Salvatorii au alergat la Maraton pentru a cumpăra un aparat de măsurare a gazelor arteriale

Acasa >

Articol

Sunt de două ori salvatori: o dată pentru că în fiecare zi se luptă cu moartea să mai dea o șansă vieții și apoi, pentru că au alergat pentru a aduna bani să cumpere un aparat cu care să poată măsura gazele arteriale, un aparat extrem de important peqntru ambulanța SMURD-TIM.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Peste 70 de pompieri militari și voluntari SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt.Dumitru Croitoru " al județului Sibiu alături de cadre medicale și alți oameni dedicați, și-au unit forțele și au alergat sâmbătă în cadrul Maratonului Internațional Sibiu, pentru aceată cauză nobilă, ce va ajuta la salvarea de vieți.

„A fost o experiența memorabilă, cu atât mai mult cu cât, am reușit împreună cu întreaga comunitate sibiană și nu numai, să ne atingem obiectivul propus și chiar să îl depășim! Cu toții am alergat cu mare bucurie, pentru că în curând ambulanta SMURD-TIM va fi dotată cu aparatul ASTRUP de măsurare a gazelor arteriale! Nu îmi rămâne decât să spun un mare Multumesc donatorilor, organizatorilor, colegilor și tuturor celor care s-au implicat cu atâta dedicare! Munca în echipă ne motivează iar scopul umanitar ne conduce spre reușită mereu!”, a transmis inspectorul șef al ISU Sibiu, lt. col. Lucian Trefaș. (L. B.)

05 iunie 2022 la 09:59

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Sibiul, în jumătatea inferioară a clasamentului procentajului votanților, la ora 18!
Sibiul este pe locul 22 în clasamentul pe județe al procentajelor celor care au votat până la ora...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Accident grav lângă Poplaca. Un tânăr a fost rănit
Polițiștii rutieri au intervenit duminică, la un accident rutier produs în afara localității Poplaca, pe DJ 106 R. „În...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Panaramă cu Marian “Ceauşescu” sub ochii cuminţi ai celor de la secţia unde a votat Iohannis
Dacă s-ar da un premiu Nobel pentru pace celor din secţiile de votare, de la preşedinte la forţe...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
CSU Sibiu, la un meci distanță de calificarea în turul următor după cele două victorii de-acasă, cu Galațiul. Pipkins a strălucit de fiecare dată
”Galben-albaștrii” au câștigat ambele meciuri disputate în Sala ”Transilvania”, joi și sâmbătă, astfel că mai au nevoie de...
Actualitate
4 min de citit