Scară de avion în pivnița unei case din Tălmăcel. A aparținut „Antonov-ului” prăbușit la Prejba

Acasa >

Articol

Puțin știu că la Muzeul Satului din Tălmăcel, amenajat de Ilie Rotaru, fostul cabanier de la Prejba, se află un obiect care, cel puțin teoretic, nu-și are rostul într-un obiectiv dedicat culturii și tradițiilor locale. Probabil că și acesta este motivul pentru care se află în pivnița casei pe care bunicul proprietarului a ridicat-o la 1919.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Este vorba de un segment al scării care a aparținut avionului Antonov AN 24. „Am luat-o chiar de lângă epavă. De altfel, foarte mulți turiști care veneau la Prejba plecau cu câte ceva, o bucată de tablă, un mâner, un ceas de bord, drept suvenir. Erau studenți care tăiau bucăți din aluminiu și scrijeleau pe ele numele  și data excursiei, apoi le luau acasă. Scara o am de foarte mulți ani și este o mărturie a tragediei petrecute în urmă cu 50 de ani”, spune Ilie Rotaru.

Potrivit fostului cabanier, ceea ce a mai rămas din epava avionului a fost luat de pe munte în 1992: „Știu că au venit niște muncitori ai unei firme din București. Au coborât resturile avionului pe Valea Lotrioarei, unde le-au încărcat în două camioane.”

Pe 29 decembrie 1974, avionul care deservea linia Tarom Oradea – București s-a prăbușit în apropierea cabanei Prejba, în tragedie pierzându-și viața toți cei aflați la bord, respectiv 37 de pasageri și cinci membri ai echipajului. Între victime s-au aflat soția ambasadorului Ghanei la București și un copil de doar un an și jumătate. 

Muzeul Satului din Tălmăcel a fost înființat în anul 2000 și găzduiește o bogată colecție de obiecte de uz casnic și decor, țesături, icoane pe sticlă, straie populare, aici fiind organizate și șezători sau alte întâlniri ale comunității locale.

 

Mihai POP

07 februarie 2025 la 09:54

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 6 ore
Bravo, băieți: Poliția Română se promovează cu o manea
Un clip postat pe pagina de socializare a Ministerului Afacerilor Interne, prin care se dorește responsabilizarea celor care...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Accident langă Rășinari. Un șofer a alunecat într-un pârâu
Un accident a avut loc de 1 Mai, în afara localității Rășinari, pe un drum forestier. Șoferul a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit