Articol
Salvatorilor sibieni li s-a cerut ajutorul de 18 ori în trei zile, la Punctul de Prim-Ajutor în zona centrală a municipiului Sibiu.
Din fericire, niciunul dintre cei care au reclamat stări de disconfort provocate de temperaturile ridicate nu a avut nevoie de îngrijiri medicale suplimentare.
„ISU Sibiu în colaborare cu Primăria Muncipiului Sibiu a operaționalizat în data de 11 iulie a.c. un Punct de Prim-Ajutor în zona centrală a municipiului Sibiu, în perioada caniculară. În primele trei zile la Punctul de Prim-Ajutor s-au prezentat 18 persoane care acuzau stări de rău din cauza disconfortului termic. Acestea au primit asistență medicală însă nici o persoană nu a avut nevoie de transportul la spital. Pompierii sibieni vor fi zilnic între orele 10:00-20:00 la Punctul de Prim-Ajutor, pregătiți să ofere îngrijiri medicale persoanelor aflate în nevoie”, au transmis luni, reprezentanții ISU Sibiu.
Sursă foto: ISU Sibiu
(I.D.)