S-a anunţat rece dar va fi cald. Cu ceva ploaie. Asta pentru că săptămâna trecută s-a anunţat cald şi a fost rece

Luni, vremea va fi caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, temporar noros. În cursul zilei, izolat în zonele înalte de munte vor fi condiții de ninsori slabe, iar în cursul nopții pe arii restrânse se vor semnala precipitații mixte slabe, mai ales ploi în zonele joase, iar la munte mai ales ninsori. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare în zonele montane înalte seara și noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 10 grade, iar cele minime între 0 și 2 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marţi, vremea se va menține relativ caldă. Cerul va fi temporar noros. Ziua local va ploua, iar noaptea pe arii restrânse se vor semnala precipitații mixte. La munte precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare în cursul zilei la altitudini de peste 1500 m și trecător sub formă de ploaie sau lapoviță la altitudini joase, iar noaptea pe arii mai restrânse va ninge. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare în zonele montane înalte. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 9 grade, iar cele minime între -1 și 1 grad. Izolat vor fi condiții de ceață.

Miercuri, vremea se va menține relativ caldă. Cerul va fi variabil, temporar noros. Pe arii restrânse va ploua slab, iar la munte local precipitațiile vor fi mixte, mai ales ninsori la peste 1500 m. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate în zonele joase, iar la munte cu intensificări în special în zonele înalte. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 10 grade, iar cele minime între -3 și -1 grad. Izolat vor fi condiții de ceață.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Joi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare. Vântul va sufla în general moderat, iar la munte va prezenta intensificări mai susținute. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 12 grade, iar cele

În weekend, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă. Pe arii restrânse se vor semnala ploi.

Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologul Halada Szilard, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.

Autor
18 februarie 2024 la 11:40
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 oră
Bis la „Jaful Secolului”? Un colecționar din Cisnădioara acuză: Opere de artă (inclusiv piese de Rembrandt și Picasso) au dispărut din casă
Thomas Emmerling este un colecționar de artă, curator și om de afaceri german. Născut în 1963 la Nürnberg,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Damian Drăghici și spectacolul cu drone au încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mii de oameni au aplaudat momentul
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat duminică seară într-un mod...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 2 zile
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Drumeție în Țara Colibelor: zeci de participanți îmbrăcați în ii au avut parte de mișcare și bucate ca la bunica
Zeci de excursioniști îmbrăcați în ii tradiționale au luat la pas în weekend potecile pitorești ale Țării Colibelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit