Ne gândim sau ne schimbăm gândurile şi, dacă se tot repetă această stare de introspecţie a memoriei, încercăm să fim (dar nu reuşim să convingem) piesele unor amintiri nedefinite. Ne ocoleşte un fel de amintire în spirala uitării, începută invers, de unde nimeni nu şi-a permis predicţia intuiţiilor. În afara contextului de moment (fie el cât un secol sau o secundă), intuiţia e o spaimă, ori de câte ori ne revine memoria, sub formă de pseudo-piesă de schimb…

                                                                   ***

Ne mai gândim, în timp ce pare că ne revine, parţial, ceea ce ne convine să repetăm. Ocolim memoria, încercând să facem profit prin traficarea trecutului. Să ne hotărâm despre ce fel de trecut vorbim, atunci când nu ne este potrivnic. Altfel, ocolim sistemul nervos (sau nevrotic, sau în imps amnezic) şi ne fixăm într-o iniţiere a post-memoriei; sau între faliile şi replici duplicitare ale ante-memoriei.

Totul se petrece aşa cum ne place şi am învăţat timpuriu, să ocolim amintirile, şi să le alternăm: în toate formele de uitare indusă şi între ipostazele unei continuităţi în afara memoriei. Tocmai de aceea vom avea nevoie de piese de schimb, dacă aşa ne place să revizuim riscurile trecutului. Tocmai aşa ne-a plăcut să ocolim memoria, cu indiferenţă…

                                                          ***

Purtând o meşă pe memorie, nu are rost să ne înfrumuseţăm scalpul sub care ascundem gânduri. Credem, oare, că le-am pus în antiteză, frandulând prin confuzie proiectele memoriei – aşa cum temperamentul prezentului ar putea fi doar facultativ? Sau nu credem în revenirea amintirilor, datorită (sau fiindu-ne exact contra) gândurilor "specifice" de a nu ne mai gândi la obsesiile trecutului? Sau, "intuiţia" viitorului, deja arhivat, ne-a surclasat valabilitatea trecutului alternativ între memorie şi reamintirile ei? Un fel de incursiune logică în afara timpului?

Fiind parţial concludente, amintirile s-au calat, după o prea lungă şi acceptată amnezie. Parţial acceptat prin ocolirea ideologizată a uitării impuse, trecutul a devenit o raritate de colecţie pe piaţa neagră a pieselor de schimb pentru o memorie contra-făcută.

Dacă încercăm să convingem că, totuşi, mai şi gândim, nu înseamnă că trăim în acelaşi secol, fie el şi cât o secundă din amintirea unui neuron – căruia nu i se poate găsi memoria, sub forma, nedefinită, a unei piese de schimb…