Şase bărbaţi din Boian, reţinuţi pentru scandaluri

Acasa >

Articol

IPJ Sibiu informează că, marţi, polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au reținut şase bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 53 de ani, toți din Boian. Aceştia sunt cercetați penalpentru săvârșirea infracțiunilor de: tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere, violare de domiciliu, respectiv lovire sau alte violențe.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cei 6 sunt bănuiți că, pe 19 ianuarie, în jurul orei 18, în timp ce se aflau pe o stradă din localitate, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri mai vechi, ar fi provocat și participat la un scandal.

Un bărbat de 56 de ani a necesitat îngrijiri medicale și a fost transportat la spital ca urmare a rănilor suferite în timpul conflictului. De asemenea, la cinci locuinţe le-au fost sparte geamurile și ușile.

Polițiștii medieșeni au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a celor şase. Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

 

Poliţia avertizează: Atenție la trafic!

Date fiind condițiile meteo din sezonul rece, poliţiştii sibieni le reamintesc conducătorilor auto și pietonilor necesitatea adoptării în trafic a unei conduite preventive.

"Le recomandăm șoferilor să circule cu viteză redusă, să mărească distanța între autovehicule și să se asigure foarte bine înaintea oricărei manevre de schimbare a direcției de mers. Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile.

Rugăm conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de ninsoare și/sau drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanțe mari, dată fiind experiența redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite.

Nu în ultimul rând, pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să nu circule pe partea carosabilă, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, și să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor", transmite comunicatul IPJ SIbiu.

Informații privind restricțiile de trafic cauzate de evenimente rutiere sau manifestări meteo pot fi accesate pe site-ul Poliției Române: https://politiaromana.ro/ro/info-trafic .

 

22 ianuarie 2025 la 13:11

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 49 minute
Trei sibieni cercetaţi de poliţie pentru că ar fi bătut două persoane şi le-ar fi luat maşina
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au reținut miercuri trei sibieni, cercetați...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Habarnismul sibienilor față în față cu ziua de 9 Mai: „Habar nu am ce zi e azi! Nu cred că se sărbătorește ceva anume!”
Din punct de vedere istoric ziua de 9 Mai are o semnificație deosebită atât pentru România, cât și...
Actualitate
3 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 3 ore
Adunare în fața magazinului Dumbrava pentru susținerea lui Nicușor Dan. Astăzi, ora 18:00
Voluntarii cheamă astăzi toți sibienii care vor să se implice în campania lui Nicușor Dan la o acțiune...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 5 ore
Vremea încă e capricioasă în zona alpină a Munților Făgăraș, iar Transfăgărășanul rămâne închis între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac
În ciuda eforturilor depuse zilele trecute de drumari, care au acționat pentru îndepărtarea stratului de zăpadă încă existent...
Actualitate
1 min de citit