Şi nu oricum, ci cu un elan vecin cu hărnicia. Ia uite! O hărnicie de care n-avem noi parte oricând şi care nu-i pentru orice moftangiu. O hărnicie care dă în pârg zilele astea, fără nicio legătură cu alegerile care vin. Absolut fără nicio legătură. Păi, cum să-ţi dea prin cap să zăreşti vreo legătură între zumzetul din oraş, inaugurările fără număr şi ţăcănitul de foarfeci de la atâtea panglici retezate? Nici pomeneală. De lucrat, se lucrează fiindcă ăsta ne e norocul: cei de la butoane sunt nebuni după muncă, mor şi de câteva ori pe zi de grija noastră, doar că noi, muritorii, duziniştii, nu ne-am priceput să-i merităm cum se cuvine. Asta ca să nu mai pomenesc de ceilalţi, care abia aşteaptă să ajungă la butoane, de nici nu mai ştii pe cine să laşi să tragă la galere. Deşi, dintre toţi, când mă gândesc la talazul de lapte şi miere gata să ne ia-n cătare, parcă tot pe cei care ştiu cum să ne ferească la timp aş miza. Că talazul, suflet de viitură, când vine aţi văzut ce lasă-n urma lui nu? Era să scriu în urna lui … 

Zilele trecute, un fost ospătar, genul argint viu şi la munte şi mare, şi-n orice împrejurare, îşi descria sprinteneala la locul de muncă: "Păi, io când treceam cu platourile de mâncare se ridica şi covorul din restaurant în urma mea …". Aşa şi cu harnicii de la drumuri: tare mi-e ca nu care cumva să vedem şi zebrele luând-o la goană în urna lor… ăsta pardon, în urma lor. Na, poftim, şi de mult vroiam să-ntreb: dar chiar era musai să puneţi "m"-ul şi "n"-ul lipiţi pe tastatură? Puţin spaţiu sau măcar o groapă între, erau de negăsit?   

Foto: Răzvan NEGRU