Salonul Internaţional de Artă Fotografică: „Juriul a decis acordarea premiului special FRED NUSS. Drum lin, Maestre!”

Juriul Salonului de Artă Fotografică s-a întrunit în aceste zile la Sibiu pentru a desemna câștigătorii celei de a 23 ediții a renumitului eveniment cultural.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După o muncă extrem de complexă și laborioasă, pentru că în concurs au fost înscrise aproape 4000 de imagini fotografice din întreaga lume cele mai bune lucrări vor putea fi admirate de către sibieni, în cadrul vernisajului ce va avea loc în ultimul weekend al lunii octombrie.

Salonul Internaţional de Arta Fotografică este cu siguranță unul dintre cele mai importante evenimente de gen din Europa și nu exagerez când spun că din întreaga lume. În fiecare an suntem copleșiți de numărul mare de participanți ce se înscriu în concurs, iar lucrările lor sunt absolut fascinante. În anul 2021 în lume au fost organizate peste 2000 de saloane sub patronajul FIAP, doar cinci dintre ele fiind cotate cu 5 stele (maxim posibil). Salonul de la Sibiu este unul dintre aceste cinci”, a declarat preşedintele Fotoclubului Orizont, Oscar Mărgărintoni.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ca și în edițiile anterioare, fotografiile au fost jurizate de personalități ale lumii fotografice dintre care amintim: Balási Csaba – M.FIAP (Romania), Silvana Retter – E. FIAP (Germania), Mark Lamay – A. FIAP (Franța), Radu Stănese – E. FIAP (Romania), Louis Guermond – (Franța/Romania)

Nu putem trece cu vederea nici faptul că 13 premii au fost adjudecate de către artiști români. Între aceștia se află și sibienii Jeno Major și Dan Șușa care au concurat la secțiunile “Travel”, respectiv “Creative”.

Acest eveniment cultural consolidează poziția Sibiului pe harta internațională de Arta Fotografică, dar demonstrează și că fotografia este definiția materială a eternității.

Evenimentul este organizat de Fotoclubul ORIZONT şi Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu, evenimentul este co-finanţat de Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu și Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, și se derulează sub patronajul următoarelor organizații de specialitate: Fédération Internationale de l'Art Photographique (FIAP), Global Photographic Union (GPU), Image Sans Frontiere (ISF), Asociaţia Artiştilor Fotografi din România (AAFR).

“Ziua în care am ales să anunțăm premiile ediției de anul acesta nu este întâmplătoare. Astăzi, ne luam ADIO de la cel care ne-a inspirat, ne-a învățat, ne-a indrumat pe toți cei care fac parte din organizarea marelui eveniment. O ediție tristă, dar în același timp memorabilă. Anul acesta, alături de destincția “Gheorghe Lăzăroiu”, juriul a decis acordarea premiului special FRED NUSS. Drum lin, Maestre!”, a precizat Liliana Popescu, director al Casei de Cultură a Studenților Sibiu.

Fred Nuss a fost înmormântat astăzi în cimitirul din Cârţa. Dumnezeu să te aibă în paza Lui!

 

11 octombrie 2022 la 14:46
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 5 ore
Start la reduceri, în Sibiu: haine și prețuri pentru toate buzunarele
Suntem la mijlocul verii, iar magazinele au împânzit vitrinele cu panouri mari care anunță reduceri și promoții de...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 ore
Zestrea fetei preotului greco-catolic din Dumbrăveni încape cu greu în trei camere amenajate într-un fost coteț. „O strâng de la 13 ani”
Dacă e miercuri, e povestea săptămânii, descoperită pe pagina de socializare a președintei CJ, Daniela Cîmpean. „Mai sunt încă...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Doi tineri din Sibiu vor lansa o revistă culturală intitulată „Julieta”, la Biblioteca Astra
Rafael Țichindelean, proaspăt absolvent de master în istorie și Vasile Alexandru, jurnalist aflat încă pe băncile facultății, vor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Furtuna i-a lăsat fără numere de înmatriculare
Aversele de marți după-amiază au creat probleme conducătorilor auto, unii preferând să “tragă pe dreapta”, alții alegând să-și...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
(ACTUALIZARE Bilanțul pagubelor produse de vijelia din această după-masă, la Sibiu: 14 subsoluri inundate, un copac prăbușit pe carosabil
Pompierii sibieni au intervenit în total la un număr de 18 solicitări venite pe numărul unic pentru apeluri...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Elevii sibieni, indeciși după Evaluarea Națională: „Am pus 13 opțiuni, vedem la care dintre ele voi intra”
A început oficial perioada de înscriere la liceu, iar elevii sibieni care au susținut Evaluarea Națională își completează...
Actualitate
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 2 zile
La Cristian a început primul recital din 2025 pe „Orga celor doi David”
Organistul de renume internațional Bálint Karosi a deschis în această lună șirul conceretelor reunite sub titulatura: ”Grand Organ...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 2 zile
Organizatorii Concursului Internațional „Carl Filtsch” pregătesc deja ediția aniversară
Cele  cinci zile intense dedicate pianului au reunit  zeci de tineri talentați din întreaga lume, dornici de a...
Actualitate
3 min de citit
acum 2 zile
Despre biopolitică și spiritualitate, într-un spațiu neconvențional, la o lansare inedită de carte
Recent, într-un spațiu mai puțin convențional, Viorella Manolache și-a lansat cartea Alternativa lui Michel Foucault la modelul diferențiat...
Cultură
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Un șofer de 44 de ani a intrat cu mașina într-un șanț, în zona Mediaș
Polițiștii rutieri au intervenit luni după-masă la un autoaccident rutier produs pe DN 14, la intersectie cu breteaua...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Biserica din Turnu Roșu, ctitorită de Matei Basarab, primește 200.000 lei de la Consiliul Județean Sibiu
Pe ordinea de zi a consilierilor județeni convocați în ședința ordinară din 30 iulie ac, se află un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Ne scriu cititorii: „Afișe pe toți stâlpii, trotinete ca la nebuni. Nu-i vede nimeni!”
Parcul Sub Arini, în teorie oaza de verdeață și liniște din mijlocul urbei, are statutul de parc. Cel...
Actualitate
2 min de citit