Sărbătoare mare la Ocna Sibiului, de 1 Iunie: activități pentru copii și inaugurarea instalației de aerosoli

În acest an, Ziua Copilului va fi sărbătorită la Ocna Sibiului, printr-un eveniment complex, pregătit de administrația locală. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Evenimentul are loc miercuri, 1 Iunie, între orele 16:00-20:00, în zona Lacul Pânzelor. Cei mici vor avea parte de jocuri interactive, de un concurs de desene pe asfalt, de un tobogan și un castel gonflabil, dar și de multe alte surprize. Va fi prezentă și o trupă de animatori ce vor da culoare și vor umple atmosfera cu diverse activități pentru cei mici, de la pictat pe față, până la diverse dansuri și jocuri. Nu vor lipsi muzica populară, interpretată de soliști locali, dar nici spațiile dedicate gurmanzilor. 

Aerosoli, un parc pentru relaxare și o priveliște de vis

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Evenimentul dedicat celor mici coincide cu inaugurarea instalației de aerosoli într-o zonă prevăzută cu bănci, astfel încât oricine să beneficieze gratuit de efectele terapeutice ale vaporilor salini, pulverizați în aer. Zona Lacul Pânzelor a fost amenajată printr-un amplu proiect de modernizare a infrastructurii turistice din stațiune și s-a bucurat de amenajări peisagistice deosebite. Turiștii și localnicii se vor putea relaxa în noul părculeț amenajat, bucurându-se atât de aerosoli, cât și de locul în sine care are forma unui amfiteatru. 

„Va fi un eveniment de excepție!”

Primarul orașului Ocna Sibiului, Claudiu Predescu, promite un eveniment de excepție: „După doi ani în care nu i-am putut sărbători pe cei mici așa cum e normal, organizăm un eveniment deosebit. Atât ei, cât și cei ce îi vor însoți se vor bucura de o după-amiază deosebită, cu evenimente speciale și nenumărate surprize. E important să începem să socializăm din nou, să ne bucurăm de întâlnirile față în față, și, foarte important, să îi redăm copilăriei farmecul specific. Îi așteptăm pe ocnerii de toate vârstele în număr cât mai mare întrucât pe lângă surprizele dedicate copiilor, marcăm și inaugurarea unei zone turistice recent amenajate în cadrul unui proiect ce va îmbunătăți considerabil infrastructura turistică a orașului nostru. Curele de aerosoli din parcul pe care îl vom inaugura miercuri și zonele de relaxare reprezintă o nouă ofertă turistică, dar și o alternativă de petrecere a timpului liber pentru ocneri”. 

Lacul Pânzelor, o bogăție naturală unică

Lacul Pânzelor are o salinitate la suprafață de 9 g/l, aceasta crescând odată cu adâncimea, reușind să ajungă la 320 g/l la 5.5 m. Cu o suprafață de 875 metri pătrați și adânc de 46 metri, Acest lac s-a format acolo undeodată a fost salina “Josef”, abandonată în 1770 din cauza infiltrațiilor de apă. În prezent, este un obiectiv turistic important, fiind totodată o arie naturală protejată.  

 

31 mai 2022 la 16:43
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 21 ore
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 22 ore
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 23 ore
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Damian Drăghici și spectacolul cu drone au încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mii de oameni au aplaudat momentul
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat duminică seară într-un mod...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Drumeție în Țara Colibelor: zeci de participanți îmbrăcați în ii au avut parte de mișcare și bucate ca la bunica
Zeci de excursioniști îmbrăcați în ii tradiționale au luat la pas în weekend potecile pitorești ale Țării Colibelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Cum debutează meteorologic luna lui Cuptor, la Sibiu
Luna lui Cuptor debutează la Sibiu cu temperaturi ridicate, uneori caniculare. Intervalul 30 iunie – 6 iulie va...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Recomandările ultimei zile de FITS 2025: Bill Murray, Faust și un cer plin cu „Mulțumesc”
Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va aduce în fața publicului pe Bill Murray...
Actualitate
2 min de citit