Salina de la Praid s-a închis, sarea de acolo a ajuns la Sibiu, într-o rețetă

Cea de-a doua zi de Astra Multicultural a reușit să atragă un public numeros, mulți dintre participanți venind, în special, pentru o întâlnire de zile mari cu gastronomia specifică județului Sibiu, Bucovinei sau Maramureșului. Nu au lipsit nici preparatele comunităților rome sau maghiare. Plimbându-te printre ceaune, farfurii și grătare, alegerea unui anumit fel de mâncare s-a dovedit o misiune foarte grea. Ce poți alege între tocana de porc din rasa Mangalița cu sare de Praid și tocănița de hribi sau gălbiori? Dar între un ceaun de vițel și un balmoș? În spatele ceaunelor stau povești pe care cei ce au pus în operă arta culinară le-au împărtășit oricui au vrut să le audă. Despre ingrediente, inutil să spunem că s-au folosit doar cele naturale, multe provenind din același loc din care se „trag” și rețetele.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pofticioșii trebuie să știe că duminică îi așteaptă, printre altele, o tocăniță de vițel de Angus de „te lingi pe dește”, pregătită la ceaun, la foc de lemne.

Și cum după o masă copioasă merg numai bine o poveste despre meșteșuguri aproape uitate, puțină muzică asezonată cu dansuri, cei ce au venit la Muzeul Astra au avut parte de toate. Nu este o ediție Astra Multicultural ca oricare alta, ci una despre care directorul Ciprian Ștefan spune că este cea mai elegantă din cele organizate până acum. Acesta mai spune că instituția pe care o conduce datorează foarte mult tuturor comunităților care și-au adus patrimoniul cultural, material și imaterial în Muzeul din Sibiu și că le va sprijini ori de câte ori vor avea nevoie.

Sâmbătă seara, începând cu ora 20:00 va fi un Concert special NEAMURI* cu: Floare de Maidan (România) și Vasil Ziu & The Soul of Myzeqe (Albania)

 DUMINICĂ, 20 iulie

 10:00 – 14:00 Parcurgerea cu canotcile a traseelor tematice în Delta lui Ivan

10:00 – 18:00 Dialogul Punctelor gastronomice locale în (Târgul de Țară) – târg de gastronomie cu vânzare și degustare.

Meșteri și meșteșuguri locale – ateliere interactive (Aleea Pivelor)

Accesul se face pe baza biletului de intrare în Muzeul ASTRA

(D.B.)

19 iulie 2025 la 18:54
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Comentarii 1

  1. Un cititor

    Și cum după o masă copioasă merge numai bine o poveste despre meșteșuguri aproape uitate, puțină muzică asezonată cu dansuri, cei ce au venit la Muzeul Astra au avut parte de toate.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 6 ore
Au dat fuga pe brânză: 100 de concurenți pe 40 de kilograme de burduf, la Râu Sadului
Unii aleargă după bani, alții după funcții. Sâmbătă, la Râu Sadului s-a alergat doar după brânză. Organizatorii celei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 8 ore
Romulus Cipariu, artistul sibian care își confecționează singur țambalul
Pe 20 iulie, la ora 18:00, Romulus Cipariu promite un spectacol muzical care se perindă prin universul muzicii...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 8 ore
La un ceas distanță de Sibiu: șase obiective turistice, de văzut într-o singură zi. Dorințe împlinite, cai lipițani și un înfricoșător instrument de tortură
Dacă vreți o excursie în apropierea Sibiului, zona Făgărașului este plină de obiective turistice pe care le putem...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Tot mai mulți sibieni prinși fără bilet în autobuzele Tursib: controale și în zona metropolitană
Autobuzul este o metodă clasică și ușoară de transport, mai ales atunci când vrei să eviți aglomerația și...
Actualitate
2 min de citit
acum 10 ore
Cu programul Rabla în aer, piața auto din România își calculează pierderile de pe o lună pe alta
Cu programul Rabla încă suspendat, dar cu promisiunea relansării, piața auto din România își calculează pierderile de la...
Actualitate
9 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 12 ore
Cinci pași spre un sport corect: reguli noi pentru premii, federații și finanțare
Senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu, alături de colegii săi parlamentari Brian Cristian, Vlad Șendroiu și senatorul Cătălin-Emil Mîndru, a...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 13 ore
Filme de weekend, pe înserat, la „Terasa cu Flori”
Vremea frumoasă din acest sfârșit de săptămână este numai bună de mers la film. Singurul cinematograf în aer...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 14 ore
S-a obținut finanțare pentru investiții în dotarea ambulatoriului Spitalului Municipal Mediaș
Ambulatoriul din cadrul Spitalului Municipal Mediaș va beneficia, în perioada următoare, de o îmbunătățire majoră în ceea ce...
Actualitate
3 min de citit
acum 16 ore
Restricții de trafic, pe Valea Oltului. Când și unde se oprește circulația
Cei care au drum pe Valea Oltului sâmbătă trebuie să știe că sunt restricții de circulație în zonele...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Muzeul Astra, mai bogat. Delta lui Ivan, noua atracție a Sibiului
Muzeul ASTRA a marcat încă un obiectiv. Sibienii și nu numai pot uita de drumul obositor până în...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
(Video) Spectacol sub cerul liber: Sibiul a fost cucerit de gala de balet și operă din Piața Mare
Vineri seara, Piața Mare din Sibiu s-a transformat într-o scenă deschisă sub cerul liber, unde muzica și eleganța...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Guvernul le-a pus gând rău polițiștilor locali. Sibiul, sub norma de un polițist la mia de locuitori
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, vineri, un nou pachet de măsuri prin care se urmărește reducerea cheltuielilor din...
Actualitate
2 min de citit