Sădenii vă invită la Festivalul "Tradiţii de Toamnă”

Acasa >

Articol

Duminică se anunţă a fi o zi de mare sărbătoare pentru comuna Sadu şi locuitorii acesteia, frumoasa aşezare din Mărginimea Sibiului urmând să găzdiască Festivalul “Tradiții de Toamnă”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Organizatorii, Primăria şi Consiliul Local al comunei Sadu, au gândit un eveniment complex şi divers, în cadrul căruia să fie reunite atât istoria , cultura şi tradiţiile locale, cât şiprodusele şi producătorii locali.

După Sfânta Liturghie duminicală (ora 9), începând cu ora 12,30, în Sala Mare a Căminului Cultural Sadu se va desfăşura Şezătoarea vârstnicilor, acţiune pregătită pentru sărbătorirea seniorilor comunei. Invitaţii speciali ai acestei părţi a programului sunt artiştii locali Ioan Dăncăneţ, Rodica Popa Comăniciu şi Traian Stoiţă. Apoi, începând cu ora 15, în Sala Mică a Căminului Cultural se va desfăşura simpozionul dedicat ilustrului înaintaş Inocenţie Micu Klein, manifestare la care vor participa importanţi oameni de cultură şi istorici, personalităţi locale şi naţionale etc.

“Tradiţii de Toamnă” va continua cu un mare spectacol artistic, ce la debuta în jurul orei 16, în piaţa central a localităţii. Spectatorii vor putea urmări momentele artistice oferite de Puiu Codreanu, Traian Stoiţă, Ovidiu Homorodean, Formaţia Adrian Neamţu cu soliştii Nelu Hordobeţ şi Dumitru Stoicănescu, Mihaela Stoica, Iulian Hanea, Adriana Drăghici şi Grupul Vocal al Asociaţiei Mărginenilor (Coordonator – Rodica Popa Comăniciu), Stoian Mirciov, Neluţu Hordobeţ, Rodica Popa Comăniciu şi Grupul Zâmbete şi Acorduri.

Programul festivalului se va încheia la ora 20, când este programat un foc de artificii.

Foto:www.sadu.ro

Autor
20 octombrie 2022 la 07:36

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 minute
Biciclist lovit de o mașină pe B-dul Mihai Viteazu
Polițiștii rutieri au intervenit joi, la un accident produs în Sibiu, pe Bulevardul Mihai Viteazu. Un șofer a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 24 minute
Curmătura Ștezii, așa cum nu ați mai văzut-o: mașină lângă mașină, grătar lângă grătar
1 Mai a umplut Valea Ștezii atât pe marginea drumului județean ce duce la Păltinis, cât și dincolo...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 45 minute
Firma care a făcut dezinsecția la „Brukenthal”, amendată. Cât a „costat” incidentul
Direcției de Sănătate Publică Sibiu a avut o reacție fermă în urma evenimentului nefericit petrecut  la Colegiul Național...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 ore
De ce nu poți adormi la volan, pe autostradă, în zona Săliște
Autostrada Sibiu - Sebeș a fost una care, de-a lungul timpului, le-a dat șoferilor mai multe bătăi de...
Actualitate
1 min de citit