajuns la destinație. I-am dat 11 lei zicându-i „N-am 50 de bani ca să-i adaug la cei 10 lei, că nu meritați nici un bănuț în plus. Comportamentul dvs. este execrabil și ar fi indicat să mergeți la un curs de reciclare, să vă ajute să vă schimbați maniera contondentă de abordare. O să sun la dispecerat.” M-a gratulat cu-n „Du-te măă…” și-a demarat în trombă, ofensat nevoie mare, tot mitocanul. Am sunat la dispecerat, mi-am declarat identitatea și am relatat persoanei aflată la telefon despre pățania mea. Ce s-a întâmplat mai departe nu știu și nici nu mă interesează. E păcat însă pentru taximetriștii serviabili, cu mașini curate de la 942, care au de suferit de pe urma unor râtani ca individul în cauză.Un asemenea comportament în Țara Cangurilor este exclus. Aici e vorba de educație civică și educația de a face bani, fără a face vreo referire la doctoratele obținute înainte de liceu în domeniul economic. Până să obții licența australiană de taximetrist, în afară de a ști să învârți covrigul, trebuie să ai habar puțin de prezentare, atitudine, comunicare… Taxa pentru licență este destul de mare, se pare, peste cinci mii de dolari pe an , ceea ce-l obligă efectiv pe șofer la o altă abordare privind maniera de lucru. Nu există „lasă că merge și așa” pentru că driver-ul pierde bani. Orice taximetrist are instalat în mașină o cameră de luat vederi pentru verificarea corectă a informației transmisă de pasager și chiar pentru eventualele dispute cu acesta. În Australia nu există noțiunea de bacșiș în general, iar în particular, pentru că vorbeam de taximetre, nici atât. Toate mașinile sunt dotate cu case de marcat, clientul putând achita cursa cu cardul, cel mai utilizat mijloc de plată. Starea tehnică și prezentarea „mașinilor galbene” este ireproșabilă și cu toate astea Uber-ul și Bolt-ul conduc în top, pentru că practică prețuri mai mici.
Desigur surprizele apar și acolo unde te aștepți mai puțin. Fiecare persoană atunci când își vizitează orașul în care s-a născut și crescut e atras ca un magnet de meleagurile copilăriei sale. Nici eu n-am făcut excepție de la regulă și am purces prin zonă, iar ce-am zărit m-a lăsat cu gura căscată; pe strada Vasile Alecsandri se află școala I. L. Caragiale (fosta școală Nr. 16. care nu are nici o legătură cu scriitorul ce-i poartă numele). Sună bizar, pentru oricine: „La ce școală înveți, puștiule?” – „La I. L. Caragiale pe V. Alecsandri.” Mai dă-o dracului de treabă, chiar așa? Se călăresc scriitorii unul pe altul, pentru că niște edili șui gândesc anapoda? Au fumat probabil ceva „iarbă” înainte de a vota hotărârea cu pricina. Nimic nu ne mai miră astăzi!
Nici măcar proiectul de lege supus dezbaterii în parlamentul de la Camberra (capitala Australiei, ce reprezintă și cel de-al VIII-lea stat) nu-i departe de țicneala umană. Se pune problema decriminalizării indivizilor care vând droguri (cocaină, heroină, methamphetamine…) și implicit a drogaților debusolați prinși la volan. Drogurile sunt ilicite și rămân ilicite, morfolesc „specialiști” de doi lei snopul, iar pedepsele sunt vai ș-amar de capul nostru, 100 de dolari dacă ești chiaun de cap, dacă nu, adică ești oleacă mai puțin plesnit în bostan, poliția îți dă un avertisment. Cică modelul ăsta „inteligent” a fost importat din Portugalia și Norvegia, timp în care în Indonezia, Thailanda… dacă te prind ăia afumat cu „iarbă” sau chimicale, te execută. Dureros este că acești inși ce „luptă pentru binele umanității” nu se lasă, o țin pe-a lor, hai să legalizăm, să-i ajutăm, să le oferim condiții. Pușcăriașii australieni trăiesc în condiții de lux ca și puberții de la zece ani în sus care au fost condamnați pentru spargeri de locuințe, furturi de mașini, atacuri în haite a bătrânilor și femeilor. Întreținerea unui asemenea gunoi se ridică la peste trei sute de mii de dolari anual, pe care-i plătește guvernul, adică noi din taxe și impozite. Săli de fitness, terenuri de sport, biblioteci, calculatoare la-ndemână, nu tu muncă, nu tu nimic pentru societate, somnicul somnic, mâncare trei feluri, toate încărcate din plin cu lene. Să nu-i înjuri, de futu-le grijania mamei lor de scursuri și ăi de-s prin pușcării și ăi de promovează legi tâmpite. Ba mai mult, după ce-au executat aproape jumătate din pedeapsă, pedofilii, drogații, hoții, criminalii sunt eliberați ca să comită alte nelegiuiri. De, drepturile omului și pentru neoameni.